Știri

Ștefan Mihalache (CONNECT-R) i-a mulțumit lui Dumnezeu „pentru toată experiența asta pe care am trăit-o”! Au vrut să facă un interviu despre rasism și a ieșit despre creștinism

Artistul Ștefan Mihalache (Connect-R) a fost protagonistul unui interviu publicat de Dor.ro. Interviul face parte dintr-un proiect mai larg, „proiectul Roma S/Heroes, desfășurat de asociația Cu Alte Cuvinte și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, care folosește poveștile în educația pentru diversitate”, informează R3Media.

Evident, proiectul vorbește despre apartenența la o etnie, iar interviul s-a dorit pe acest subiect.

Dar socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de-acasă. Ștefan Mihalache a vorbit foarte mult despre credința sa creștin-ortodoxă, despre recunoștința pe care i-o poartă lui Dumnezeu pentru tot ce-a trăit, inclusiv pentru suferința prin care a trecut.

Acesta a povestit suferința prin care a trecut când era copil, atunci când părinții erau nevoiți să-l ducă la creșă șase zile pe săptămână, pentru a putea munci.

„Mama lucra ca femeie de serviciu la Institutul de Mase Plastice Pipera. Dar, în afară de asta, mai avea oricum două joburi. Spăla scări de bloc și mai lucra la o cucoană. Am aflat ulterior că acea cucoană era mama artistului Geambașu. Eu cumva mai toată copilăria mea am purtat hainele lui, ale lui Geambașu’, un copil de boier, să zic așa.

Iar tata era tinichigiu constructor. Lucrau foarte mult amândoi. Țin minte că tata și acum îmi spune: „Băi, maică-ta m-a lăsat pe mine să fac ce e mai greu. Adică eu te duceam acolo, ea doar te lua”. Și când mă duceau acolo era jale, pentru că plângeam și na, știam că urmează să stau acolo șase zile. Nu-i mai vedeam timp de șase zile și tata îmi povestea că pentru a uita, pe drumul de la tramvai și până la creșă, mă ținea pe gâtul lui, că îmi plăcea mie să stau acolo, și de multe ori făceam pipi pe gâtul lui și era iarnă și îngheța pe spate. Și se confunda lichidul de la pipi cu lacrimile lui, că îl durea inima să mă lase acolo, dar nu avea ce să facă”, a spus Ștefan Mihalache. La fel de interesant este îndemnul său pentru ora de religie realizazat pentru TRINITAS TV:

Mai mult, Ștefan Mihalache a vorbit cu seninătate despre faptul că este țigan, ceea ce i-a pus în încurcătură pe organizatori: aceștia au cenzurat parțial cuvântul care apare în tot interviul. Astfel, pe Dor.ro găsești cuvântul „ț*gan”, nu „țigan”.

Iată câteva dintre afirmațiile lui Connect-R în interviu:

„Eu am mai spus-o, nu este lumea celor care pot, asta este lumea celor care vor.

Cred că ambiția este mult peste talent. Cred că așa lucrează și Dumnezeu, dacă ceri răbdare, nu îți dă o poțiune magică, gen un talent în care tu să ai răbdare. Îți va da, nu știu, lucruri care se rezolvă în timp și atunci așa câștigi răbdarea. De asta cred că ambiția, dorința e chiar mai mare decât putința și cred foarte tare în manifestarea asta a gândului, să crezi foarte tare, ca și Hristos.

Hristos niciodată n-a zis: „Eu te-am vindecat”. Zicea „Credința ta te-a vindecat” sau întreba înainte: „Crezi tu că pot să te vindec?” Dacă tu nu crezi, nu se întâmplă nimic, fix nimic. Într-adevăr, să zicem poate maeștrii fotbalului sunt englezii, fotbalul s-a născut în Anglia, dar l-au desăvârșit brazilienii pentru că și-au dorit, bine, și că sunt talentați, normal. Unde nu e nimic, nici Dumnezeu nu cere, dar unde e, aia ține de tine, adică ambiția, că asta m-ai întrebat, trece peste talent”. Mai multe pe R3Media.

Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Leave a Comment

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

2 zile ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

7 zile ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

7 zile ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

o săptămână ago