LIDER pentru România

În acest manifest se află creionat chipul României noastre viitoare, pe care ne-o imaginăm și ne-o dorim, pentru noi, pentru copiii și nepoții noștri, țara pe care vă chemăm să o construim, împreună.

„Deșteaptă-te, Române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani,
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.“

Mesajul din versurile imnului nostru, scris la 1848, răsună ca un îndemn ferm către toți românii, azi chiar mai actual ca niciodată.

Din tot ce s-a petrecut în țara noastră după 1989, din tot ce se întâmplă azi, și din direcția în care merge România, pare tot mai evident că ne îndreptăm către un punct de rascruce al existenței noastre ca neam și ca țară.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Cele mai grave pericole care pun în primejdie viitorul României sunt:
ștergerea identității naționale; dezbinarea extremă a societății; divizarea țării între regiunile istorice; depopularea țării într-un ritm îngrijorător; înstrăinarea noilor generații de cele anterioare și ruperea legăturii lor organice cu neamul.
De zeci de ani, tot ceea ce ne definește și ne adună laolaltă – identitatea, valorile și conștiinta noastră națională sunt atacate și erodate permanent, în mod sistematic. Generația noastră este martora unui asalt tot mai agresiv și bine organizat împotriva României profunde.

Un asalt decisiv, care caută să ne dilueze identitatea națională, să ne șteargă valorile morale, să ne denigreze credința, să ne discrediteze eroii și martirii, să ne devalorizeze modelele, să ne rescrie istoria, să ne bagatelizeze tradițiile seculare, să ne reformeze forțat limba, să ne facă să ne rușinăm de obiceiurile și de modul nostru de viață. Vedem cum Familia este atacată în mod perfid prin ideologii aberante și toxice, vedem cum tradițiile, obiceiurile, rânduiala și rostul existenței, așa cum le-am moștenit din străbuni, sunt pe cale de disoluție și pare că se pot pierde definitiv și iremediabil. În fața unui tăvălug al unei modernități ultratehnologizate și dezumanizante, dispar încet, dar sigur, buna-cuviință, buna-creștere, bunul-simț, rușinea, cumințenia și chiar omenia, așa cum le-am văzut și le știam la bunicii și străbunicii noștri. Ni se pare tot mai clar faptul că Generația noastră este ultima care mai poate pune o stavilă în fața acestei prăbușiri totale și disoluții definitive a României noastre. Dacă mergem în aceeași direcție ca în ultimii 32 de ani, lipsiți de unitate și solidaritate, cu dezbinări adânci între diversele regiuni ale țării și cu o discrepanță tot mai puternică între diferite categorii de români, asmuțiți permanent unii contra altora, prin orice pretext, însăși existența neamului nostru și a României ca stat național și unitar este în primejdie. Nu mai avem timp de pierdut. Totul trebuie să se petreacă acum. Mâine va fi prea târziu.

Nu vrem să intrăm în istorie ca fiind Generația care a permis degradarea Neamului nostru.

România de azi se aseamănă cu un luptător care este înghesuit în colțul ringului, și încasează lovituri din toate direcțiile. Ne sunt atacate simultan: conștiința și identitatea națională, credința și moralitatea, unitatea României și a românilor, speranța pentru un viitor mai bun, suveranitatea națională, libertatea și demnitatea. Asta în timp ce țara se depopulează accelerat, sistemul de educație este distrus sistematic, sănătatea românilor și nivelul lor de trai se degradează tot mai mult, zi de zi. Dacă rămânem în această postură, de luptător împins în colț, care doar se apără cât mai poate de ploaia de lovituri, rezultatul poate fi doar unul: România va fi pusă la pământ total și definitiv. E vremea să ne amintim că cea mai bună formă de apărare este atacul. Iar cel mai eficient mod de a combate răul este săvârșind binele, care face răul să dea înapoi. E timpul ca România profundă să se trezească, și să lupte pentru viitorul ei și al copiilor ei. Este timpul pentru o contraofensivă, a României profunde.

Toți românii care gândesc limpede, simt, văd și înțeleg în adâncul ființei lor faptul că România și neamul românesc se apropie de un punct critic al istoriei și existenței lor. Vorbele mobilizatoare rostite de Avram Iancu la 1848 sunt chiar mai actuale azi, decât atunci: Ori ne ridicăm, și punem pumnul în pieptul furtunii, ori pierim, ca țară și ca neam.

Ne aflăm în ceasul al 12-lea. A sosit vremea pentru DEȘTEPTAREA ROMÂNIEI. Acea vreme nu este mâine, sau la anul, ci este acum.

  • Foto: Imaginea Manifestului lansat de către Asociația Neamunit de Ziua Eroilor – 28 mai 2020, liderpentruromania.ro

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Constantinescu-Motru Ioan

Analist politic și ziarist

Lasă un răspuns

Next Post

Cine sunt consilierii "români" care au votat pentru exilarea statuii lui Avram Iancu din TURDA și ascunderea ei într-un loc în care nu mai "deranjează" vederii?

mie iul. 27 , 2022
Cine sunt consilierii „români” care au votat pentru exilarea statuii lui Avram Iancu din centrul orașului și ascunderea ei într-un loc în care nu mai „deranjează” vederii? La Turda s-a demarat un proiect intitulat „Revitalizarea spațiului pietonal din centrul istoric al Municipiului Turda, construire autobază și amenajare park and ride”, […]
Cine sunt consilierii "români" care au votat pentru exilarea statuii lui Avram Iancu din centrul orașului și ascunderea ei într-un loc în care nu mai "deranjează" vederii?

Poate vă place și:

libris.ro