Stejarul lui Horea, martor al schimbării politice care va să vină

Premierul României a ajuns în ultima vreme să fie din ce în ce mai nepopular printre români. Ieri, Nicolae Ionel Ciucă, prim-ministrul țării, a fost apostrofat zdravăn de către susținătorii Partidului S.O.S. România, chiar în Panteonul Moților de la Țebea.

Prezent la fața locului pentru comemorarea a 150 de ani de la moartea lui Avram Iancu, așa cum era de așteptat din cauza înrăutățirii nivelului de trai al populației, premierul a fost luat la întrebări de un numeros grup de susținători ai Dianei Șoșoacă, care i-au strigat:

“Trădătorul! Trădătorul! Să te duci să păzești plantațiile de maci in Afganistan, unde e armata noastră și alte câteva asemenea lucruri, considerând că o parte din relele care s-au abătut de curând asupra poporului ți se datorează în totalitate!”.

Nici la plecare premierul nu a avut o soartă mai bună, căci deși a fost așteptat de aproape 100 de persoane dotate cu eșarfe galbene la gât, iar alți susținători ai senatoarei de Iași au ridicat vocea la el strigându-i lucruri asemănătoare. Curios a fost faptul că niciunul din purtătorii de eșarfe galbene nu a sărit în apărarea liderului lor de partid, semn că prețurile mari le-au afectat și lor calitatea vieții, ceea ce le îngreunează viața de zi cu zi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


apiland.ro

Mai mult decât atât, un domn mai curajos și-a aruncat eșarfa de la gât, și s-a fotografiat cu unicul senator de opoziție din parlamentul României spunând: nu pot să nu vă apreciez, doamnă, căci sunteți singura care luptați pentru noi.

Ceilalți purtători de eșarfe peneliste nu au îndrăznit să îi imite gestul, însă zeci și zeci de persoane s-au fotografiat cu domnia sa până la plecarea înspre locul adunării membrilor  Partidului S.O.S România, al cărui lider este.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

COMUNICAT. Profesorul Radu Ciuceanu a trecut în Veșnicie. Gânduri la despărțirea de un prieten și camarad

joi sept. 15 , 2022
Fundația Ion Gavrilă Ogoranu anunță trecerea la Cele Veșnice a profesorului Radu Ciuceanu, luptător în rezistența anticomunistă și deținut politic timp de 15 ani, unul dintre ultimii supraviețuitori ai experimentului reeducării prin tortură de la închisoarea Pitești și participant activ în punctele fierbinți ale Revoluției din 1989. Membru de onoare […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro