Dimineața zilei de 22 septembrie 1939 nu a fost una ca oricare alta. În zori, pe străzile orașelor din toate județele României se aflau câte două, trei sau patru cadavre expuse. În jurul lor, grupuri mari de cetățeni oripilați se adunau discutând și indigându-se. Victimele fuseseră arestate de Jandarmerie în timpul nopții și executate sumar.
Între cei asasinați, o mare parte erau intelectuali, unii dintre ei minți strălucite ale României acelor ani. Regimul nu s-a sfiit să ucidă chiar și preoți. De exemplu, din cei patru legionari executați în județul Constanța, trei erau clerici. Chiar și un membru al familiei Cantacuzino s-a aflat printre victime, Alexandru fiind descendent direct al domnitorului Șerban Cantacuzino.
Conform ordinelor primite de la Guvern, trupurile acestora au fost expuse, în locuri publice, cu interdicția înhumării timp de trei zile.
În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui Carol al II-lea, 252 de legionari.
Despre acest episod, istoricii preferă să nu vorbească, fie din teamă, fie urmare a unor angajamente politice. Iar multora dezbaterea acestui eveniment le displace profund. Dar să vedem care este povestea acestui eveniment care a murdărit istoria noastră recentă.
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsPretextul masacrului
Armand Călinescu fusese membru al Partidului Național Țărănesc, fiind ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933, şi i-a atras resentimentele unor oameni precum Iuliu Maniu. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne şi ulterior a susţinut pe Carol II în demersurile sale de anulare a Constituţiei democratice din 1923 şi de instaurare a primei dictaturi din istoria modernă a României. În 1938, Armand Călinescu a coordonat arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnarea acestuia la 10 ani de muncă silnică, şi a coordonat executarea ordinului lui Carol II de executare sumară a lui Codreanu şi a altori fruntaşi legionari. A fost numit prim-ministru, după moartea succesorului său, Patriarhul Miron Cristea.
Când statul de drept este suspendat…
S-ar putea invocat ideea că asasinatul și atentatul terorist nu sunt metode admise într-un stat. Într-adevăr. Cu precizarea că axioma e valabilă într-un stat care respectă normele elementare ale dreptului. Nu vrem sub nici o formă să justificăm crima. Dar nu putem contesta o realitate sociologică . Aceea că, atunci când însuși statul, cel care are obligația de a veghea la respectarea legii și a apăra integritatea și viața cetățenilor săi, devine autor al fărădelegilor și crimelor, ordinea de drept este suspendată, iar cetățenii pot ajunge la reacții sau forme de apărare la fel de ilegale.
Până la data atentatului, conducerea statului coorodnase exterminarea a peste 100 de fruntași legionari, unele dintre asasinate fiind comise în condiții bestiale. E de ajuns să amintim primitiva sugrumare a lui Codreanu și a altor 13 comandanți, ori arderea de vie la Crematoriul Cenușa – după schingiuire și abuzare sexuală – a șefei organizației femeilor legionare, Nicoleta Nicolescu. Într-un asftel de context, riposte violente asemenea celei din 21 septembrie 1939 ar trebui analizate sub circumstanțele politice dat.
În acest context au apărut inițiative răzlețe a unor grupuri de legionari care își propuseseră o ripostă pe măsură, dată autorității regelui Carol al II-lea și lui Armand Călinescu. Una dintre aceste echipe formate ad-hoc a fost cea alcătuită din nouă persoane, grupate în jurul avocatului ploieștean Miti Dumitrescu. Acesta nici măcar nu fusese membru al Mișcării Legionare, adeziunea sa fiind generată de indignarea produsă în fața abuzului judiciar prin care Codreanu fusese condamnat în 1938, și apoi ucis. Comandoul prahovean a acționat după îndelungi antrenamente, multe dintre ele desfășurate în Munții Bucegi.
Atentatul…
Armand Călinescu a fost ucis în jurul prânzului zilei de 21 septembrie 1939, într-o ambuscadă organizată în zona Podului Elefterie, fiind împușcat după ce automobilul său fusese blocat de un atelaj și lovit din spate de mașina atentatorilor.
După împușcarea lui Călinescu, “Răzbunătorii” – cum aveau să fie supranumiţi de legionari – au pătruns în clădirea Radiodifuziunii din str. General Berthelot, intrând în direct şi anunţând întregii țări “pedepsirea tiranului”, după care s-au predat Poliţiei, asumându-și întreaga responsabilitate pentru atentat. În felul acesta, ei considerau că vor evita abaterea represaliilor asupra legionarilor captivi în lagăre sau risipiți în toată țara, care de altfel nici nu avuseseră cunoștință de planul lor. Și au plătit imediat, fiind împușcați și expuși în Piața Sf Elefterie timp de trei zile.
Doar că raționamentul lor, altminteri corect din punct de vedere juridic, nu a avut valoare într-o țară în care nimic nu se mai afla pe un făgaș normal.
Represiunea
În orele care au urmat, regele-dictator Carol al II-lea a numit ca prim-ministru pe generalul Gheorghe Argeşeanu, primul ordin adresat acestuia fiind dezlănţuirea unor represalii sângeroase în întreaga ţară.
Din documentele oficiale, reiese că au fost asasinați numai în noaptea de 21-22 Septembrie 1939, la București – 10 legionari, la spitalul Militar Brașov – 7 legionari în lagărul de la Miercurea Ciuc – 44 legionari, în lagărul Râmnicu Sărat 13 legionari, în lagărul de la Vaslui – 31 legionari, iar în restul ţării – 147 legionari, câte 2, 3 sau 4 în fiecare judeţ. Un total de 252 legionari, numai într-o singură noapte.
De remarcat că, până la acel moment, în Germania lui Hitler avusese loc, în noiembrie 1938, „Noaptea de Cristal”, în care căzuseră victime circa 400 de evrei, dar aceasta în decursul a mai multor zile şi nopţi. Aşadar, performanţa lui Carol al II-lea de a ucide 252 de oameni într-o singură noapte îl depăşea – cel puţin la acel moment – chiar şi pe Hitler…
Pelerinaje macabre. Și o profeție biblică…
“Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt.” (Apocalipsa 11 : 7-9)
Nu știm dacă cei care au ordonat masacrele au conștientizat sau nu similitudinea cu această profeție biblică a deciziei de a expune public, trei zile, trupurile celor executați, sub interdicția înhumării lor, organizând adevărate pelerinaje macabre la locurile respective.
Oricum, pentru mijlocul secolului XX măsura a fost una pe cât de barbară, pe atât de oripilantă, amintind de negurile Istoriei și nefăcând decât să stârnească adânci resentimente în rândul populației. Inclusiv a celor care nu aveau nici o simpatie pentru legionari…
Ca și cum executarea sumară a peste 250 de oameni nu era suficientă, masacrul întins pe tot cuprinsul țării a fost urmat de expunerea, timp de trei zile, a cadavrelor pe străzile și în piețele orașelor. Și pentru ca oroarea să fie deplină, autoritățile locale au fost puse să organizeze pelerinaje, profesorii trebuind să aducă ducă elevii, încolonați, pentru a privi trupurile mutilate, aflate în plină alterare. „Așa vor păți trădătorii de țară!” – scria pe pancarte ce străjuiau morții. Totul, pentru a strecura o frică atavică în sufletul oricui ar mai fi năzuit la înlăturarea lui Carol al II-lea…
Probabil că, auzind cele petrecute, atât Hitler, cât și Stalin, au fost invidioși, văzând de ce este capabil dictatorul României.
În ciuda exterminării elitei sale, toate aceste măsuri mai degrabă generau simpatia publică față de Garda de Fier. Ca și în primele secole ale Creștinismului, martiriul adepților unei cauze mistice genera noi și noi adepți din rândurile celor până ieri indiferenți.
Instituțiile, complice la masacru
Sigur, România nu mai era o democrație, ci o dictatură. Un grup infracțional având în frunte pe însuși monarhul țării, capturase statul în februarie 1938, atunci când Carol al II-lea suprimase Constituția democratică fondată de tatăl său. Nu trebuie deci să ne așteptăm ca instituții fundamentale ale statului să fi reacționat față de acest abuz inimaginabil. Și totuși, credem că nimic nu scuză nici pe reprezentanții autorităților statului și nici pe intelectualii de frunte care atunci au tăcut în fața abominabilelor crime.
Instituția care a pus în aplicare ordinul lui Carol, via premierul Argeșeanu, a fost și de această dată Jandarmeria. În toată istoria modernă a României, Jandarmeria fusese instrumentul tuturor treburilor murdare ale guvernelor, comițând un îndelung șir de abuzuri și crime. De altfel, și asasinarea lui Codreanu fusese executată în 1938 tot de oamenii Jandarmeriei.
Nu au reacționat nici de această dată nici Justiția, deși unii din cei asasinați își ispășeau pedepse cu închisoarea, și acelea primite abuziv. Conform tuturor normelor de drept, acești condamnați se aflau în custodia statului român, care era respinsabil de intergitatea lor fizică și morală.
Biserica Ortodoxă Română s-a acoperit și de această dată de rușine. De parcă nu fusese suficient că răsposatul Patriarh Miron Cristea acceptase să gireze abuzurile și crimele dictaturii lui Carol al II-lea, primind funcția de prim-ministru și legitimând asasinarea lui Codreanu, succesorul său, Patriarhul Nicodim Munteanu, avea să afurisească pe atentatori – la un loc cu toți membrii Gărzii de Fier – și să tămâieze cu osanale grețoase pe Carol, după represiune.
Nici politicienii – deja aliniați în Frontul Renașterii Naționale – la remorca dictaturii, nu au protestat. Mai mult, după cum obișnuia, „Marele” Iorga nu a pierdut prilejul să ducă abjecția la paroxism. “A fost filmată expunerea leșurilor legionare pe caldarâmul Cotrocenilor după omorârea lui Armand Călinescu. Pelicula îi arată pe Iorga și pe Argetoianu veniți la spectacol. Cu vârful ghetei Iorga împinge un cadavru…”, evoca Nicolae Steinhardt, mai târziu, în “Jurnalul fericirii”.
Mărturii terifiante, în jurnalele unor contemporani
Iată câteva fragmente memorialistice, care pot da o imagine a ecourilor terifiante avute asupra contemporanilor de acele asasinate colective, nemaiîntâlnite în România modernă. Important este faptul că, acei ce le-au relatat nu simpatizau defel Legiunea…
În jurnalul său nepublicat şi păstrat în Biblioteca Academiei Române, academicianul g-ral Radu R. Rosetti, consemna chiar în ziua de 22 septembrie 1939: „Uciderea, fără judecată, a asasinilor lui Călinescu a produs rea impresie, iar lăsarea corpurilor lor pe stradă revoltă lumea și transformă ceea ce se dorea a fi o pildă de pedeapsă, într-un adevarat pelerinaj. Radio-Londra comunică seara ca s-ar mai fi executat în plus în taberele de concentrare încă 76 de gardiști (e caracteristic cum aflăm știrile din țară prin Londra).”
Iar în 24 septembrie, continuă: „Radu mi-a spus că Radio-Londra a spus în astă-seară (ora 19.30) că numărul celor din Garda de Fier executați până azi se urcă la 353. Ioana spune că la Tecuci s-au executat 21, dintre care un învățător din Mîndrești; trupul unuia din cei executați a fost spânzurat ca „exemplu” în piața din Tecuci.”
Iată cum evocă Constantin Argetoianu, în însemnările sale zilnice, mărturisirea generalului Gabriel Marinescu – unul dintre principalii coordonatori ai desfăşurării pogromului:
„Au avut îndrăzneala (spune g-ralul Marinescu – n.n.) să spună că trebuia să plec fiindcă o destindere era necesară și eram eu, omul omorurilor din septembrie. Eu? Eu n-am făcut decât să execut ordinul regelui. Am primit ordin să curăț până seara și pe asasinii lui Călinescu și pe cei de la Râmnicu Sărat și câte trei de județ. Am cerut răgaz, să mai pot lua oamenilor câte o declarație, să se mai poată alege printre cei vinovați. S-a refuzat. Au fost prefecți care n-au avut culpabili de desemnat, căci toți cei bănuiți mai serios fuseseră concentrați și trimiși prin alte garnizoane, și au împușcat inocenți! Vă citez cazul de la Brașov, pe care l-am cunoscut… Domnule ministru, s-au omorât oameni degeaba, numai din cauza hienei de Urdăreanu care înnebunea de Rege, de frică pentru pielea lui… care tot o să pleznească! De câte ori nu le-am spus, să stăm de vorbă cu oamenii, căci îi putem întoarce… N-au vrut; eu am ascultat de poruncă! M-au învinuit că tolerez în poliție oameni care s-au îmbogățit. Domnule ministru, cu oameni care nu se îmbogățesc voiau ei să ucid fără sentință?? (…)
O altă mărturie – de astă dată a celui ce avea să fie ministru de externe în guvernarea legionară din 1940, prințul Mihail R. Sturdza – dezvăluie încă un aspect oribil. Unii dintre executanţii masacrului au folosit momentul pentru a obţine beneficii materiale de la familiile unora dintre cei aflaţi pe listele emise de guvern pentru împuşcare, prin „tranzacţionarea” sorţii prizonierilor:
„Odată arestată, soția mea a primit vizita de rutină, permisă rudelor legionarilor mai înstăriți, vizită autorizată de consorțiul Marinescu-Moruzov, care făcuse recent avere din jefuirea legionarilor asasinați ca și a refugiaților polonezi, la granița Bucovinei. I s-a fixat suma de 3.000.000. de lei ca preț al vieții fiului nostru, dându-i în același timp informația că Alexandru Cantacuzino n-ar fi fost împușcat în Închisoarea din Râmnic, dacă mama lui ar fi consimțit să plătească o sumă identică.”
Reabilitaţi şi reînhumaţi creştineşte
Dintre conducătorii Mișcării Legionare care se odihnesc în cimitirul de la Predeal, amintim pe Gheorghe Clime, Alexandru Cantacuzino, Nicolae Totu, Alexandru Christian-Tell, Gheorghe Furdui, Bãnica Dobre, Mihail Polihroniade, Paul Craja, Gheorghe Istrate, Ion Banea, Iordache Nicoarã, Ion Belgea, Victor Gârniceanu, ca și cenușa celor incinerați de autorități la crematoriul Cenușa din Capitală: Vasile Christescu, Nicoleta Nicolescu, Victor Dragomirescu, grupul Nadoleanu și grupul Miti Dumitrescu.
Timp de jumătate de veac, sub pajiștea verde, necropola legionară de la Predeal a fost îngropată în uitare.
În 1998, veteranii legionari grupaţi în Partidul „Pentru Patrie” (Totul pentru Ţară) şi Fundaţia Buna Vestire, cu sprijinul legionarilor din occident, au ridicat un monument impunător pe locul cimitirului legionar de la Predeal. Construirea monumentului a întâmpinat mari opreliști din partea autorităților laice și bisericești. Intervenția tacită a Mitropolitului Antonie Plămădeală a făcut posibilă, în final, construirea, dar cu interdicția de a scrie ceva pe obelisc.
Arhiva foto: aici
de Florin Dobrescu | MAGAZIN CRITIC
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
