Istorie pierdută: mercenarii (n.a. soldați plătiți) valahi din armata Regatului Poloniei (Uniunea Polono-Lituaniană), recrutați din Moldova și Muntenia
Cavaleria valahă îndeplinea o funcție auxiliară, în principal misiuni de cercetare și recunoaștere, acoperirea trupelor și comunicarea dintre ele, urmărirea inamicului care fuge, dar cei cu merite pe câmpul de luptă puteau ajunge până în cercul restrâns al nobilimii poloneze și lituaniene.
Un lucru foarte interesant este că valahii erau apreciați pentru calitatea de a asigura comunicarea între diferitele limbi prezente într-o confederație multinațională așa cum a fost Uniunea Polono-Lituaniană. Erau singurii care puteau comunica în același timp și cu tătarii pe care îi cunoșteau foarte bine și le cunoșteau tacticile de luptă, dar și cu rutenii, ungurii, turcii, rușii.
PS: Ca să vă închipuiți amploarea fenomenului, treisprezece noi steaguri valahe au fost înființate în 1651-1652, Regatul Poloniei recrutând intens mercenari valahi din ambele Principate dunărene. În 1658, numărul total de tătari și vlahi care slujeau în armata poloneză era de 4.800, inclusiv 19 steaguri valahe și 24 tătare, cu aproximativ 120 de cai fiecare. În anii 1689-1694, numărul total de vlahi a fost de 2.500 de soldați, iar în 1699 a scăzut în cele din urmă la 600 de călăreți.