„Joi, 2 noiembrie 2023, ora 11.00, la sediul Radio Iași, a avut loc lansarea cărții „Rost și rânduială în satul românesc” a sociologului Eugen D. Neculau (1900-1974), apărută la Editura Vasiliana 98.
Prin acest eveniment, se marchează împlinirea a 82 de ani de la înființarea postului public teritorial Radio România Iași (la 2 noiembrie 1941, denumit Radio Moldova).
Volumul pe care l-am editat împreună cu etnograful Marcel Lutic cuprinde tot ceea ce este mai important în opera etno-sociologică a autorului, textele fiind prezentate la Radio Iași, între anii 2018 și 2023, în emisiunea duminicală “Matinal agrar, glasul pământului”- rubrica „Rost și rânduială în satul românesc”.
Prezentarea cărții va fi realizată de către Prof. univ. dr. Manuela Macarie (nepoata autorului) și de către editorul Marcel Lutic.
Un inedit moment artistic îl va avea ca protagonist pe Badea Costică de la Joldești (Botoșani), declarat în acest an Tezaur Uman Viu.
Evenimentul va fi transmis „în direct” pe Facebook Radio Iași, ulterior fiind difuzat în cadrul emisiunii „Matinal agrar, glasul pământului” – Duminică, 5 noiembrie 2023, ora 7.05″, a scris pe facebook Petronela Cotea Mihai
- 9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre - 9 aprilie 2025
- Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar” - 8 aprilie 2025
- 7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc! - 8 aprilie 2025