“În lagărul de la Oranki au fost internaţi ofiţerii români care au fost luaţi prizonieri la Stalingrad (23 noiembrie 1942). Ofiţerii au fost transportaţi pe jos şi cu trenul până la gara din Soniha, cap de linie ferată, amplasată într-o pădure de brad şi de molid. De la Soniha şi până la Oranki, prizonierii români au mers prin pădure, cca. 7-8 km, ajungând la destinaţie la 3 ianuarie 1943, într-o zi de duminică.”, scrie pe facebook Oficiul Național pentru Cultul Eroilor
Lagărul Oranki 74, situat la Oranki (Mănăstârka), regiunea Nijni Novgorod din Podișul Valdai, a fost un lagăr de prizonieri de război sovietic.
“În perioada anilor 1942-1948 Lagărul Oranki 74 a devenit loc de detenție pentru prizonierii germani, maghiari, români, italieni etc. După „întoarcerea armelor” din 23 august 1944, armata sovietică a continuat să trimită aici militari români.”
În anul 1942, din ordinul Comisarului Poporului pentru Afaceri Interne Lavrentiy Beria, pe teritoriul mănăstirii a fost organizat un lagăr de prizonieri de război, care a fost numit „Oranki-74”. Dacă în primii săi ani lagărul era alimentat cu prizonieri de război finlandezi, începând cu 1942 aceștia erau germani, maghiari, români, italieni, spanioli, belgieni și chiar francezi.
Potrivit diferitelor estimări sovietice, în lagăr erau aproximativ 12.000 de mii de prizonieri de război. În afara mănăstirii, într-o zonă numită „Monastârka” (la câțiva kilometri de satul Oranki) s-a construit un alt lagăr, format din barăci de pământ săpate chiar de prizonieri.
Potrivit localnicilor din Oranki, mortalitatea cea mai mare a fost printre prizonierii de război italieni, ei îndurând cel mai puțin frigul pătrunzător. Prizonierii care supraviețuiau frigului și mizeriei din lagăr erau forțați să muncească în cadrul exploatărilor forestiere, să adune recoltele localnicilor, iar unii mai norocoși dintre ei și cu abilități de sculptură sau pictură erau puși să lucreze în niște ateliere improvizate ad hoc. După decenii bune, locuitorii satului din apropierea lagărului încă mai aveau în case picturi pictate de prizonieri și diverse sculpturi din lemn.
În jurul lagărului sunt mai multe gropi comune unde localnicii spun că au fost aruncați mii de prizonieri de război. Abia la începutul anilor 90 s-au ridicat câteva monumente și troițe în memoria miilor de prizonieri care au murit în acest lagăr de exterminare.
“Lagărul Oranki 74 a devenit, în cele din urmă, unul dintre cele mai crunte lagăre de exterminare. Când a fost preluată mănăstirea, de către comuniști, aici fuseseră adunați mai toți călugării din marile mănăstiri rusești, spre a fi reduși la tăcere. 11.000 de călugări au fost omorâți. Soldații români au rămas mai puțin timp în prizonierat decât masa ofițerilor din Armata Regală care nu a acceptat să colaboreze cu regimul comunist. Unii soldați s-au întors în 1946 sau 1948 după 2-4 ani petrecuți în URSS.”