Categories: Antiromanism

VANDALISM? În ajunul Zilei Naționale, după “lucrările de întreținere” realizate ieri de primărie așa arată Monumentul Latinității din Târgu Mureș

Potrivit unei postări a prefectului județului Mureș, Ciprian Dobre, statuia Lupoaicei din Târgu Mureș sau Lupa Capitolina așa cum mai este numită această statuie, a fost vandalizată. Prefctul județului Mureș a sesizat Poliția municipiului Târgu Mureș, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Mureş și așteaptă în regim de urgență, explicații publice de la primarul Soos Zoltan, precum și măsurile care vor fi luate.

“Așa arată Monumentul Latinității din Târgu Mureș, în ajunul Zilei Naționale, după “lucrările de întreținere” realizate ieri de Primăria municipiului Târgu Mureș.

Am sesizat Poliția municipiului Târgu Mureș, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Mureş.

Aștept, în regim de urgență, explicații publice de la primarul Soos Zoltan, precum și măsurile care vor fi luate.

Monumentul Latinității din Târgu Mureș este o copie după cel dezvelit în 1924.

Atunci, primarul Emil Dandea spunea că “acest simbol de bronz al latinității noastre va fi în ochii fiecărui cetățean și simbolul puterii conștiente a neamului românesc”.

Acestui simbol îi suntem datori cu respect.”, a scris pe facebook prefectul județului Mureș, Ciprian Dobre

Statuile de acest tip din zonele locuite de către extremiști maghiari sunt foarte detestate și este contestată latinitatea poporului român. Extremiștii și iredentiștii maghiari nu se dau în lături nici măcar la a reprezenta obscenități atunci când folosesc în materiale de propagandă antiromânească simbolul lupoaicei care îi alăpta pe Romulus și Remus.

Iata cum vor promotorii autonomiei, federalismului si ardelenismului sa fie reprezentati romanii pe stema Transilvaniei, sursa imagine: facebook.com

Asistăm practic la niște precedente foarte periculoase, cu acte de vandalism instituțional cu un vădit caracter antiromânesc împotriva monumentelor românești de pe întreg cuprinsul Transilvaniei: la Oradea au fost vandalizate statuile lui Mihai Viteazul, Emanuil Gojdu, Mihai Eminescu, Monumentul Independenței a fost distrus, la Turda și-au bătut joc de statuia lui Avram Iancu, la Rebrișoara în Bistrița-Năsăud au vandalizat bustul lui Decebal, la Cluj au fost vandalizate statuile lui Emil Racoviță, Lucian Blaga, Emil Racoviță, Iuliu Maniu și multe alte obiective culturale românești, la Carei a fost vandalizat în urmă cu câțiva ani monumentul lui Avram Iancu iar în acest an a fost luată o placă montată de Consiliul Județean Satu Mare de la bustul regelui Ferdinand, și lista continuă îngrijorător. Încotro, România?

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

3 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

3 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago