Castrul roman de la Pleşa – Porceni a intrat în vizorul cercetătorilor încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a beneficiat de investigaţii arheologice sistematice cu intermitenţe şi insuficienţe. Totuşi, chiar dacă au fost puţine cercetările arheologice sistematice au clarificat natura fortificaţiei, elementele constructive (fossa, vallum, agger, berma, via sagularis) şi stratigrafia sitului. Castrul se plasează din punct de vedere cronologic în timpul primului război daco-roman (101-102 p. Chr) şi a avut caracterul unui castru de marş – castra aestiva. A fost ridicat pe malul drept al râului Jiu, la cca. 500 m vest de acesta şi la 50 m sud-vest de malul drept al pârâului Porcu, afluent al Jiului. Are o formă dreptunghiulară rotunjit la colţuri şi orientat cu laturile lungi pe direcţia est-vest. Investigaţiile de specialitate din anul 1993[1] au stabilit dimensiunile clare ale fortificaţiei. Astfel, latura nordică măsoară 270 m, latura sudică – 266 m, iar latura estică şi vestică are 140 m. Castrul de la Pleşa – Porceni se încadrează în categoria celor de dimensiuni mari (270/260×140 m) înglobând o suprafaţă de 3,75 ha. Întreruperile pe cele patru laturi reprezintă spaţiile porţilor de acces în castru. În privinţa şanţului de apărare (fossa) măsurătorile au stabilit următoarele dimensiuni: latura de est are lăţimea în partea superioară 6 m. şi adâncimea de 1,50 m iar latura de vest de 4 m şi adâncimea de 1,50 m. Berma a fost reperată pe latura estică fiind executată din pietre de râu având o lăţime de 2 m. Valul (vallum) cu agger-ul de pe latura estică are lăţimea de 10 m şi se păstrează pe o înălţime ce variază între 2 şi 3 m. Au în structură pietre mari de râu şi stâncă legate între le cu pământ, nisip şi pietriş având aspectul unei amenajări de tip terasă. Agger-ul de pe latura vestică este alcătuit doar din pământ de culoare brun-roşcată, fără impurităţi şi bine compactat. Are o lăţime de 12 m păstrându-se pe o înălţime care fluctuează între 1 şi 2,50 m. Via sagularis a fost executată din pietre de râu şi prezintă o formă uşor bombată la mijloc fiind flancată de rigole pentru scurgerea apelor pluviale. Lăţimea sa variază între 2,50-4 m, iar grosimea între 0,25-0,35 m. Urme ale turnurilor nu au fost depistate, probabil că acestea fiind construite din lemn au fost incendiate după abandonarea castrului. Cercetările arheologice au surprins puţine construcţii în interiorul castrului. Această realitate trebuie pusă pe insuficienţa cercetărilor. În ceea ce priveşte materialul arheologic, acesta este destul de sărac poate şi datorită faptului că a fost utilizat o perioadă destul de scurtă fiind un castru de marş. Totuşi, inventarul arheologic este reprezentat din ceramică (vase, fusaiole), arme (bile de praştie din piatră-glaudes, vârfuri de lance, vârfuri de săgeţi ) şi monede de aur (un aureus emis în timpul lui Domitian ). Din punct de vedere stratigrafic s-au depistat trei nivele: primul este stratul vegetal cu o grosime de 0,15-0,20 m; cel de-al doilea, stratul postroman (după ceramică şi tuburile de cartuşe din primul război mondial) cu grosimea de 0,30-0,60 m alcătuit din pământ de culoare cafeniu deschisă şi stratul preroman şi roman de culoare brun-roşcat cu materiale arheologice dacice şi romane. Castrul de la Pleşa-Porceni a fost un castru de marş (castra aestiva) care a funcţionat în perioada anilor 101-106 p. Chr.. El a avut rolul de a consolida prezenţa romană în zona de nord a Olteniei după primul război daco-roman (101-102 p. Chr.) şi pe acela de a menţine ordinea şi supraveghea drumul roman care făcea legătura dintre Drobeta şi Ulpia Traiana Samizegetusa. După războaiele daco-romane rolul castrului a fost preluat de cele două castre cu val de pământ ridicate după anul 106 p. Chr. pe malul stâng al Jiului: Bumbeşti-Jiu „ Vârtop” şi Bumbeşti Jiu „Gară”.[2]
de Ionel Cioabă
Foto: verticalonline.ro
[1] Cr. M. Vlădescu, Fortificaţiile romane din Dacia Inferior, Craiova, 1986 p. 18.[2] V. Marinoiu, Romanitatea în nordul Olteniei, p. 52.
[2] V. Marinoiu, Romanitatea în nordul Olteniei, p. 52.