12 Aprilie 1760 – Românii din Moldova și din Muntenia erau spânzurați dacă intrau “pe căi ocolite” în zona Bistriței

Încă de la începutul secolului XVIII, românii începeau să trăiască vremuri tot mai crude pe plăiurile Bistriței. Asuprirea sașilor împotriva românilor căpăta forme tot mai brutale și mai barbare, crima, torturile, abuzurile și umilințele la care era supusă populația românească fiind tot mai accentuate.

Aceste asupriri abominabile ale sașilor împotriva românilor la Bistrița aveau să culmineze pe la mijlocul secolului XVIII cu o însemnată și violentă revoltă a românilor împotriva sașilor.

Începând cu secolul al XVIII-lea, măsurile îndreptate împotriva românilor ardeleni le făceau viața absolut imposibilă. De exemplu, la 4 octombrie 1713 românii erau izgoniți din Bistrița de către magistrat pentru că „se înmulţesc printre saşi”.

La 12 aprilie 1750, conform ordonanţei guverniale, în comunele Leşu, Ilva, Rodna, Telciu apoi între Petriş şi Uifalău şi la Dumitriţa să se pună pe stâlpi table negre cu inscripţia în limba germană, maghiară şi valahă, că cei ce vin din Moldova şi Muntenia pe căi oprite vor fi spânzurati în imediata vecinătate a tablelor.

Mii de țărani transilvăneni preferau să-și abandoneze tot avutul, pământuri, case, și să pornească în bejenie pentru a se refugia în Moldova. Așa s-a ajuns ca după doar un secol, foarte multe nume specifice județului Bistrița-Năsăud să se regăsească și dincolo de munți, în Moldova. Timp de câteva decenii bune până spre începutul secolului XIX, acest fenomen s-a perpetuat fără oprire, mai cu seamă din cauza abuzurilor și crimelor pe care le făceau habsburgii, sașii și ungurii împotriva românilor.

Problema era că nici dacă voiau să scape cu fuga din Ardeal și să se refugieze în Moldova, acești zbiri veniți parcă din iad pe capul românilor nu-i lăsau să fugă, ci îi vânau și îi readuceau cu forța înapoi.