Limba maghiară va circula ca a doua limbă OFICIALĂ, inclusiv în PREFECTURI si POLIȚIE!!!

Suntem cu ochii pe ei! Încă o trădare la fel de mare!
În timp ce oamenii stau în case frământați de grija zilei de mâine, UDMR lucrează pe DOUĂ fronturi LEGISLATIVE pentru AUTONOMIE.

DEȘI Senatul a respins, ieri, autonomia ”ținutului secuiesc”, Senatul ADOPTASE tacit ÎNAINTE, (pe 8 aprilie), O VARIANTĂ a AUTONOMIEI TRANSILVANIEI! Ăștia NU se opresc! Despre Codul Administrativ făcut de PSD si UDMR știam cu toții, dar despre Codul Administrativ elaborat EXCLUSIV de UDMR stia puțină lume. Iată ce s-a întâmplat:

Pe 8 aprilie, a TRECUT de SENAT Codul Administrativ în versiunea EXCLUSIVĂ a UDMR, mai rea decât cea făcută împreună cu PSD împotriva căreia am tot protestat până acum. Iată ce se prevede:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


edituratrei.ro

Limba maghiară va circula ca a doua limbă OFICIALĂ, inclusiv în PREFECTURI si POLIȚIE, în județele si localitățile unde etnicii maghiari sunt într-un procent mai mare de 20%, adică aproape în întreaga Transilvanie.

,,Inspectoratele Județene ale Poliției Române au OBLIGAȚIA să asigure în raport cu aceștia (etnicii maghiari) folosirea limbii minorității naționale”, cu alte cuvinte se va putea produce epurarea etnică a românilor dintr-o structură militară a statului român, cunoașterea limbii maghiare devenind astfel obligatorie pentru cadrele din Poliție. Prefecții si angajații Prefecturilor vor fi deasemena obligați să cunoască limba maghiară. O altă epurare etnică dintr-o structură CENTRALĂ a statului român. Asta înseamnă de fapt si de drept, Autonomia teritorială pe criteriu etnic a unui teritoriu ce leagă Covasna, Harghita, Mureș, de granița cu Ungaria. Instituțiile publice ale statului român, ale fostului stat român de fapt în această variantă, vor putea să arboreze STEAGURILE statului UNGAR si cele ale ”ținutului secuiesc”: ,,organele de conducere (ale instituțiilor) pot adopta si folosi alături de însemnele oficiale ale României si alte însemne, simboluri care să exprime identitatea etnică, istorică, culturală a cetățenilor aparținând minorității naționale”.

Stim bine faptul că liderii UDMR si a celorlalte formațiuni consideră că steagul statului ungar reprezintă si minoritatea maghiară din România, de steagul ”tinutului secuiesc” nici nu mai vorbesc. Acestea sunt lucruri ÎN PLUS față de cele prevăzute în versiunea Codului Administrativ făcută la comun de PSD si UDMR.

Senatul, la fel ca si Camera Deputaților, cu adoptarea tacită a autonomiei ”ținutului secuiesc”, nu are NICIO scuză, deoarece a avut nenumărate ședințe în care putea să respingă această propunere legislativă, ba mai mult, COMISIA JURIDICĂ a dat AVIZ FAVORABIL acestui proiect. În ambele cazuri, de vină ,în primul rând, este majoritatea cu președinții celor două camere, iar în al doilea rând, mare parte din opoziție. Singurul deputat care a încercat să pună pe ordinea de zi respingerea proiectului vizând autonomia fiind Marius Pașcan din Târgu-Mureș. Este de neimaginat! Este de fapt vorba de implementarea conceptului de co-suveranitate pe care-l proclamă si impun oficialii statului ungar în Transilvania, pentru ca mai apoi să impună în întregime suveranitatea Ungariei în Ardeal, adică ruperea teritorială a României. Aveți în comentarii fotografii cu traseul propunerii legislative.

Revin asupra subiectului, asta dacă nu-mi sterg si pagina, la fel cum au făcut si cu contul de Fb. NU vom mai putea sta mult timp în case! Suntem oameni LIBERI! Avem o Constituție si un Stat NAȚIONAL de apărat! Libertatea noastră de români ne-a fost dată de sângele Eroilor si Martirilor acestui Pământ!

Autor: Mihai Tîrnoveanu

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Mihai Tirnoveanu

Doctor Președintele Asociației Calea Neamului Vicepreședintele Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Lasă un răspuns

Next Post

În sfârșit! Contractele pentru utilități și servicii, încheiate DOAR în lei în România!

joi apr. 30 , 2020
Senatorul Daniel Zamfir s-a zbătut foarte mult, încă de pe vremea când încă era în PNL, să lupte atât împotriva abuzurilor băncilor, a instituțiilor care practică un soi de cămătire “legală”, cunoscute publicului larg sub numele de IFN-uri (n.r. instituții financiare nebancare), cât și împotriva unui alt fenomen: consumatorii din […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
libris.ro