Istorie

16 Mai 1600 – Mihai Viteazul ia Cetatea Suceava fără niciun fel de luptă, pur și simplu i se deschid porțile cetății

Sub spectrul unei iminente reveniri a lui Sigismund Báthory cu scopul de a recuceri Transilvania cu sprijinul Poloniei și a domnitorului moldovean Ieremia Movilă, Mihai Viteazul ajunge să desfășoare în Moldova o campanie preventivă, pentru a nu le oferi răgaz celor trei forțe militare să se organizeze.

Astfel, Mihai Viteazul în fruntea unei oștiri de circa 45.000 de oșteni își începe campania în Moldova. Argumentul decisiv pentru această campanie, deși ostenit de atâtea lupte continue, a fost acela al pregătirilor făcute de către Sigismund Báthory, ajuns încă de la începutul anului 1600 în regiunea Sucevei, pentru recucerirea Transilvaniei, beneficiind de sprijinul lui Jan Zamoyski și al lui Ieremia Movilă.

Pe 15 mai 1600 Ieremia Movilă părăsise deja Suceava, în tabăra sa iscându-se degringolada, și chiar o răscoală care a degenerat într-o luptă între ostașii moldoveni cei poloni, rezultând mai mulți soldați poloni uciși. În toată această confuzie, mai ales după fuga lui Ieremia Movilă, câteva sute de ostași poloni și moldoveni au decis să se baricadeze în cetate, dar după doar câteva zile s-au predat deschizând porțile cetății pentru Mihai Viteazul.

Practic Cetatea Sucevei cade fără luptă, iar Mihai Viteazul realizează pentru prima dată în istorie după distrugerea Daciei, reunificarea spațiului etnic locuit de neamul românesc din toate cele trei mari provincii istorice.

La 16 mai 1600 – din Suceava, Mihai anunţă despre alungarea lui Ieremia Movilă. Destinatarii sunt: judele Bistriţei, comisarii imperiali, judele Sibiului, judele Clujului.

“După ce comunica din Suceava comisarilor imperiali din Transilvania victoria şi le cerea bani pentru plata ostaşilor săi, pornea pe urmele lui Ieremia, care fugise însoţit de poloni şi deun mic număr de moldoveni spre Botoşani”

Ilie Corfus, DOCUMENTE PRIVITOARE LA ISTORIA ROMÂNIEI

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

2 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

4 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

5 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

5 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago