Categories: Evenimente

30 Mai 1860 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie în Principatele Române unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”

La 30 Mai 1860 domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie în Principatele Române unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”.

“La 30 mai 1860 era publicată în Monitorul Oastei legea privind instituirea medaliei Pro Virtute Militari, prima decorație românească destinată celor care au participat la lupta din Dealul Spirii din anul 1848.

Chiar dacă era legiferată şi bătută, medalia nu a fost înmânată veteranilor, cel mai probabil din motive politice, pentru a nu deranja prea tare Imperiul Otoman care, pe de-o parte nu putea accepta, ca putere suzerană, emiterea de decoraţii, pe de altă parte, această decoraţie se constituia într-un afront direct la adresa otomanilor prin comemorarea unei bătălii purtate împotriva lor.

Medalia a fost distribuită abia sub regimul Locotenenţei Domneşti din primăvara anului 1866.”, scrie pe facebook Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE)

Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE)

Medalia  Pro Virtute Militari, foto: Facebook / Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE)

“Bătălia din Dealu Spirii purtată împotriva trupelor contrarevoluţionare otomane a evidenţiat legătura strânsă între pompieri şi popor, hotărârea corpului de cadeţi şi a trupei de a respinge agresiunea străină. Animaţi de dragostea de ţară, pompierii au dovedit, pe timpul încleştării: vitejie, curaj, măiestrie în rezolvarea oportună a situaţiilor de luptă, capacitate de luptă ridicată şi spirit de sacrificiu în inegala confruntare cu inamicul.

Un participant la evenimentele vremii sintetiza rolul ofiţerilor pompieri astfel: “Pompierii, sub comanda unor ofiţeri ca Zăgănescu, Deivos şi Statrotescu deveniseră arma cea mai inteligentă a poliţiei Capitalei”.

Apreciind sacrificiul eroilor din Dealu Spirii, unde au căzut aproape 100 de pompieri militari, primul Parlament al României acordă, în anul 1860, pensii de viaţă participanţilor la eroicul atac, precum şi nou instituita medalie “PRO VIRTUTE MILITARI”.“, scrie ISU Iași într-un comunicat dedicat Zilei Pompierilor din România

ISU Iași
30 Mai 1860 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza instituie în Principatele Române unite, medalia militară “Pro Virtute Militari”

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago