“În luna mai a acestui an, preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, se angaja, în cadrul întâlnirii cu Joe Biden, preşedintele SUA, să mai facă Ucrainei un cadou: un sistem de apărare Patriot. România a achitat aproximativ 4 miliarde de dolari pentru 7 astfel de sisteme.
Din cele 7 sisteme comandate, au ajuns în ţară 4, din care doar unul este funcţional. Deci, conform declaraţiei preşedintelui Iohannis, România ar trebui să cedeze singurul sistem funcţional de apărare Patriot.
La începutul lunii iunie, presa, citând surse apropiate Ministerului Apărării Naţionale, spunea că România nu trebuie să trimită singurul sistem funcţional Patriot Ucrainei. Cu toate acestea, în această săptămână, pe agenda şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Țării figurează şi acest subiect.
După ce i-au distrus pe agricultori prin susţinerea importurilor de cereale neconforme din Ucraina, acum a venit şi rândul apărării naţionale?
De ce ar trebui să facă România acest cadou Ucrainei în condiţiile în care alte state membre NATO şi UE sunt destul de reticente în a accepta asemenea solicitări?
Dacă admitem că României nu îi este de folos sistemul de apărare antiaeriană Patriot, atunci de ce am achiziţionat 7 asemenea baterii? Fie au fost achiziţionate din prostie, fie sunt utile apărării naţionale.
Și, dacă sunt utile, atunci de ce să cedăm singurul sistem funcţional de apărare? Înainte de orice decizie a CSAT-ului, românii ar trebui să primească un răspuns direct şi transparent. Nu se poate ca, în urma cererii partenerului strategic, puterea de la Bucureşti să execute orbeşte acest lucru. Uniunea Europeană ne-a cerut să sprijinim exportul de cereale (neconforme!) ucrainene, România a executat orbeşte ordinul primit cu preţul falimentării propriei agriculturi. A meritat?
Domnilor Iohannis, Ciolacu şi Ciucă, Sunteţi, oare, conştienţi că o asemenea decizie – de a ceda Ucrainei un sistem de apărare Patriot – ne implică direct în acest conflict armat din regiune? De ce doriţi ca prin aceste decizii să aruncaţi ţara în război?
După cedarea singurului sistem de apărare Patriot, oare ce va mai urma? Fac un apel la dumneavoastră să nu ne băgaţi pe noi, românii, într-un război care nu ne aparţine!”, se arată în declarația e presă a deputatului Dumitru Coarnă
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei) | RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri