Evenimente

Urmașii lui Horea-Rex Daciae au marcat Centenarul satului din județul Satu Mare. VIDEO

Duminică, 23 iunie 2024, românii din satul Horea au marcat Centenarul satului.

Ioan Mateș, președintele asociației Urmașii lui Horea, a mobilizat toți moții din sat și s-au organizat exemplar pentru a sărbători așa cum se cuvine această dată importantă. Au răspuns prezent la invitația organizatorilor, Primăria Sanislău, asociațiile românești ASTRA, Unirea 2009 Carei, Rezervistul Militar Carei, a românilor persecutați și expulzați în 1940, filiala Carei, Societatea Avram Iancu Satu Mare, moții din satele din zona Carei: Marna Nouă, Ianculești și Scărișoara. Nicio autoritate județeană sau instituție culturală nu a dat curs invitației.

Călăreți și căruțe cu steaguri tricolore se îndreptau dis de dimineață către Horea.


După slujba de la biserica, manifestările s-au derulat în fața bustului lui Horea și a monumentului eroilor. Imnul de stat al României și Imnul Moților au răsunat în deschidere după care preoții Octavian Abrudan, Călin Pop și Cătălin Mateș au săvârșit o rugăciune de binecuvântare și de pomenire a eroilor locului.





Răzvan Roșu și tinerii din Ianculești au dat glas tulnicelor moțești, după datina străbună.

Au urmat depuneri de coroane din partea tuturor asociațiilor prezente și a Primăriei Sanislău.

Cuvântările au fost susținute de către prof. Nicolae Mateș, fiu al satului, de primarul Kardos Zoltan, de Mircea Dobra, președintele Societății Avram Iancu Satu Mare, de Daniela Ciută, președinta filialei Carei a asociației românilor persecutați și expulzați în 1940.





Cei mai vârstnici români expulzați în 1940 de trupele hortyste au fost recompensați cu mici atenții din partea Asociației românilor persecutați și expulzați în 1940, filiala Carei.

Moții din Horea au demonstrat că știu să organizeze evenimente frumoase, că sunt ospitalieri, că își cinstesc eroii , strămoșii, că respectă și acum datinile și tradițiile străbune.

GALERIE FOTO

Nu i-au doborât nici atrocitățile cotropitorilor hortyști din perioada 1940-1944, au renăscut din propria cenușă. Au revenit în sat după victoria Armatei Române din 25 octombrie 1944 și și-au refăcut gospodăriile distruse. Din păcate, încă mai participă la proteste pentru că guvernele din 2021 și până azi nu acordă drepturi egale românilor față de minoritari, caz elocvent, LEGEA 154/2021.

Programul cultural-artistic a fost susținut de către Angela Munteanu din Satu Mare, de Răzvan Roșu și Tceterașii tradiționali, de taragotistul Ghiță Jurj, de grupul de moațe din Marna Nouă și de către formația MvM, soliști Cristian Crișan, Adrian Guiaș și taragotistul Marius Mateș.






A doua parte a programului a avut loc la Căminul Cultural renovat. În curte au fost amenajate mese și spații de servit bunătăți culinare pregătite de horeni. Cântecul și voia bună  au fost prezente pe tot parcursul manifestărilor.

La intrarea în Căminul Cultural a fost amenajat un spațiu cu panouri cu fotografii vechi, cu părinții și bunicii locuitorilor de azi.

Felicitări organizatorilor!

Pân-o fost Horea-mpărat,

Domnii nu s-au desculțat,

Nici în pat nu s-au culcat,

Nici la masă n-au mâncat.

…Nu uitați aceasta, dreaptă ne e brazda,

Ș-am lucrat-o cu-ale noastre mâni.

Buletin de Carei

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

9 ore ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

3 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

o săptămână ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

o săptămână ago