Moartea nu ar trebui oferită nimănui drept soluție pentru suferință
În 2002, Belgia și Țările de Jos au fost primele care au legalizat eutanasia. Ulterior, și alte țări le-au urmat exemplul, iar multe altele analizează această posibilitate.
Fie că o numim „eutanasie”, „sinucidere asistată”, „asistență medicală pentru inducerea decesului” – în engleză „Medical Aid In Death” sau „MAiD” – procedura implică un cadru medical care încheie viața unui pacient, în mod deliberat și prematur.
Încă de la început, legiuitorii au accentuat în mod repetat ideea că eutanasia ar trebui privită ca ultimă soluție, fiind gândită ca modalitate empatică de a pune capăt suferinței unui om.
Și totuși, așa cum rezultă din experiența țărilor care au legalizat eutanasia, se pare că tot mai mulți oameni solicită să le fie curmată viața, numărul lor depășind orice imaginație sau estimări.
Aceasta, deoarece adesea mulți nu beneficiază de asistența socială, economică, psihologică și de îngrijirile paliative de care au nevoie pentru a trăi.
În 2016, eutanasia a fost legalizată pe întreg teritoriul Canadei, devenită între timp țara în care fenomenul eutanasierii a cunoscut cea mai rapidă extindere din întreaga lume – un avertisment sinistru pentru restul omenirii.
Costurile din ce în ce mai mari pentru asistență medicală și asigurări sociale, necesitatea larg răspândită de a face față provocărilor cognitive și de sănătate mintală, precum și ideile referitoare la autonomie și control reprezintă numai câțiva dintre factorii care fac din eutanasie una dintre cele mai serioase probleme existențiale ale secolului al XXI-lea.
Ca și în cazul celorlalte victorii legislative pe care le-am repurtat în beneficiul generației actuale și al celor următoare (prioritățile noastre fundamentale), interzicerea eutanasiei reprezintă nu numai o bătălie juridică, ci și una culturală. O susținătoare a acestei idei, activista canadiană Amanda Achtman își concentrează eforturile pe sensibilizarea opiniei publice în legătură cu eutanasia, privită din punct de vedere cultural, prin intermediul proiectului său Dying to Meet You („Mor de nerăbdare să te cunosc”).
De ce crește popularitatea eutanasiei
În multe țări și sisteme judiciare, opinia publică privind eutanasia este influențată de hotărâri judecătorești, campanii politice, activități ale grupurilor de lobby și relatări din mass-media.
După ce și-a eutanasiat mama în anii ‘70, o doctoriță din Țările de Jos a fost judecată cu indulgență și condamnată cu suspendare sub supraveghere timp de o săptămână, în loc să fie trimisă să petreacă ani mulți în închisoare. Astfel a început subminarea regulilor care obligă un medic să nu facă rău în nicio situație, nici măcar atunci când pacientul o cere.
În Belgia, legea eutanasiei a fost adoptată de coaliția de stânga, în urma victoriei obținute în alegerile federale din 1999 în fața creștin-democraților.
În Canada, gruparea Dying with Dignity („Dreptul la o moarte demnă”) desfășoară, de mai bine de 40 de ani, activități de promovare și extindere a dreptului legal la eutanasiere. Prin presiuni considerabile, această organizație a făcut lobby pe lângă politicieni, a inițiat acțiuni în instanță și a desfășurat campanii de marketing pentru a consolida sprijinul public în favoarea „asistenței medicale pentru inducerea decesului”.
De obicei, susținătorii eutanasiei scot în față cazurile unor persoane cu suferințe atroce, care se pare că cer să moară, dându-și consimțământul în cunoștință de cauză, ba chiar au susținerea familiei și a prietenilor în acest sens. De asemenea, astfel de cazuri au devenit subiect de film sau de spoturi publicitare cu succes la public.
Toate ființele umane suferă, așadar perspectiva evitării sau eliminării suferinței este ispititoare. Fără discuție, o persoană aflată în suferință, o persoană vulnerabilă, caută alinare și cere ajutor, dar uciderea acelei persoane nu poate reprezenta niciodată un mod adecvat de a-i curma suferința.
Odată legalizată, eutanasia nu va mai putea fi limitată
Când guvernul canadian a legalizat eutanasia, au fost introduse în lege anumite „precauții”. Inițial, moartea pacientului trebuia să fie „în mod rezonabil considerată previzibilă”. De eutanasie puteau beneficia numai adulții capabili să își dea consimțământul. Cererea trebuia făcută în scris, în fața a doi martori, și nu putea fi înaintată decât după o perioadă obligatorie de zece zile de reflectare asupra deciziei.
După nici cinci ani, guvernul a început să relaxeze cerințele și să extindă dreptul la eutanasie și la alte categorii demografice. Și asta pentru că, dacă eutanasia este considerată un mijloc just de a curma suferința, nu există argumente valabile pentru a interzice cuiva dreptul de a-și exercita această opțiune.
Pornind de la premisa egalității, dreptul la eutanasie a fost acordat și persoanelor aflate în suferință, dar a căror moarte nu este iminentă, și celor cu dizabilități și diverse afecțiuni neurologice, pe lângă alte categorii de pacienți. Din păcate, astfel s-a ajuns la o gravă devalorizare a vieții umane în sistemul public de sănătate.
Un bărbat cu dizabilități spune că i s-a propus să fie eutanasiat „de mai multe ori”. O femeie cu dizabilități afirmă că o asistentă medicală a acuzat-o de egoism pentru că nu ia în considerare eutanasia. O femeie declară că i s-a oferit „MAiD” în locul tratamentului pentru cancer. Mama unui tânăr de 23 de ani cu diabet și cu vederea parțial afectată spune că fiul său era programat pentru MAiD, dar ea a aflat și a chemat presa.
Legalizarea eutanasiei distruge relația doctor-pacient și subminează încrederea între cadrele medicale și aparținători. A încheia prematur viața unui pacient prin ucidere este cu totul altceva decât a-l ajuta să trăiască liniștit până când survine moartea naturală.
Eutanasia și sinuciderea asistată – o nouă amenințare la adresa vieții
Sunt oameni pe care nu îi preocupă în mod deosebit eutanasia, considerând-o a fi o chestiune ce ține de libertatea individuală și de dreptul oricărei persoane de a lua decizii. Așa credea și Tom Mortier înainte să primească telefonul care i-a adus șocanta veste că mama sa fusese eutanasiată. Aceasta se luptase cu depresia, dar altminteri era sănătoasă din punct de vedere fizic. Psihiatrul care o trata a considerat că nu îndeplinește condițiile legale pentru eutanasiere, conform legislației belgiene. Dar mama lui Tom a fost diagnosticată cu „depresie incurabilă” și ulterior eutanasiată în urma deciziei unui oncolog fără competențe în psihiatrie.
Robert Clarke, director adjunct al ADF International („Alianța pentru Apărarea Libertății”), l-a reprezentat pe Tom Mortier în instanță la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În octombrie 2022, Curtea a decis că Belgia a încălcat dreptul la viață al mamei lui Tom Mortier.
ADF International a mai intervenit într-un caz recent legat de eutanasie. În Ungaria, un bărbat care suferea de scleroză laterală amiotrofică a contestat legea care interzice sinuciderea asistată în țara sa. ADF International a susținut poziția Ungariei, argumentând obligația acestui stat de a proteja dreptul la viață, de vreme ce nu există „dreptul la moarte”. În iunie 2024, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în favoarea dreptului Ungariei de a interzice sinuciderea asistată în scopul protejării vieții.
E importantă câștigarea proceselor în instanță, dar contează mult și câștigarea opiniei publice.
În Canada și peste hotare: „Mor de nerăbdare să te cunosc”
Activista canadiană Amanda Achtman aduce un licăr de speranță prin acțiunile ei, luptând pentru interzicerea eutanasiei și încurajând oamenii să spere, atât în țara sa natală, cât și peste hotare. Ea a demarat proiectul „Mor de nerăbdare să te cunosc”, în cadrul căruia provoacă oamenii să discute despre suferință, moarte, rost, speranță. O bună parte a pledoariei sale constă în publicarea de scurte materiale video prin care le dă posibilitatea de a se exprima celor ale căror voci au lipsit cu desăvârșire din dezbaterile pe tema eutanasiei. Într-un scurtmetraj, ea stă de vorbă cu Christine Nagel, în vârstă de 88 de ani, care s-a hotărât să-și facă un tatuaj cu mesajul „Nu mă eutanasiați!”.
Într-un alt video, Amanda Achtman discută cu o băștinașă canadiană, Eulalia Running Rabbit, care spune: „Nu cred că e corect ca guvernul să impună oamenilor eutanasia. Noi credem cu adevărat că Marele Creator este cel care ne va lua înapoi”. Într-un alt material, Amanda stă de vorbă cu Roger Foley, un canadian cu dizabilități, care declară că i s-a propus să fie eutanasiat „de mai multe ori” de când luptă să obțină sprijinul de care are nevoie ca să trăiască.
Pe lângă că scrie, vorbește în public și participă la podcasturi și documentare despre eutanasiere, Amanda Achtman organizează și evenimente în cadrul cărora invită diverse comunități religioase și culturale să dezbată pe tema sfârșitului vieții. De exemplu, recent a organizat un eveniment la Congregația Adath Israel din Toronto, cu participarea rabinului Dr. David Novak, renumit filozof israelian, a cărui lucrare de dizertație are drept temă suicidul.
În cadrul prezentării susținute, Dr. Novak a afirmat: „Nicio persoană nu trăiește cu adevărat dacă nu e convinsă că și altcineva își dorește ca ea să trăiască. […] Și asta e o acuzație la adresa mult-lăudatului nostru sistem de sănătate canadian: acum li se spune oamenilor că le-ar fi mai bine dacă ar muri decât dacă ar continua să trăiască”.
Speranță pentru o lume rănită
Amanda Achtman s-a angajat să promoveze o viziune alternativă, pozitivă și proactivă, la societatea care permite eutanasierea, întrucât, după cum afirmă ea: „Atât timp cât eutanasia este legală în Canada, generația mea nu poate evolua așa cum se cuvine. Evoluția și dezvoltarea noastră sunt frânate pentru că ne lipsesc oportunitățile de a ne depăși propriile limite”.
Pentru mai multe informații despre Amanda Achtman și proiectul său „Mor de nerăbdare să te cunosc”, accesați proiectul online.
În concluzie: orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale
Eutanasia este un simptom al lumii rănite în care trăim. Persoana care solicită eutanasierea se întreabă, de fapt, dacă există cineva care o iubește suficient de mult încât să încerce să o facă să se răzgândească.
În condițiile în care eutanasia devine un risc tot mai mare în Europa și în întregul Occident, este decisiv să ne intensificăm eforturile de apărare a vieții. Fie că se află la început, la final sau la mijloc, orice viață își are rostul ei și, de aceea, merită să fie protejată. (20 august 2024)
23.09.2024 – Traducere după originalul de pe adfinternational.org, făcută de echipa ProZ Pro Bono (cărora le mulțumim), pentru Asociația Down Art Therapy.