La 18/30 octombrie 1883 România a aderat la Tripla Alianță printr-un tratat bilateral cu Austro-Ungaria. Tendința Imperiului Țarist de a controla toată Marea Neagră și a stăpâni gurile Dunării pentru a avea un cap de pod pentru a institui o “A Treia Romă”, de a ajunge la Constantinopol și Strâmtori, precum și experiența nefastă pe care tânărul stat român a avut-o la finele războiului din 1877-1878, când România deși a întors soarta războiului ruso-turc și a transformat o inevitabilă înfrângere a rușilor într-o victorie categorică, a fost tratată ca și când ar fi fost Cenușăreasa Europei, a cântărit foarte mult în luarea deciziei de a adera printr-un tratat secret la Tripla Alianță.
Prezența lui Carol I pe tronul României care se considera “un bun prusac și un bun german” a cântărit de asemenea foarte mult în orientarea României către un tratat secret cu Puterile Centrale. Acest tratat îmbracă la 18/30 octombrie 1883 forma unei alianțe militare în care țările semnatare se obligau reciproc să vină în ajutorul celorlalte dacă ar fi fost atacate de un stat inamic. Deși României i se ofereau garanții cu privire la menținerea integrității teritoriale de către Puterile Centrale, în același timp i se solicita României să renunțe la orice fel de pretenții teritoriale asupra Transilvaniei și să nu sprijine mișcările naționaliste ale românilor ardeleni care luau avânt și îmbrăcau în unele cazuri forma unei lupte naționale de eliberare. Transilvania rămânea unul dintre cele mai sensibile subiecte de discuție în cadrul acestei alianțe militare secrete.
Fără să cunoască aspectele și prevederile secrete ale acestui tratat, mulți lideri și intelectuali români s-au angrenat în sprijinirea luptei de eliberare a Transilvaniei și au militat pentru reunirea Ardealului cu România. Mihai Eminescu, prin Societatea Carpații, ajunsese să militeze chiar și pentru măsuri extreme pentru eliberarea Transilvaniei, inclusiv pentru operațiuni militare de gherilă împotriva absolutismului austro-ungar din Transilvania.
Faptul că Imperiul Rus, deși o superputere, nu-și respectase cuvântul dat către un aliat precum România în Războiul de Independență din 1877-1878, îi făcea pe mulți dintre reprezentanții elitei românești să se reorienteze, nu puține fiind personalitățile din acea perioadă care au avut o atitudine pro germană, sau pro austro-ungară, fără să știe că încercau să scape de dracu’ și de fapt să dea de tată-su.
Din cele opt articole ale tratatului, articolul (2) prevedea angajarea guvernului român de a nu tolera pe teritoriul său acțiuni politice sau de alt gen care ar fi îndreptate contra Monarhiei Dualiste. O parte din istoricii români au scris niște lucrări din conținutul căruia lasă să planeze niște suspiciuni asupra statului român, care ar fi avut o implicare în eliminarea unor lideri sau personalități ale vieții publice românești care au deranjat prin activitatea lor îndreptată împotriva barbariei stăpânirii austro-ungare din Transilvania. Mihai Eminescu este unul dintre cei eliminați fizic prin implicarea directă a spionilor austro-ungari și complicitatea unor autorități ale statului român. Un alt act de trădare a statului român ca urmare a semnării acestui tratat secret cu Austro-Ungaria, a fost expulzarea din România în anul 1885 a unor români ardeleni care militau pentru eliberarea Transilvaniei de sub jugul austro-ungar, la cererea expresă a ungurilor.
În ciuda calculelor geostrategice făcute de Carol I și de unii lideri politici români ai vremii, tratatul de alianță româno-austro–ungar nu a fost unul de bun augur. Ungurii au încercat permanent să obțină avantaje mai mari pentru Austro-Ungaria, încercând să impună niște condiții foarte diferite României față de toți ceilalți membri ai alianței.
Până la urmă, textul modificat al tratatului în forma cerută de către partea românească a fost adus la București de către baronul Mayr la 13 octombrie 1883, iar la 18/30 octombrie 1883 împreună cu Kálnoky, I. C. Brătianu semnează tratatul de alianță între România și Austro-Ungaria. Tratatul se compunea dintr-un preambul și șapte articole.
Regele Carol I a evitat aducerea la cunoștința opiniei publice a existenței tratatului din cauza poziției ostile a societății românești față de Austro-Ungaria. Doar câțiva miniștri știau despre existența acestuia. Deci poporul român era la fel de tare mințit de către guvernanți precum este și în zilele noastre.
Acest tratat trebuia reînnoit la fiecare cinci ani, ultima dată fiind reînnoit în ianuarie 1913, cu un an înaintea izbucnirii Primului Război Mondial, conflagrație la care România ia parte abia din anul 1916.