Mentoratul ca responsabilitate socială

Sună-ne de oriunde, oricând la *8282

Centrele ROUA mentorează oameni din 16 comunități, care vor să dezvolte un proiect sau un centru de sprijin pentru femei în criză de sarcină

„După ce v-am văzut în urmă cu mai mulți ani la diverse emisiuni, mi-a dat de gândit ceea ce am auzit despre dezvoltarea copilului în burtică și despre susținerea femeilor în criză de sarcină. Asta m-a făcut să trec de la starea de indiferență la dorința de a schimba ceva, de a ajuta alte femei să aibă sprijinul necesar.” – Cristina

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


libris.ro

Săptămâna trecută am început unul dintre cele mai frumoase proiecte făcute vreodată de Centrele ROUA: programul de mentorat „Deschide un centru în comunitatea ta”. Ideea a apărut în 2016 – da, știu, a durat opt ani până să înceapă și acum e doar la început, sper că vom reuși!
În 2016, am început să lucrăm la deschiderea primului centru ROUA și ne-am lovit de o mulțime de provocări profesionale, instituționale, de birocrație, de mentalitate. După ce am muncit mai mult de un an până la inaugurare, am zis că nu vrem să mai fie cineva nevoit să inventeze apa caldă, ci vom pune la dispoziție tot ce știm, gratuit, cu un singur scop: să apară cât mai multe centre în România, în care femeile în criză de sarcină să găsească o ușă deschisă și un sprijin profesionist.

Au urmat alți șapte ani în care ne-am străduit să profesionalizăm și să îmbunătățim intervenția noastră în sprijinul femeilor. Asta facem în continuare, pentru că dezvoltarea continuă este una dintre valorile noastre principale.

În acest timp, pe lângă lucrul în curtea noastră, am oferit și consultanță gratuită cui ne-a solicitat și am lucrat cu diferite echipe locale și regionale în parcursul lor către deschiderea unui centru.

Anul acesta am zis să trecem la the next level: să avem un program de mentorat, cu două ținte. Prima este clară: training pentru deschiderea unui centru de sprijin. A două este din categoria „am nevoie de impuls din afară pentru a recăpăta suflul” – apartenența la o comunitate în care să cunoască persoane cu preocupări similare, să schimbe experiențe și să se sprijine reciproc; și mai ales, construirea mentalității de contribuție, de oferire a sprijinului, care să vină ca o dovadă de responsabilitate față de societatea în care trăim.

Prima întâlnire a fost o bucurie foarte mare: dorința noastră de a împărtăși experiența adunată în acești ani și de a pune la dispoziție modelul de intervenție al Centrelor ROUA s-a întâlnit cu entuziasmul participanților și dorința lor de a face ceva în comunitatea în care se află.

Am ascultat cu multă emoție fiecare persoană când povestea ce a motivat-o să se înscrie în program, ce vrea să facă. Am simțit că fiecare efort făcut în direcția informării și al sprijinului în criza de sarcină contează, chiar dacă ia o formă vizibilă după mulți ani.

Majoritatea participanților au povestit că motivația de a face ceva a apărut treptat, pe parcursul anilor: au văzut o emisiune, o postare, o mărturie, au cunoscut o femeie sau au trecut printr-o criză de sarcină și au constatat lipsa de sprijin; apoi, la un moment dat, ceva i-a făcut să se oprească și să spună: „Vreau să ajut femeile din comunitatea mea”.

În program sunt înscrise persoane din orașe mari, persoane din mediul rural și chiar cineva din diaspora. M-a bucurat foarte mult să aud că există parohii care au numit o femeie responsabilă de sprijinirea femeilor însărcinate și a femeilor în criză de sarcină din comunitate.

De asemenea, e minunat că sunt medici preocupați să înțeleagă ce se întâmplă în sufletul femeii în criză de sarcină și cum poate fi sprijinită, care sunt problemele ei sociale, familiale, de relații; anamneza strict medicală are nevoie de o completări de acest tip, pentru a oferit medicului posibilitatea să înțeleagă pe cât posibil omul din fața lui, nu doar boala acestuia. Cunoașterea omului este pasul decisiv spre a-i propune un sprijin integrat, prin care să apeleze și să fie ajutat și de alte tipuri de profesioniști, pe lângă ajutorul strict medical.

Pentru că fiecare comunitate are un anumit specific, am luat decizia, chiar în timpul primei întâlniri, să oferim gratuit și ședințe individuale de mentorat, care să-i ajute pe participanți să identifice tipul de activitate ce li se potrivește cel mai bine. Acest efort implică un efort suplimentar, pe lângă toate activitățile pe care le avem, dar credem că investiția în oameni contează enorm pentru viitor. Iar noi funcționăm numai cu ajutorul donațiilor din partea celor care înțeleg problematica sarcinii și importanța sprijinirii femeilor în timpul și după sarcină.

În încheiere las câteva dintre mărturiile auzite la prima întâlnire. Inspirație pentru noi, pentru toți participanții și pentru tine, cititorule, care poți sprijini sau te poți implica, acum sau în viitor!

„Am simțit întotdeauna o chemare către a sprijini femeile în criză de sarcină și când am văzut programul de mentorat am simțit că e pentru mine.” – Elena

„E important faptul că ați avut acest curaj de a ieși în societate și de a arăta probleme care sunt foarte reale, dar față de care noi ne purtăm ca și cum am avea o perdea pe ochi. Sper să pot face ceva pentru a ajuta local.” – C.

„Am participat la un seminar de informare pe această temă și așa s-a născut ideea de a aduce sprijinul și în partea Galațiului. Am aflat de Alexandra, mi-a dat cineva un număr de telefon și mi-a zis că pot cere ajutor. Vă încurajez să mergeți la Centrele ROUA. Este foarte frumos. M-am simțit foarte bine primită și am plecat foarte încurajată. Mă gândeam de unde să începem, cum să construim și mă bucur că mi s-a oferit posibilitatea de a învăța.” – Claudia

„Eu sunt al doilea copil al mamei mele. M-am născut la 10 luni, 3 săptămâni și 4 zile de nașterea precedentă. Ginecologul i-a zis mamei: «Hai că te rezolv repede, să nu te chinui după aceea cu doi copii la vârste apropiate», iar mama a zis: «Nu, nu fac asta, o să păstrez copilul». De aceea simt că atunci când vorbesc cu cineva despre criza de sarcină și presiunea de a renunța, pot să le spun ce înseamnă succesul unei astfel de decizii. Am ajuns medic.” – Diana

„În prezent sunt mămică de patru copii. Vreau să vă mulțumesc pentru ce faceți. Oarecum datorită dumneavoastră s-au născut copiii. Dacă în trecut nu eram informată, după ce v-am văzut în urmă cu mai mulți ani la diverse emisiuni, mi-a dat de gândit tot ce am auzit despre dezvoltarea copilului în burtică și despre susținerea femeilor în criză de sarcină. Asta m-a făcut să trec de la starea de indiferență la regretul că am trecut printr-un avort în trecut din lipsa sprijinului și apoi la dorința de a schimba ceva, de a ajuta alte femei să aibă sprijinul necesar.” – Cristina

„Locuiesc în Anglia. Recent o prietenă a trecut printr-un avort și a fost foarte dificil că nu am știut cum să o sprijin. Îmi doresc să pot ajuta femeile în criză de sarcină din comunitatea din care sunt” – Ancuța

Și tu poți contribui la activitatea noastră formatoare în sprijinul dezvoltării centrelor de sprijin pentru femeile însărcinate. Poți schimba și destinul unei mame și al bebelușului ei, contribuind cu orice sumă. Donează aici: https://centreleroua.ro/ajuta/

Sursa: https://centreleroua.ro/mentoratresponsabilitate/

libris.ro
Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Lasă un răspuns

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)