27 Octombrie 1687 – Tratatul de la Blaj este începutul penetrației austriece în Transilvania. Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvane să primească la iernat trupele imperiale
După victoriile obținute în anul 1867 în lupta cu otomanii, trupele Imperiului Habsburgic conduse de Carol de Lorena au dorit să ierneze în Transilvania, invocând diploma lui Haller (n.r. Tratatul Hallerian) din 1686. Este practic documentul prin care Mihai Apafi I pierde independența Transilvaniei, provincie care intră din acel moment sub autoritatea monarhiei austriece. Iezuitul Antide Dunod a intermediat tratativele de aderare a Transilvaniei în această alianță militară, iar atunci când nobilii transilvăneni s-au opus instalării protectoratului habsburgic în Transilvania el a spus celebra samavolnicie: „Vreți, nu vreți, Majestatea sa tot vă va ocroti (Nolens volens proteget vos Sua Majestas)”.
Cu un an înainte, la 28 iunie 1686, Mihai Apafi I încheiase o alianță militară secretă la Viena cu forțele imperiale habsburge prin ceea ce istoricii au numit diploma lui Haller -(n.r. Viena tractatus, Diploma Halleriana, Tractatus Hallerianus sau Tractatus Viennensis sive Hallerianus), o alianță considerată benefică la data semnării tratatului, prin care Transilvania s-a alăturat alianței internaționale antiotomane ca stat independent, fără să știe ce au de gând austriecii.
La 27 octombrie 1867 este semnat Tratatul de la Blaj, prin care Imperiul Habsburgic obligă 12 orașe transilvane să primească la iernat trupele imperiale. Începutul penetrației austriece în Transilvania. Vor urma numeroase conflicte militare între armata habsburgică și locuitorii celor 12 cetăți.
Prezența trupelor austriece a început din acel moment să reprezinte o uriașă povară economică pentru Transilvania, principele fiind nevoit să crească tot mai mult dările pe care populația trebuia să le plătească stăpânirii. Crește presiunea foarte mult asupra românilor transilvăneni și se înregistrează primele cazuri de refugiați români transilvăneni în Moldova și în Muntenia.
Pentru a scăpa de povara dărilor mari pe care trebuiau să le plătească, unii români ardeleni acceptau rolul de mercenari în disputele interne din Moldova, alegând diverse tabere pentru care să lupte. La începutul secolului XVIII deja sunt cosemnați români ardeleni care luptă alătură de cazacii de peste Nistru sau în trupele de mercenari ale Regatului Poloniei.