23 Noiembrie 1577 – Bătălia de la Docolina, în care Ioan Nicoară Potcoavă îl înfrânge pe voievodul Moldovei, Petru Şchiopul
La 23 noiembrie 1577 avea loc Bătălia de la Docolina, în care Ioan Nicoară Potcoavă îl înfrânge pe voievodul Moldovei, Petru Şchiopul. Practic, pentru o perioadă foarte scurtă, începând cu data de 23 noiembrie 1577 are loc urcarea pe tronul Moldovei a lui Ioan Nicoară Potcoavă (din 23 noiembrie şi până după 28 decembrie 1577).
Docolina a fost un sat în județul Vaslui, situat între Crasna şi Roşieşti, astăzi dispărut. Bătălia între cazacii lui Ioan Nicoară Potcoavă și forțele domnitorului Petru Şchiopul, sprijinite de tătarii din Bugeac și turcii din sudul Dobrogei, dar și de oșteni din Muntenia (n.r. gioseni), s-a dat undeva în apropierea satului Docolina din județul Vaslui.
“Împăratul turcesc au poruncit la dobrogeani şi la tătarii Bujacului şi la domnul muntenesc să meargă într-ajutoriu lui Petru-Vodă asupra lui Potcoavă Creţul. Aşea, Petru-Vodă, cu oştile, au purces asupra lui Potcoavă şi, întrând în Moldova, i-au venit moldoveanii, gioseanii, într-ajutoriu. Iar căzacii, după ce înţeleaseră de Petru-Vodă că le vine asupră, au sfătuit pe Potcoavă de au ieşit din Iaşi şi au purces înaintea lui Petru-Vodă la Docolina. Fost-au şi moldoveani oaste cu căzacii, că mulţi se închinasă lui Potcoavă, căruia în domnie îi pusease numele Ioan-Vodă. Şi când era să se tocmească la bătaie, voia Potcoavă să puie pe moldoveani în frunte, să dea ei întâiu bătaie, ci nu primea aceasta căzacii, necrezind de tot moldoveanilor şi temându-se ca nu, înainte fiind, să treacă la Petru-Vodă. Pentru aceaea, Şeahul au rănduit câţiva căzaci carii să ia aminte ce fealiu de rânduială face Petru-Vodă oştilor sale şi au văzut cum au poruncit Petru-Vodă să puie înainte turme de cai şi de boi, ca cu acelea să calce pedestrimea lui Petru-Vodă”, relata reprezentantul Școlii Ardelene, Samuil Micu în Istoria și lucrurile și întâmplările românilor
23 Noiembrie 1577 – Bătălia de la Docolina, în care Ioan Nicoară Potcoavă îl înfrânge pe voievodul Moldovei, Petru Şchiopul
“Lupta se dă la Docolina, în părțile Falciului. Șah nu lasa insa pe moldoveni in frunte, amintindu-si de tradarea de la Cahul.Turcii vreau să intrebuinteze o stratagemă si pun inaintea lor cirezi de vite ca sa stâmpere armele in dobitoace”. Focul cazacesc face insa si mai mare zapaceală; se pare ca Ioan Vodă (n.r. Ioan Nicoară Potcoavă) avea și tunurile luate în cea dintâi ciocnire cu Petru.Astfel, si data aceasta birui Potcoavă.”, scrie istoricul Nicolae Iorga în lucrarea “Istoria armatei românești”
Astfel, după victoria repurtată în fața domnitorului Petru Șchipul în Bătălia de la Docolina, Ioan Nicoară Potcoavă împreună cu cazacii săi ocupă Iașii și se proclamă domn al Moldovei, în timp ce Petru Șchiopul se refugiază în Muntenia.
Post Views:18
Glasul.info
Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism
Contact: redactie@glasul.info
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Acest site utilizează fișierie de tip cookies pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor. Prin continuarea navigării pe site, sau prin apăsarea butonului “Accept”, sunteți de acord cu stocarea cookie-urilor primare și terțe.AcceptCitiți mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Product successfully added to the cart!
Administrează consimțământul
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.