24 Noiembrie 1868 – Ambasadorul belgian la Viena avertiza: “problema naţionalităţilor este flagelul monarhiei austro-ungare”

La doar un distanță după compromisul austro-ungar din 1867, Ungaria avea să se confrunte din plin cu aceeași problemă pe care o experimentase până atunci Imperiul Austriac încercând să țină în frâu toate naționalitățile de pe teritoriul imperiului. Doar că Ungaria în loc să ostoiască setea pentru exprimarea identitară a naționalităților, ea mai tare o întețea prin măsurile demne de Evul Mediu pe care le introducea agresiv prin parlamentul de la Budapesta și de cele mai multe ori prin forță brută, prin abuzuri, crime, teroare, poliție politică, cenzură, nedreptate socială și culturală, prin falsificarea istoriei, prin discriminare pe criterii etnice sau religioase, etc.

Prin toate aceste manifestări barbare, Ungaria a aprins cu vâlvătaie un foc care și așa ardea mocnit de foarte mult timp în rândul naționalităților captive în Imperiul Habsburgic. Prin felul în care încerca să maghiarizeze tot ce prinde și să defavorizeze mereu naționalitățile celelalte, Ungaria începe să câștige rapid primul loc între țările cele mai detestate de către toți vecinii săi. De fapt elita ungară pornea din start de la o premisă foarte greșită și anume aceea a superiorității față de toate celelalte naționalități din imperiu.

24 Noiembrie 1868 - Ambasadorul belgian la Viena avertiza: "problema naţionalităţilor este flagelul monarhiei austro-ungare"
24 Noiembrie 1868 – Ambasadorul belgian la Viena avertiza: “problema naţionalităţilor este flagelul monarhiei austro-ungare”

La 24 noiembrie 1868 este trimisă pe canal diplomatic scrisoarea ambasadorului belgian la Viena, Jonghe d’Ardoye, adresată ministrului afacerilor externe, Vanderstichelen referitoare la acuta problemă a naţionalităţilor din Austro-Ungaria şi responsabilitatea Ungariei pentru recrudescenţa mişcării naţionale a popoarelor asuprite cu intensitate sporită după instaurarea dualismului, considerat un triumf al maghiarimii. Este practic un semnal de alarmă pe care diplomatul belgian îl trage cu privire la politica sinucigașă a Ungariei, despre care își exprimă temerea că nu doar că va eșua ci și că va duce la niște consecințe groaznice.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Problema naţionalităţilor este flagelul monarhiei austro-ungare şi ameninţă, dacă nu va fi rezolvată într-o manieră mai mult sau mai puţin satisfăcătoare, să-i paralizeze toate forţele. Ungaria, care din acest punct de vedere a contribuit atât de mult la înfrângerile Austriei, simte, în prezent, pe propria-i piele dificultăţile pe care le presupune înţelegerea între popoare de origine diferită, care-şi cer drepturile şi privilegiile, deşi depind în acelaşi timp de un centru comun. (…) E vorba aici de conflictele rasiale, divergenţe de păreri privind obiceiurile şi educaţia pe care legea nu le rezolvă, e vorba de tradiţii, de amintiri istorice, care o dată aduse pe tapet vor constitui multă vreme o piedică în calea dominaţiei maghiare în Ungaria.”. îi scria diplomatul belgian Jonghe d’Ardoye, ministrului afacerilor externe, Vanderstichelen

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

Teoria conspirației? Șoferii ghinioniști cred că nu pot face ITP-ul pentru că RAR pregătește o nouă TAXĂ

Dum nov. 24 , 2024
De trei zile stațiile ITP din toată țara sunt închise din cauza unei defecțiuni apărute la serverele celor de la RAR. Șoferii ghinioniști din România încep să creadă în teoriile conspirației spunând că nu pot face ITP-ul pentru că RAR pregătește o nouă TAXĂ și că de fapt “incidentul” este […]
Teoria conspirației? Șoferii ghinioniști cred că nu pot face ITP-ul pentru că RAR pregătește o nouă TAXĂ

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News