Monarhia, singura forma de organizare statală care asigura stabilitate în România

După ce Curtea Constitutională a Romaniei a decis anularea primului tur al alegerilor prezidențiale ca urmare a existentei unor probe de netăgăduit cu privire la implicarea unor actori statali externi în alegerile din Romania, se pune întrebarea cât de sigură mai este forma de organizare statală republicană în mentinerea țării în sfera economică și militară occidentală?

Din punctul nostru de vedere, republica a eșuat atât în politica internă, cât și în politica externă, dovedindu-se incapabilă să mențină țara în directia pentru care s-au luptat înaintasii noștri. Aderarea la UE si NATO se datorează într-o mare masura Regelui Mihai, care a susținut cauza romanilor atât în Europa cât și în SUA. În aceste momente de incertitudine politică, de dezbinare și de atacuri murdare ale unei puteri străine care încearcă să preia puterea în Romania ca apoi să ne arunce în negura perioadei 1947-1990, singura formă de guvernământ ca va garanta menținerea Romaniei în UE și NATO, rămâne monarhia. De ce monarhia? Pentru ca principalele puteri occidentale sunt monarhii și după cum se știe între casele regale europene există o strânsă legatură întemeiată pe trecutul lor comun și pe relațiile de rudenie.

De asemenea, principalii aliați ai SUA din Europa și Asia sunt două monarhii, Marea Britanie și Japonia. Totodată, să nu uităm că institutiile UE și NATO se afla în capitala unei monarhii, respectiv Bruxelles. În concluzie, dacă romanii de buna credința vor în continuare o Romanie liberă și prosperă, membra UE și NATO și dacă partenerii nostri occidentali vor siguranța că Romania nu își va schimba parcursul pro-europen și transatlantic, trebuie să sprijine reinstaurarea monarhiei și ruperea totală de trecutul comunist al țării. Doar monarhia este capabilă să ne țina departe de totalitarism și să asigure stabilitate în țară!

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

  • Suntem cenzurați online/pe rețelele de socializare. Zilnic, puteți accesa site-ul pentru a vă informa.
  • Contactați-ne oricând.
  • Pentru o presă independentă, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservatorContează pe ȘTIRI ce contează!

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 22 Books


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Redacția MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Next Post

Anularea turului II la alegerile prezidențiale între democrație și dictatură comunistă: Fraudă sau strategie politică?

Dum dec. 8 , 2024
Anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din România în 2024 a adus în prim-plan întrebări fundamentale despre respectarea principiilor democratice, manipularea procesului electoral și influențele externe asupra deciziilor naționale. Acest eveniment a stârnit reacții puternice din partea cetățenilor, a politicienilor finaliști ai turului al doilea și a societății civile. Pe […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News