Nostalgicii ceauşişti nu pot fi naţionalişti români!

În ultimii ani pe scena politică şi a mass-media, pentru că politică fără presă nu se poate face, au apărut publicaţii şi personaje care se declară a fi naţionalişti români. Nimic rău în asta, doar că majoritatea covârşitoare a acestor naţionalişti sunt în realitate falşi naţionalişti, iar pe lângă promovarea valorilor naţionale româneşti, promovează şi o mare non-valoare, din păcate românească. Este vorba de promovarea criminalului comunist Nicolae Ceauşescu şi acţiunea acestor politicieni şi publicaţii fals naţionaliste de a-l “spăla” de păcate pe fostul dictator comunist. Tot văd fel de fel de personaje care vorbesc de valorile şi tradiţiile autentice româneşti, dar fac şi propagandă pro-ceauşescu. Am tot citit şi auzit expresii de genul: “pe vremea lui Ceauşescu era mai bine”, “Ceauşescu a dezvoltat România”, “Ceauşescu a făcut, Ceauşescu a dres, etc., etc.” Toţi aceştia care sunt nostalgici după era Ceauşescu sunt orice altceva, numai naţionalişti români nu sunt. Pentru că nu poţi fi naţionalist şi să plângi după Ceauşescu care a fost mâna dreaptă a lui Gheorghiu Dej care a sovietizat România, a distrus satele româneşti şi intelectualitatea, nu poţi să regreţi un dictator care omorât oameni şi a ordonat să fie omorâţi oameni doar pentru că aveau o altă opinie decât cea a Partidului, care a instaurat un regim al terorii şi al fricii, şi mai ales, nu poţi fi naţionalist român şi să simpatizezi cu cineva care a făcut parte dintr-un sistem care a distrus naţionalismul în România! Să ne ferim de toţi care se declară naţionalişti, dar sunt nostalgici ceuşişti, simpatizanţi putinişti şi aplaudaci ai Beijingului! Aceştia nu sunt naţionalişti! Ei îşi doresc un nou comunism de tip ceuşist, sunt nişte tâlhari şi nişte manipulatori, nişte hiene care abia aşteaptă ca românii de bună-credinţă şă cadă în capcana lor. E uşor să îi descoperim, doar că trebuie să fim cu băgare de seamă. Să fim vigilenţi şi îi vom dibui!

31 iulie 2020

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Redacția MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News