Antiromanism

De peste zece ani ANTIROMÂNISMUL ne vine de la Sibiu!

Nu este de ajuns că din staulul de la Sibiu ni l-au trimis pe capul nostru pe Plăvan, pe cel mai dezastruos președinte din perioada postdecembristă, mai nociv chiar și decât Traian Băsescu dacă ai fi putut crede că poate exista ceva mai nociv decât Băsescu! Mai nou administrația din Primăria Municipiului Sibiu “marchează” ziua de 24 Ianuarie pe 23 Ianuarie! De, că poate pe 24 au treabă, au de mers la un pește, la un grătar, la o manea, la o casă conspirativă unde să mai clocească o acțiune subversivă antiromânească!?

Printre mesajele primite la redacție am dat cu întârziere peste un mesaj de la o doamnă din Sibiu, revoltată de mizeria pe care a făcut-o recent Primăria Municipiului Sibiu. Doamna era revoltată că începând de pe vremea când Klaus Iohannis era primar la Sibiu și își bătea joc de aceste sărbători naționale și manifestări pe care nu le onora cu prezența și pe care le ignora complet cu o aroganță vădit antiromânească, s-a ajuns ca și urmașa sa să procedeze fix la fel ca “stăpânul” ei, bâtându-și de asemenea joc de Ziua Unirii Principatelor Române și în general de toate zilele naționale ale poporului român!

De peste zece ani ANTIROMÂNISMUL ne vine de la Sibiu!, Foto: Facebook/ Primăria Municipiului Sibiu

Iată ce a postat pe pagina sa oficială de facebook Primăria Municipiului Sibiu:

“Unirea Principatelor Române sau Mica Unire va fi marcată, ca în fiecare an, și la Sibiu, printr-o serie de activități organizate de Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu, în colaborare cu Mitropolia Ardealului, Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român „ASTRA”, Universitatea „Lucian Blagaˮ, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Cercul Militar din Sibiu și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”. Evenimentele vor avea loc joi, 23 ianuarie, la Cercul Militar, după următorul program: ▪️11.00 – 11.15 ➡Intonarea Imnului Național al României și Hora Unirii pe platoul din fața Cercului Militar din Sibiu ▪️11.15 Moment artistic susținut de elevii Școlii Gimnaziale nr. 4 din Sibiu ▪️11.40 Simpozion dedicat Unirii, în sala de conferință De asemenea, Cercul Militar este gazda expoziției fotodocumentare „Unirea Principatelor Române, în documente” care poate fi vizitată în perioada 21 – 30 ianuarie, în intervalul orar 10.00 – 20.00.”

Inițiativa și ideea în sine de a sărbători ziua de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române pe 23 ianuarie în loc de 24 ianuarie, a fost taxată prompt și foarte acid de către un român revoltat de această sfidare continuă care are loc la Primăria Municipiului Sibiu împotriva valorilor identitare și istorice românești:

“administrația asta locala si județeană din Sibiu cred ca e dusă cu pluta! sărbătoriți pe 23 … iar pe 24 ce faceți ??? Sper ca anul asta Revelionul o să îl puneți pe 30 decembrie, bine !?!”, le-a scris într-un comentariu pe facebook domnul Rareș Roman

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

8 ore ago

22 Iulie 1910 – La Blaj, jandarmii unguri descing de brâie tricolore, peste 20 feciori şi fete şi le fac proces de contravenţie şi agitaţie

La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…

3 zile ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

o săptămână ago

15 iulie 1514 – Înfrângerea de la Timișoara și sfârșitul marii răscoale țărănești conduse de Gheorghe Doja

La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…

o săptămână ago