Cluj-NAPOCA

3 Februarie 1601 – Baba Novac împreună cu un preot erau arestați și aduși de unguri la Cluj

Se vorbește mult în ultima vreme despre haiducul Baba Novac din oastea lui Mihai Viteazul și despre sacrilegiul antiromânesc pe care l-a făcut Emil Boc la Cluj-Napoca, îndepărtând de monumentul eroului Baba Novac numele criminalilor săi. Dar deja acesta este un trend la PNL care a făcut o obișnuință din a se șterge la fund cu Istoria României și a neamului românesc, ministrul dezaxat Daniel David dorind să scoată din programa școlară tocmai Istoria României și Geografia.

Mai puțin se vorbește însă despre preotul martir care a fost ucis în chinuri alături de Baba Novac la Cluj în aceeași zi cu haiducul din oastea lui Mihai Viteazul. Potrivit unor documente istorice, preotul român era cunoscut sub numele de popa Șașcă (preotul Saski).

Dan Tanasă: “Primăria Municipiului Cluj-Napoca a aprobat noua faţadă a statuii dedicată căpitanului lui Mihai Viteazul, Baba Novac”

Deși se aflau într-o solie, într-o misiune de negociere, Baba Novac și popa Șașcă au fost arestați de către Dieta din Cluj (formată din aristocrația maghiară) și condamnați la moarte în Cluj, fiind executați prin ardere pe rug (n.r. “frigere”) la data de 5 februarie 1601.

3 Februarie 1601 – Baba Novac împreună cu un preot erau aduși de unguri la Cluj

Pe 3 februarie 1601 Sigismund Bathory este proclamat de către Dieta Transilvaniei întrunită la Cluj drept principe al Transilvaniei. Tot pe 3 februarie 1601 sunt prinși și arestați la Cluj haiducul Baba Novac și preotul său.

Istoricul Ştefan Meteş a publicat “socotelile orașului Cluj” din care reies evenimentele premergătoare execuției celor doi români, respectiv ce s-a întâmplat în zilele de 3 și 4 februarie 1601.

“3 Februarie 1601. — Au fost aduşi Baba Novac împreună cu un preot. Darabanţii au fost 10. Le-am dat din ordinul primarului: 10 fundzi carne pentru friptură, dinari 20; 4 pâini, d. 16; 5 eitel (măsuri) de vin, d. 20.”, se arată în “socotelile orașului Cluj” publicate de către istoricul Ştefan Meteş

“am dat țiganilor pentru că au schingiuit, au torturat, au fript și au tras în țeapă pe Baba Novac și pe preotul fl. 7 d. 50 s…t Am plătit pentru Baba Novac și preotul, celor 2 călăi fl. 3. Am plătit lui Luca aciul (lemnarul), pentru că a cioplit țeapa pentru Baba Novac fl. 2”. (n.r. s-a păstrat și consemnarea cheltuielilor făcute cu execuția)

La 21 Mai 1936 a fost ridicată la Cluj o troiță în memoria lui Baba Novac

În anul 1936 a fost ridicată la Cluj o troiță pe locul în care fusese expus trupul neînsuflețit al mercenarului sârb. Aceasta purta inscripția:

“În acest loc a fost tras în țeapă Baba Novac generalul lui Mihai Viteazul, după ce a fost ars pe rug în Piața Clujului împreună cu duhovnicul său în ziua de 5 februarie 1601. Recucerind Ardealul Voevodul Mihaiu a așezat aci între 11-16 august 1601 un steag în cinstea marelui și viteazului său slujitor. Ridicatu-s’a această troiță în Ziua Eroilor 21 Maiu 1936.”

Dacă în perioada interbelică clasa politică își cinstea așa cum se cuvine eroii, astăzi PNL-ul se luptă cu monumentele românești, cu eroii neamului românesc, ba chiar e hotărât să scoată până și Istoria României din școala românească. Publicăm mai jos o imagine de pe vremea când lucrurile stăteau altfel în România și țara nu era condusă de trădători și de străini.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Să nu ucizi cuvântul! Poetul Cristian Bodnărescu

Ultima întâlnire culturală a diasporei româneşti, dar şi unul din ultimele evenimente dinaintea crizei pe…

2 zile ago

Andrei Popete Pătrașcu: Scrisoare deschisă către Ministrul Culturii, domnul Demeter András István

Domnule Ministru, Vă adresez prezenta scrisoare deschisă din preocupare pentru respectarea demnității instituționale și a…

2 zile ago

GALINA RĂDULEANU: PREZENT!

A plecat la Domnul, lin ca nădăjduitoarea lumină a unui crepuscul auriu, la venerabila vârstă…

3 zile ago

Angela Negrotă are nevoie de semnăturile voastre pentru a candida la primăria capitalei. Fii parte din schimbare!

Angela Negrotă: Glasul poporului român cheamă la fapte: semnează pentru renașterea Capitalei! Români din București,…

4 zile ago

Blestemul horthyst care bântuie din nou Ardealul, un afront adus memoriei martirilor români

Ne cramponăm ipocrit, de decenii, de etichete menite să culpabilizeze poporul român, „legionarism”, „extremism”, „naționalism…

5 zile ago

6 Noiembrie 1903 – În amintirea lui Zaharia Boiu, luminătorul școlii și al conștiinței românești din Ardeal

La 6 noiembrie 1903 se stingea din viață, la Sibiu, unul dintre marii luptători pentru…

o săptămână ago