13 Februarie 1898 – Invățătorii Costin și Hereț și mai mulți de copii din școală, denunțați că ar fi cântat „Kintyeka lui Hora Liga”

Pe data de 13 februarie 1898 avea loc “Procesul de agitație” (n.r. orice mișcare care nu convenea stăpânirii austro-ungare, dar mai ales ungurilor, era numită în acele vremuri “agitație”) la Tribunalul din Arad. Acuzații erau învățătorii români Costin și Hereț precum și mai mulți copii din școală, “elevi ai numiților învățători din Moroda”.  Acuzațiile erau că ar fi cântat „Kintyeka lui Hora Liga”, așa cum reiese din actul de acuzație. Au fost achitați, martorii denunțători neputând aduce dovezi.

În presa vremii găsim și alte referințe la acest proces care redau evenimentele petrecute la Tribunalul Arad:

“Procesul de agitație dela 13/25 Febr. 1898 (La Tribunalul din Arad). Acuzați: Invețătorii Costin și Hereț și mulțime de copii de școală, elevi al numiților învețători din Moroda. Substratul acasei. Au fost denunțați că ar fi cântat „Kintyeka lui Hora Liga”, după cum se spune în actul de acusație. Au fost achitați, martorii denunțanți neputând dovedi nemica.”

În numărul 31 din data de 15/27 februarie 1898 apărea în ziarul românesc Tribuna Poporului din Arad un articol cu titlul “OPERA COMICĂ DE LA TRIBUNAL.” care ridiculiza această acțiune a denunțătorilor unguri.

“OPERA COMICĂ DELA TRIBUNAL. Procesul de ieri. — Persoanele. — Limba română. — Desbaterea. — Achitarea. ! Cică la 1895, pe când în temnițele de là Vaţ, Seghedin şi Cluj s-ar „desfătat” „Valachi mulţi”, la Moroda învăţătorii Costin şi Hereţ ar fi primejduit statul care se apropia de — mileniu. Au pus adică băieţii să caute „Kintyeka lui Hora Liga”, cum zice actul de acuză. Noroc că plăieşul satului stătea santinelă nedurmita (îl învăţase notarul „patriot” Lele István) şi a oprit „kintyeka” îndată ce flăcăii ziseră două „strofe” :

M’am suit la munte’n zori, / Să prind fulgerul din nori . . .

Că altfel azi n-am mai fi în statul Sfântului Ștefan, ci în . . . imperiul daco-român . . . ! „Criminalii” trebuiau deci aduşi la judecată, care s-a şi ţinut ieri. Să fi văzut companie: un învăţător Costin, voinic… înalt ca de trei coţi . . , dar’ câştigat acum „patriei”, căci avea certificat de buna purtare de la Lele Pișta. Hereţ, băiat vesel, voinic, care instruise „tinerimea” la „Căluşerul” şi „Bătuta”… iar ceilalţi minori toţi, nişte băieţi nevinovaţi, dar din care unul era prezentat tribunalului ca fiind atât de deştept (îl „instruiseră” —fâcându-i vânătăi — gendarmii), încât ar fi dictat, din memorie, notarului întreg marşul” Ligii, căci versurile acestuia le confundă tribunalul numindu-le Hora Ligei”.

Pentru noi Românii erau amuzante îndeosebi întrebările puse acuzaţilor.

Notez câteva :

„Moi, ai invăţat pe Hora lui Liga? ”

„Cunoşti tu pe kintyeka lui Hora Liga?

„Tu aghitat pe notar cumca el scrie eI pe ârtie pe Liga?”

„Scris voi aderenta la Lucaciu şi Veliciu ?”

Şi aşa mai departe, încât ne închipuiam că suntem la o operetă, caci vă puteţi închipui răspunsurile băieţilor: Unii spuneau că nu cunosc pe Hora Liga, crezând că ar fi vreun om din sat ori de pe la “varmeghie”… (comitat.)”

Ce era de fapt acest „Kintyeka lui Hora Liga”?

Ce era de fapt acest „Kintyeka lui Hora Liga” pentru care se agitau ungurii și erau dispuși să târâie până și copiii români de prin școli prin tribunale? Nu erau nimic altceva decât versurile poeziei “Horea şi Cloşca” scrisă de Vasile Alecsandri puse pe note muzicale sub denumirea de Hora “Liga Română”. Cele două versuri rostite de băieții continuau așa:

“M-am suit la munte-n zori
Ş-am prins fulgerul din nori,
Şi de sus din înălţime
L-am izbit în ungurime!”