19 Iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş din județul Arad, răscoala țăranilor români împotriva opresiunii maghiare

Pe 19 iunie 1824, în satul Șepreuș (județul Arad, Transilvania), a izbucnit o răscoală țărănească românească împotriva autorităților nobiliare locale. Satul Șepreuș, Comitatul Zarand (astăzi în județul Arad, România), era parte a Principatului Transilvan sub dominație habsburgică. Evenimentul este cunoscut în istorie ca Răscoala de la Șepreuș, un moment semnificativ de rezistență socială a iobagilor români transilvăneni din secolul al XIX-lea.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, iobagii români din Transilvania trăiau în condiții grele, supuși corvezilor și abuzurilor nobilimii maghiare.Reformele tărăgănate ale imperiului habsburgic nu aduceau schimbări reale în statutul țăranilor, iar nemulțumirea socială creștea.Satul Șepreuș era parte din comitatul Zarand și avea o populație românească majoritară.

La data de 19 iunie 1824, țăranii din Șepreuș s-au ridicat împotriva administrației nobiliare, refuzând să mai accepte obligațiile feudale impuse. Ei au cerut abolirea robotei, drepturi asupra pământului pe care îl lucrau și recunoașterea statutului lor ca oameni liberi.Răscoala a fost reprimată cu brutalitate de către autorități, iar liderii locali au fost arestați sau pedepsiți.

Cauzele răscoalei au fost împovărarea țăranilor iobagi români prin corvezi (muncă forțată pe moșia nobilului), dijme și taxe, lipsa drepturilor politice și civile pentru români în comparație cu nobilimea maghiară sau populația sasă și secuiască, promisiuni neonorate din partea autorităților habsburgice privind ușurarea situației țărănimii precum și abuzuri locale ale nobilimii în Șepreuș, care forța țăranii să muncească peste obligațiile impuse de lege.

Iată cum suna una dintre puținele relatări ale vremii:

“19 iunie 1824 – Răscoala de la Şepreuş – solgăbirăul Plasei Chişineu și un corp de soldaţi au venit la Şepreuş şi au încercat să-i oblige pe săteni să accepte condiţiile impuse de familia Czárán, ameninţându-i că în caz contrar vor distruge satul. Şepreuşenii nu s-au lăsat intimidaţi ci, înarmaţi cu furci, bâte şi bolovani, i-au alungat pe solgăbirău şi pe soldaţii din subordinea acestuia, inclusiv pe vicecomitele care venise de la Arad.”

Desfășurarea răscoalei – 19 iunie 1824

Țăranii români din Șepreuș se adună în fața casei nobiliare și refuză munca în folosul moșierului. Se cere eliminarea corvezilor, dreptul de proprietate asupra pământului și tratarea lor ca oameni liberi.Au loc ciocniri violente, iar autoritățile locale solicită intervenția militară pentru a restabili ordinea. Mai mulți țărani sunt arestați, iar liderii locali sunt anchetați și pedepsiți.

Înăbușirea violentă a răscoalei

Reprimarea a fost rapidă și dură, dar evenimentul a fost menționat în corespondența oficială imperială de la Viena. A generat ecouri în alte sate românești din Zarand și din comitatele vecine, deși nu s-a transformat într-o răscoală generalizată.Este considerată o anticipare a marilor mișcări sociale și naționale din 1848 în Transilvania.

Deși nu a avut amploarea unor răscoale ca cea a lui Horea, Cloșca și Crișan (1784), răscoala de la Șepreuș este un exemplu de luptă locală pentru drepturi sociale, parte a tensiunilor care aveau să ducă în cele din urmă la mișcările revoluționare din 1848.Este considerată o dovadă a rezistenței românilor din Transilvania în fața exploatării feudale și o etapă importantă în formarea conștiinței naționale și sociale.

Raportul oficial al administrației comitatului Zarand către guvernul imperial menționează „un spirit de nesupunere și revoltă în rândul valahilor iobagi de la Șepreuș”.Însemnările unui preot român local, păstrate în arhivele bisericești, vorbesc despre „mânia norodului ce nu mai putea suferi apăsarea și batjocura”.

„Răscoala de la Șepreuș, deși locală și rapid reprimată, a arătat că țărănimea română nu mai era dispusă să accepte statutul de iobag fără luptă. Este o mărturie clară a maturizării conștiinței sociale și naționale a românilor transilvăneni.”
— Fragment din Istoria Transilvaniei, vol. II, Ed. Academiei Române