La 26 iulie 1921 intră în vigoare Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate și Ungaria. Recunoașterea pe plan internațional a unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România (semnat la 4 iunie 1920).
În ziua de 26 iulie 1921, istoria României a primit o pecete de lumină și dreptate. După veacuri de jertfă, năzuință și luptă pentru unitate, națiunea română vedea recunoscută, pe plan internațional, Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Țara-Mamă.
Era împlinirea unui vis multisecular, consfințit nu doar de sângele eroilor din Războiul de Întregire (1916–1919), ci și de voința populară exprimată cu demnitate și curaj de delegații românilor în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918.
Deși Tratatul de la Trianon fusese semnat în solemnitate la 4 iunie 1920, el nu a intrat imediat în vigoare. Abia la 26 iulie 1921, după ce toate statele semnatare și-au dat acordul oficial și tratatul a fost ratificat, actul a dobândit forță deplină de drept internațional. În acea zi, harta Europei a fost redesenată nu după ambiții imperiale, ci în acord cu voința popoarelor. Iar pentru România, această zi a însemnat victoria adevărului istoric asupra minciunii, victoria neamului românesc asupra secolelor de înstrăinare și suferință.
26 Iulie 1921 – Recunoașterea Internațională a Unirii: Triumful Dreptății Românești
Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul, pământuri românești încă din zorii daco-romani, erau acum în mod oficial parte a Regatului României. Nu mai era doar o faptă a inimii, ci și un fapt al legii. Marile puteri ale lumii, Franța, Marea Britanie, Italia, Japonia, au recunoscut legitim dreptul nostru asupra acestor ținuturi, nu ca dar, ci ca plată pentru jertfa și dreptatea noastră.
Niciun râu de cerneală revizionistă nu poate șterge hotărârea națiunii române din 1918, și nici autoritatea actului din 1921. În spatele acestor decizii istorice stă voința vie a unui popor care nu și-a uitat rădăcinile, care a luptat pentru ele cu baioneta și condeiul, cu rugăciunea și jertfa.
Azi, când privim la această dată, să nu o vedem ca pe o simplă însemnare de arhivă, ci ca pe o bornă a demnității naționale. 26 iulie este ziua când lumea a fost nevoită să recunoască ceea ce istoria deja scrisese cu litere de aur în conștiința românească: că românii de peste munți sunt parte din același neam, din aceeași glie, din aceeași destin românesc.
Să păstrăm această moștenire cu respect, să ne închinăm memoriei celor care au luptat pentru ea și să veghem mereu, cu suflet treaz, la unitatea și suveranitatea României. Căci dreptatea nu se păstrează decât prin veghe, iar unirea nu se păstrează decât prin iubire de neam.
Trăiască România Unită! Trăiască Neamul Românesc!
