26 Iulie 1940 – Presiunea Străină și Demnitatea Românească Pusă la Încercare
Ziua de 26 iulie 1940 rămâne în istoria României ca o filă amară, dar și ca o dovadă a tăriei unui neam supus la presiuni umilitoare din partea marilor puteri ale vremii. Într-un moment de cumpănă al istoriei europene, când norii negri ai celui de-Al Doilea Război Mondial se îngroșau peste continent, România a fost chemată la o masă a negocierilor nu pentru a-și apăra drepturile, ci pentru a i se impune concesii teritoriale sub masca „soluțiilor diplomatice”.
La castelul Fuschl, lângă Salzburg, în inima Austriei anexate de Germania nazistă, s-au întâlnit la 26 iulie 1940 premierul român Ion Gigurtu și ministrul de externe Mihail Manoilescu cu Adolf Hitler și ministrul de externe nazist, Joachim von Ribbentrop. Cel din urmă, Joachim von Ribbentrop, într-un limbaj ce trăda aroganța imperială și disprețul față de drepturile popoarelor, au declarat că sosise „marea perioadă a revizuirii tratatelor”. Pe scurt: România trebuia să cedeze.
Sub pretextul unei „înțelegeri directe” cu Ungaria, Ribbentrop a recomandat României să negocieze cedarea de teritorii. Se cerea, cu alte cuvinte, ca jertfa miilor de români căzuți pentru întregirea națională să fie călcată în picioare, ca voința exprimată la 1 Decembrie 1918 de românii din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș să fie anulată fără luptă, la masa presiunilor și a dictatului.
Recomandarea venită de la Ribbentrop nu era un sfat, ci o amenințare voalată. România, prinsă între cleștii Germaniei naziste și ai Uniunii Sovietice, trăia o dramă geopolitică: abandonată de aliați, izolată diplomatic, a fost nevoită să accepte umilințe pentru a-și câștiga timp și a-și păstra existența.
Dar în fața presiunilor și a sfidării istoriei noastre, poporul român nu a tăcut. În țară, românii fierbeau. Mii de scrisori, de proteste și de rugăciuni au fost trimise conducătorilor, cerându-le să nu cedeze pământul strămoșesc. Duhul Unirii din 1918 încă ardea în inimile oamenilor simpli.
Deși guvernul Gigurtu a încercat să evite confruntarea directă, umilința de la Fuschl a fost preludiul nedreptății care avea să urmeze: Dictatul de la Viena din 30 august 1940. Dar chiar și atunci, chiar în genunchi, România a arătat că este un stat care își poartă cu durere și demnitate crucea istoriei. Nu a fost o capitulare de voință, ci una impusă de forța brutală a vremurilor.
Să nu uităm niciodată că un neam care își uită durerile riscă să le repete. Să păstrăm vie memoria acelor zile grele și să prețuim cu atât mai mult pacea, unitatea și independența pentru care s-a suferit atât. România nu este un pământ de vânzare, ci un suflet adunat din jertfe.
Cinste celor care n-au renunțat la lupta pentru România întreagă, nici măcar în fața presiunilor dictate cu mâna pe baionetă!
