22 august 1907 – La Beiuș, jandarmii unguri străpung cu baionetele pe ţăranul I. Drăgoi şi-l poartă şiroind de sânge prin satele din jur ca să înspăimânte alegătorii lui Vasile Lucaciu

Pe 22 august 1907, la Beiuş, alegerea patriotului memorandist, preotul Vasile Lucaciu ca delegat în parlament are parte de o scenă de-a dreptul înfiorătoare. Jandarmii străpung cu baionetele pe ţăranul I. Drăgoi şi-l poartă şiroind de sânge prin satele din jur ca să înspăimânte alegătorii lui Vasile Lucaciu

În ziua de 22 august 1907, la Beiuș, istoria neamului românesc din Transilvania a fost scrisă cu sânge și durere, dar și cu demnitate și credință. Alegerea preotului memorandist Vasile Lucaciu, „Leul de la Șișești” ca delegat în Parlament a fost o biruință a conștiinței naționale, o afirmare a voinței românilor de a-și ridica glasul în fața nedreptății.

Însă, stăpânirea maghiară, temându-se de trezirea puterii românești, a răspuns cu violență oarbă. Țăranul I. Drăgoi, simplu fiu al satului, dar purtător al unei demnități strămoșești, a fost străpuns de baionetele jandarmilor și purtat sângerând prin satele din jur pentru a răspândi frica. Dar sângele său n-a stins curajul, ci l-a aprins, devenind o mărturie vie că jertfa românilor nu este în zadar.

Această scenă cutremurătoare ne arată cât de mare era spaima cotropitorilor în fața unității și credinței noastre. Vasile Lucaciu nu era doar un om, ci un simbol al năzuinței românești spre libertate, dreptate și unire.

Jandarmii străini puteau răni trupul țăranului Drăgoi, dar nu puteau înăbuși sufletul neamului care, prin jertfe ca aceasta, se pregătea pentru marea înfăptuire a libertății. Sângele vărsat atunci la Beiuș a hrănit rădăcina luptei naționale, a dat putere generațiilor viitoare și a pregătit drumul spre Marea Unire.

În fața acestei amintiri, datoria noastră este să păstrăm vie recunoștința și să cinstim pe cei care, prin suferința lor, au clădit România de astăzi.

Vasile Lucaciu, „Leul de la Șișești”, a fost una dintre cele mai mari figuri ale luptei românești pentru libertate în Transilvania. Preot și patriot înflăcărat, el și-a pus întreaga viață în slujba drepturilor națiunii sale. Nu a fost doar un slujitor al altarului, ci și un apostol al demnității românești, care a știut să îmbine credința creștină cu idealul național. Membru marcant al Partidului Național Român și unul dintre inițiatorii Memorandului din 1892, Lucaciu s-a ridicat ca un adevărat tribun al poporului, cu voce tunătoare și inimă neînfricată, apărând cauza românilor din Ardeal în fața lumii întregi.

Pentru românii din satele și orașele transilvănene, numele său era un steag, un îndemn la curaj și un sprijin moral în fața tuturor nedreptăților. Oriunde mergea, oamenii îl întâmpinau ca pe un părinte și un conducător, iar cuvântul său aprindea flăcări de speranță în sufletele celor asupriți. Alegerea sa ca delegat în Parlament, în 1907 la Beiuș, nu era doar un succes politic, ci o izbândă a întregului popor românesc, care își trimitea acolo glasul și credința.

În acest context, ziua de 22 august 1907 de la Beiuș a devenit o bornă a suferinței, dar și a tăriei românești. Alegerea lui Vasile Lucaciu ca delegat în Parlament nu a fost doar o victorie politică, ci și o izbândă a sufletului național, o dovadă că românii nu se lăsau înfrânți de prigoană. Însă stăpânirea maghiară, înspăimântată de trezirea poporului, a încercat să înăbușe voința acestuia prin cruzime. Țăranul I. Drăgoi, fiu al satului și al pământului, a fost străpuns de baionetele jandarmilor și purtat sângerând prin satele din jur pentru a împrăștia groaza. Dar sângele său n-a stins curajul, ci l-a aprins, transformându-l într-un legământ de neclintit al românilor pentru libertate.