În inima Munților Apuseni, în Câmpeni, târgul din 23 august 1909 s-a transformat într-o pagină de durere și demnitate în istoria noastră. Ziua care trebuia să fie una a bucuriei simple, a întâlnirii dintre țărani, negustori și gospodari, a devenit scena unei prigoane împotriva sufletului românesc.
Jandarmii unguri, trimiși să vâneze orice semn al tricolorului, au împroșcat cu violență asupra celor care purtau în cusături, în steaguri sau în inimă culorile roșu, galben și albastru. Ei nu s-au temut să lovească, să aresteze, să calce în picioare demnitatea oamenilor care nu făceau decât să-și poarte cu mândrie identitatea.
Iată cum este redat incidentul acesta de o sălbătice rar închipuită în presa românească a vremii:
“23 August 1909, Câmpeni. Zi de târg. Jandarmii vânează tricolorul românesc. Arestează. Bat. Sfâșie hainele. O femeie este despuiată în mijlocul târgului. Jandarmii i-au sfâșiat iia cusută cu rosu, galben și albastru. Târgul se sparge. Sunt mulți răniți cu baioneta.”
Imaginea cutremurătoare a unei femei căreia i s-a sfâșiat iia cusută cu roșu, galben și albastru, dezbrăcată în mijlocul târgului pentru vina de a purta pe ea simbolul națiunii, a rămas adânc în conștiința românilor.
Târgul s-a spart în haos, mulți au fost răniți de baionete, sângele amestecându-se cu țărâna drumului, dar în suflete a rămas nestinsă flacăra libertății. Căci fiecare haină sfâșiată, fiecare rană, fiecare umilință a fost o dovadă că românii nu s-au lăsat striviți.
Din acea zi de foc, românii au înțeles și mai clar că tricolorul nu este doar o bucată de pânză, ci respirația însăși a neamului. Și chiar dacă puterea vremelnică a străinilor a putut bate și umili, nu a putut frânge credința că România va fi întreagă și liberă.
