1 Septembrie 1940 – Devastările împotriva românilor din Ardealul ocupat, însoţite uneori de asasinate, maltratări şi jafuri

1 Septembrie 1940 – Devastările și jertfa românilor din Ardealul ocupat

De la 1 Septembrie 1940 la 15 Mai 1941 au avut loc 98 devastări în masă şi 405 devastări izolate. Devastările în masă au fost săvârşite în majoritate de bande de terorişti unguri şi de unităţile armatei de ocupaţie. Cele mai numeroase au avut loc în Judeţul Sălaj (22), Odorhei (18), Trei Scaune (16), Satu-Mare (11) şi Mureş (11). Aceste devastări au fost însoţite uneori de asasinate, maltratări şi jafuri. Cele mai grave au avut loc în comunele: Horia, Ianculeşti, Ip, Lucăceni, Marna Nouă, Marna Siseşti, Sânţău, Scărişoara Nouă, Trăsnea, Tăşnad (Jud. Sălaj), Baba Novac, Berveni, Celu, Lazuri, Paulian, Principele Mihai (Jud. Satu-Mare), Diosig, Gepiu, Salonta, Şălari (Jud.Bihor), Frumoasa, Tulgheş (Jud. Ciuc), Breţcu, Covasna, Lunca Ozunului, Ozun, Poiana Sărată (Covasna).

Ziua de 1 Septembrie 1940 a deschis una dintre cele mai dureroase file din istoria neamului românesc. După Dictatul de la Viena, Ardealul de Nord a fost supus unei ocupații care nu a adus liniște, ci teroare și suferință. Între 1 Septembrie 1940 și 15 Mai 1941, s-au consemnat 98 de devastări în masă și 405 devastări izolate, săvârșite în majoritate de bande de teroriști unguri și de unități ale armatei de ocupație.

Aceste acte nu au fost simple tulburări, ci adevărate încercări de dezrădăcinare a românilor de pe pământurile lor străbune. Satele ardelene au fost lovite de jafuri, de incendieri, de distrugeri, dar și de crime cumplite împotriva locuitorilor pașnici. Români nevinovați au fost maltratați, asasinați, izgoniți din gospodăriile lor, doar pentru vina de a fi români și de a iubi această țară.

Cele mai numeroase devastări s-au produs în Sălaj (22), Odorhei (18), Trei Scaune (16), Satu Mare (11) și Mureș (11), dar flăcările urii s-au răspândit pretutindeni, atingând peste 500 de localități. Cele mai dramatice au fost tragediile din comunele: Ip, Trăsnea, Lucăceni, Marna, Sânțău, Scărișoara Nouă, Tășnad, dar și din satele bihorene, sălăjene, ciucane și covăsnene, unde românii au plătit cu sângele lor pentru demnitatea de a nu-și renega identitatea.

A fost o vreme de martiriu, în care Ardealul plângea. Dar din lacrimile și suferințele românilor s-a înălțat și o forță morală uriașă. Satele arse și casele devastate nu au putut frânge credința românilor că dreptatea istorică va triumfa. În ciuda umilințelor și a teroarei, în ciuda încercării de a distruge fibra națională, românii și-au păstrat limba, credința și dragostea de patrie.

Astăzi, privind în urmă la acele momente de durere, nu o facem pentru a cultiva ura, ci pentru a păstra vie memoria victimelor și a înțelege prețul libertății și al unității noastre naționale.

Românii din Ardealul ocupat nu au cedat, nu și-au plecat capul, ci au rămas drepți în fața furtunii istoriei. Din jertfa lor s-a născut credința că Ardealul nu poate fi rupt din trupul României și că orice încercare de deznaționalizare este sortită eșecului.

Să nu uităm niciodată că în acele vremuri grele, satele Horia, Ip, Trăsnea, Marna, Berveni, Brețcu, Covasna și atâtea altele au devenit simboluri ale rezistenței românești, iar sângele vărsat atunci ne cheamă și astăzi la unitate, demnitate și responsabilitate față de neamul nostru.

1 Septembrie 1940 rămâne un avertisment al istoriei: românii nu trebuie să uite sacrificiile înaintașilor și datoria de a apăra pământul și ființa neamului.