Masacrul de la Zalău – 8 Septembrie 1940
O rană adâncă în trupul României
În toamna neagră a anului 1940, când Ardealul de Nord a fost smuls din trupul țării prin Dictatul de la Viena, românii din acele ținuturi au cunoscut una dintre cele mai cumplite pagini ale suferinței lor. La Zalău, în 8 septembrie, trupele de ocupație maghiare au scris cu sânge o filă de neiertat în istoria neamului românesc: masacrul a zeci de oameni nevinovați, doar pentru vina de a fi români.
Sub un pretext absurd, autoritățile de ocupație au acuzat câțiva localnici că ar fi atacat un escadron ungar. Represaliile au fost crunte și lipsite de orice urmă de omenie. Șapte români, dintre care patru femei, au fost împușcați fără judecată. Cadavrele lor au fost lăsate pe jumătate îngropate, ca o batjocură, să fie sfâșiate de câini. În abatorul orașului, alți șase români au fost uciși cu bestialitate, iar pe serpentinele Meseșului, alte zece vieți au fost curmate de gloanțele armatei ungare. Printre victime se aflau din nou femei și bărbați nevinovați, unii dezgoliți și batjocoriți înainte de a fi uciși.
8 Septembrie 1940 – Masacrul de la Zalău, o rană adâncă în trupul României
Iată cum reda presa românească a vremii incidentul:
“8 Septembrie 1940. Masacrul de la Zalău În aceeaşi zi, trupele de ocupaţie au omorît 7 români, din care 4 femei, sub pretextul că ar fi… atacat un escadron unguresc. Cadavrele au fost îngropate pe jumătate pentru a fi mảncate de cîini. În abatorul oraşului alţi 6 români au fost ucişi. Pe serpentinele Meseşului au mai fost împuşcaţi de armata ungară 10 români. (. 4 femei si 3 barbati asasinati de trupe. Cadavrele femeilor dezgolite si batjocorite.) “
Masacrul de la Zalău nu a fost un simplu episod al războiului, ci un act de genocid etnic, menit să lovească demnitatea și existența românilor din Ardealul ocupat. El arată limpede suferința fraților noștri, rămași pradă umilinței și violenței, în timp ce țara întreagă sângera după pierderea unor teritorii sfinte.
Astăzi, memoria acestor martiri trebuie să rămână vie. Ei nu au murit în zadar, ci au intrat în panteonul durerii și al demnității românești, alături de toți cei care au căzut pentru credință, pământ și neam. În fața jertfei lor, datoria noastră este de a nu uita niciodată, de a transmite generațiilor viitoare adevărul despre acele vremuri și de a păstra vie flacăra unității românești.
Masacrul de la Zalău este o rană care nu se închide, dar care ne obligă să rămânem vigilenți, uniți și hotărâți în apărarea demnității naționale. Românii asasinați atunci cer de la noi nu răzbunare, ci memorie și dreptate prin adevăr.
