8 septembrie 1940 – Masacrul de la Ciumărna, Jertfa unor români nevinovați pe altarul suferinței naționale

Masacrul de la Ciumărna – 8 septembrie 1940

Jertfa unor români nevinovați pe altarul suferinței naționale

La 8 septembrie 1940, satul românesc Ciumărna din județul Sălaj a trăit una dintre cele mai negre zile din istoria sa. Trupele hortyste, intrate în Transilvania de Nord după Dictatul de la Viena, și-au vărsat ura oarbă asupra unor țărani nevinovați, ucigând cu sânge rece 11 suflete românești: nouă bărbați și două femei.

Victimele au fost oameni simpli, gospodari și truditori ai pământului, între care și Ioan Ghiurutan, subprimarul localității, Ioan Țiriac și soția sa Ana, N. Rati, Teodor și Rozalia Țiriac, Gavrilă Oprea Ticău, Gavrilă Ortelecan, Florea Ciglăneanu, Niculae Barburaș și un țăran venit din satul vecin, Trăznea. Ei nu au fost vinovați de altceva decât de faptul că erau români, legați cu sufletul și cu inima de pământul strămoșesc.

După ce i-au ucis, soldații hortyști au incendiat gospodăriile lor, încercând să lase în urmă doar cenușă și durere. Dar focul nu a mistuit credința acestor oameni, nici memoria jertfei lor. Ciumărna, asemenea Trăzneei, Ipului sau altor sate martire din Ardeal, a devenit simbol al rezistenței și al suferinței românești în acele vremuri de restriște.

Iată cum descrisa presa românească a vremii tragicul eveniment cu un puternic caracter genocidar antiromânesc:

“8 Septembrie 1940. Masacrul de la Ciumărna trupele hortyste au ucis, fără nici un motiv,11 ţărani români: 9 bărbaţi şi 2 femei, incendiindu-le apoi gospodăriile / CIUMĂRNA jud. Sălaj. 8 septembrie 1940. În trecere prin localitate trupele maghiare ucid 11 persoane / 1940: Masacrul de la Ciumărna.La 8 septembrie 1940 în Ciumărna trupele ungare au ucis 11 români: Ioan Ghiurutan, subprimar, Ioan Țiriac și soția sa Ana, N. Rati, Teodor Țiriac, Rozalia Țiriac, Gavrilă Oprea Ticău, Gavrilă Ortelecan, Florea Ciglăneanu, Niculae Barburaș și un țăran din Trăznea.”

“În 1940, pe lângă cei 873 de români, locuiau aici doar 22 de maghiari și 11 evrei. Pentru a evita deportarea, evreii s-au declarat etnici maghiari, renunțând la numele evreiești și adoptând nume de rezonanță maghiară. După masacru, autoritățile ungare au adus alți 21 de maghiari, jandarmi și alți funcționari, crescând astfel la 54 numărul maghiarilor din sat.”

Astfel de crime nu pot fi uitate și nu trebuie ascunse. Ele fac parte din istoria noastră și ne amintesc că libertatea și unitatea națională s-au plătit cu sânge. Fiecare nume înscris în lista martirilor de la Ciumărna este o mărturie a suferinței, dar și a demnității unui neam care nu și-a plecat niciodată capul în fața asupritorilor.

Astăzi, la mai bine de opt decenii de la acea zi, datoria noastră este să îi pomenim și să le cinstim amintirea. Să spunem copiilor și nepoților noștri cine au fost acești martiri, pentru ca sacrificiul lor să nu fie niciodată șters de uitare.

Masacrul de la Ciumărna nu este doar o pagină de istorie sângerată, ci o chemare la unitate, la vigilență și la iubire de neam. Jertfa lor ne obligă să apărăm adevărul istoric și să rămânem legați de rădăcini, pentru ca niciodată astfel de tragedii să nu se mai repete.

Veșnică pomenire martirilor de la Ciumărna!
Ei au căzut pentru că erau români, iar noi trăim astăzi cu datoria de a nu-i uita.