11 Septembrie 1940 – La Cluj gardienii publici români au fost înjunghiați cu cuțitele și baionetele de o bandă de civili și soldați unguri

În septembrie 1940, Transilvania de Nord a fost smulsă din trupul Ţării prin arbitrajul de la Viena şi dată pradă stăpânirii horthyste. Pentru românii rămaşi acolo, zilele care au urmat au fost pline de durere, sânge şi umilinţă. Printre cele mai cutremurătoare episoade se află tragedia din 11 septembrie 1940, petrecută la Cluj, când un grup de gardieni publici români a fost atacat cu sălbăticie de civili şi soldaţi unguri.

Chemaţi la poliţie de autorităţile nou-instalate, 17 gardieni români s-au întors pe stradă fără a bănui ce îi aşteaptă. O bandă organizată i-a înconjurat şi i-a lovit cu baionetele şi cuţitele, prăvălind asupra lor întreaga ură împotriva fiilor acestui neam. Între victime s-au aflat gardienii Ion Chiorean şi Gherasim Moldovan, care şi-au dat viaţa pe loc, iar românul Vasile Tosa, schingiuit şi lovit în cap cu o sticlă, a murit după trei zile de chinuri cumplite la clinica din Cluj.

Nu s-a oprit însă aici bestialitatea agresorilor. Gardienii răniţi şi însângeraţi au fost dezbrăcaţi de uniforme, simbol al autorităţii şi al statului românesc, şi batjocoriţi în văzul lumii. Apoi, împinşi cu brutalitate, au fost duşi la închisoarea tribunalului, unde trei dintre ei au fost din nou înjunghiaţi cu cuţitele, fiind aruncaţi ca nişte obiecte într-o celulă rece, lăsaţi să moară în chinuri de neînchipuit.

Iată cum este redat incidentul antiromânesc de la Cluj în cartea Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României:

“11 Septembrie 1940 Judeţul Cluj, Au fost omorâţi gardienii Ion Chiorean şi Gherasim Moldovan. Românul Vasile Tosa a fost lovit în cap cu o sticlă şi schingiuit groaznic; în urma rănilor primite a murit în clinica din Cluj la 14 Septembrie 1940 (…) Un grup de 17 gardieni publici români a fost surprins pe stradă de o bandă de civili și soldați unguri, în timp ce se întorceau de la poliție, unde fuseseră chemați de autoritățile ungare. Ei au fost înjunghiați cu cuțitele și baionetele. Au fost apoi dezbrăcați de uniforme, batjocoriți în mod sălbatic și duși la închisoarea tribunalului, unde, trei dintre ei au fost înjunghiați din nou cu cuțitele și aruncați în celule, unde au murit în chinuri groaznice.  (pag 73 Teroarea horhysto-fascistă …)”

Astfel de fapte nu pot fi uitate şi nici ascunse sub praful timpului. Ele sunt mărturii ale jertfei româneşti şi ale rezistenţei în faţa barbariei. În fiecare picătură de sânge vărsat de aceşti oameni simpli, dar demni, stă scrisă datoria noastră de a ne aminti şi de a transmite mai departe adevărul.

Gardienii români omorâţi la Cluj în septembrie 1940 nu sunt doar victime ale unei ocupaţii nedrepte. Ei sunt martiri ai demnităţii naţionale. Prin suferinţa şi moartea lor, ei au ţinut vie flacăra conştiinţei româneşti într-o vreme când întunericul părea să copleşească totul.

Astăzi, la peste opt decenii de la acele zile, memoria lor ne cheamă la unitate şi la solidaritate. Ne cheamă să nu uităm că libertatea şi demnitatea românească au fost plătite cu sânge. Şi ne obligă să păstrăm vie amintirea celor care, fără să poarte mari titluri sau ranguri, au căzut pentru că erau români.

Glorie veşnică lui Ion Chiorean, lui Gherasim Moldovan, lui Vasile Tosa şi tuturor gardienilor români batjocoriţi şi ucişi la Cluj! Ei sunt parte din martirologiul neamului nostru şi din testamentul lăsat generaţiilor care trebuie să ducă mai departe lupta pentru demnitate şi adevăr.