O rană adâncă în trupul românismului ardelenesc
În noaptea de 11 spre 12 septembrie 1940, Clujul a trăit una dintre cele mai dureroase pagini din istoria sa. După Dictatul de la Viena, când nordul Transilvaniei a fost smuls din trupul țării-mamă și dat pe mâna Ungariei horthyste, asupra românilor din inima Ardealului s-a abătut teroarea. Echipe de tuzharcosok, încurajate și sprijinite de autorități, au pornit prăpădul împotriva celor care îndrăzneau să fie români într-o Transilvanie umilită.
Într-o singură noapte, spiritul românesc al orașului a fost lovit mișelește. Magazinele românești, simboluri ale muncii cinstite și ale dăinuirii noastre pe aceste meleaguri, au fost devastate. „Cartea Românească”, librăria scriitorului Remus Cioflec, „Colectura Stănoiu”, firma „Vlad” cu toate sucursalele, biroul de ziare „Central”, banca „Vatra”, băcănia „Odășteanu”, firmele lui Ieronim Șerbu, Bratu și Al. Moraru, toate au fost zdrobite sub loviturile urii.
Piețele și străzile Clujului, odinioară pline de viață, s-au transformat într-un câmp al deznădejdii. Piața Mihai Viteazul, Calea Moților, strada Regele Ferdinand, locuri de mândrie românească, au devenit martore ale devastării. Până și cabinetele avocaților și medicilor români au fost nimicite, ca și cum însăși demnitatea și mintea românească trebuiau șterse din cetatea de pe Someș.
Iată cum este redat incidentul antiromânesc de la Cluj în cartea Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României:
“1940, Cluj. În cursul noptii de 11-12 septembrie 1940, echipe formate din tuzharcosok au devastat următoarele magazine românești: Cartea Românească, librăria Remus Cioflec, colectura Stănoiu, firma Vlad cu toate sucursalele, biroul de ziare Central, firma Pascu, banca Vatra, băcănia Odășteanu, firma Ieronim Șerbu, firma Bratu, firma Al. Moraru, precum și firmele din Piața Mihai Viteazul, Regele Ferdinand și Calea Moților. Tot în acea parte, au fost sparte și distruse, până la una, toate firmele avocaților și medicilor români din străzile principale ale orașului.”
Aceasta nu a fost doar o lovitură materială. A fost o încercare de a zdrobi sufletul românesc din Cluj, de a ne frânge coloana vertebrală, de a ne alunga credința în viitor. Dar românii ardeleni nu au cedat. Din cenușa acelei nopți de teroare s-a născut o hotărâre și mai puternică: aceea de a rezista, de a rămâne pe pământul strămoșilor, de a înfrunta furtuna până la capăt.
Noaptea de 11-12 septembrie 1940 rămâne o mărturie a jertfei și a nedreptății. Ea ne amintește că libertatea și unitatea noastră națională nu s-au câștigat prin vorbe, ci prin suferințe și lacrimi. Românii din Cluj au plătit scump pentru îndrăzneala de a fi români, dar nu au renunțat.
Astăzi, când ne uităm înapoi la acele vremuri, trebuie să ne amintim că datoria noastră este să păstrăm vie memoria celor care au îndurat prigoana și să apărăm România de orice tentativă de a-i știrbi demnitatea.
Clujul, ca întreg Ardealul, este românesc prin sângele vărsat, prin suferința trăită și prin voința nezdruncinată a neamului nostru.
