La 21 septembrie / 2 octombrie 1896, în sala Tribunalului din Brașov, s-a scris încă o filă din zbuciumata luptă a românilor ardeleni pentru demnitate și libertate. În boxa acuzaților se aflau doi oameni ai satului Tohanul Vechi: părintele G. Tomaș, păstor de suflete, și dascălul N. Pop, semănător de lumină în mințile copiilor.
Denunțul care i-a adus în fața judecătorilor era unul perfid și mincinos, născut din răutatea și slugărnicia notarului comunal. Preotul era acuzat că ar fi rostit o predică „agitatorică” împotriva națiunii maghiare, iar învățătorul, că ar fi îndemnat poporul la nesupunere față de autorități. Erau acelea vremuri când a rosti un cuvânt de apărare a limbii și a credinței strămoșești era considerat „crimă de stat”, iar dârzenia românilor era prigonită în numele legii.
Dar adevărul nu poate fi ascuns de mărturii cinstite. Toți fruntașii satului, chemați la judecată ca martori, au ridicat glasul în apărarea preotului și a dascălului lor. Cu o demnitate de neclintit, oamenii au dovedit nevinovăția celor doi, răsturnând minciuna și ura care se împletiseră împotriva lor. Tribunalul a fost silit să îi achite, recunoscând ceea ce era limpede: că în Tohanul Vechi preotul și dascălul erau slujitori ai adevărului, nu agitatori.
Acest proces nu a fost doar o încercare a doi români nevinovați, ci o mărturie a unității unui sat întreg. Țăranii, fruntașii și martorii, prin curajul lor, au arătat că nicio putere străină nu poate înăbuși conștiința națională atunci când comunitatea stă ca un zid în jurul celor care îi apără ființa.
Iată cum era redat incidentul în sursele istorice:
“Procesul de agitație dela 21 Sept. (2 Oct.) 1896. (La Tribunalul din Brașov) Acuzați: G. Tomaș, preot și N. Pop învețător în Tohanul vechiu. Substratul acusei. Au fost denunțați de notarul comunei că preotul ar fi rostit o predică agitatorică contra națiunii maghiare, iar învățătorul ar fi îndemnat la nesupunere cătră autorități. Contrar celor susținute în denunțare, toți fruntașii satului, ascultați ca martori, au dovedit absoluta nevinovăție a acuzaților, care au fost achitați.”
Astăzi, la mai bine de un secol de atunci, lecția procesului de la Brașov rămâne vie: credința, școala și satul românesc sunt temelii de neclintit ale neamului nostru. Atunci când preotul, dascălul și poporul se unesc, nicio prigoană nu poate frânge rădăcinile românismului.
În memoria lui G. Tomaș și N. Pop, dar și a țăranilor din Tohanul Vechi care au avut tăria de a spune adevărul, trebuie să înțelegem că biruința noastră națională s-a clădit prin asemenea jertfe și prin asemenea solidaritate.
România de azi datorează acestor oameni nu doar recunoștință, ci și angajamentul de a apăra, la rândul nostru, credința, limba și dreptatea, așa cum au făcut ei în fața unui tribunal străin.
