Odată cu rostogolirea în presa din România a cazului de la Caracal se scot la lumină și alte situații de groază tot din zona respectivă, de la numai 50 de km de Caracal, acolo unde un clan mafiot trafica fete și le vindea peste ocean în SUA și Mexic pentru sume ce puteau ajunge chiar și la câteva mii de euro pentru o fată.
“Ancheta a început după ce tinere românce au fost vândute pe 2000 de euro în America și Mexic “, scrie evz.ro
Potrivit jurnaliștilor de la evz.ro, în chiar aceeași zi în care Gheorghe Dincă susține că ar fi omorât-o pe Alexandra Măceșanu, la o distanță de doar 50 de km, autoritățile descindeau asupra unei rețele de trafic de carne vie.
Se confirmă astfel informațiile vehiculate frecvent de către presa din SUA, care afirmă că multe dintre victimele rețelelor de trafic de persoane și sclavie sexuală provin din țările din Europa de Est, funcționând pe teritoriul Statelor Unite o adevărată bursă neagră a traficului de carne vie prin intermediul Darknet și ale altor platforme oculte special create pentru activități ilicite.
- 9 Iulie 1910 – Prigonirea tricolorului românesc la Orăștie de către jandarmii unguri - 9 iulie 2025
- 8 Iulie 1863 – Cum se furau alegerile în Transilvania, cum erau furați românii ardeleni pe față de unguri la alegerile parlamentare - 9 iulie 2025
- 8 Iulie 1481 – Bătălia de la Râmnic, în care voievodul Moldovei, Ştefan cel Mare, înfrânge oastea munteano-turcă - 8 iulie 2025