În urma apelului umanitar făcut de Asociația pentru Copii cu Dizabilități „Mă Bucur de Viață” Galați și de Asociația „Din Dor și Drag Pentru Comunitate ” Tg. Bujor, în vederea donării de echipamente medicale ATI și materiale sanitare pentru protejarea de SARS-Cov-2 a personalului medical și a pacienților din Spitalul Orășenesc Tg. Bujor, a răspuns afirmativ în spirit de solidaritate Asociația „Zi de BINE” din București (https://www.facebook.com/zidebine.ro), fondată de celebra jurnalistă Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, prin proiectul „#scutpentruspitale”, a donat materiale sanitare de protecție în valoare financiară totală de 10.025 lei, după cu urmează: măști chirurgicale (1000 buc.), măști KN95 China (230 buc.), dezinfectant Bionet AG-Flacon 1l (2 buc.), ochelari cu lentilă anti-ceață (45 buc.), covoare dezinfectante (4 buc.), viziere cu ecran de protecție RUBIN (100 buc.), termometru NC TF-600 (1 buc.), halate UF (30 buc.),gel dezinfectant Klintensiv 500 ml (10 buc.) și cremă Nivea 400ml (24 buc.).
Spitalul din Tg. Bujor este singurul din această regiune a județului Galați care dispune de un aparat Real-Time PCR pentru testarea suspecților infectați de SARS-Cov-2, donat de Universitatea Apolonia din Iași.
Acțiunea umanitară va continua în perioada imediat următoare pentru sprijinirea instituției medicale bujorene cu materiale sanitare și echipamente medicale ATI atât de necesare în aceste vremuri grele.
- 9 Aprilie 1942 – Horthyștii unguri i-au înjugat pe premilitarii români la grapă și au grăpat cu ei 4 jugăre - 9 aprilie 2025
- Anamaria GAVRILĂ: „Toți cei care sunt împotriva sistemului sunt cenzurați.Conturile lor sunt închise. Postările dispar” - 8 aprilie 2025
- 7 Aprilie 1908 – Prigonirea tricolorului românesc. Preot osândit la închisoare pentru tricolorul românesc! - 8 aprilie 2025