Acuzații la adresa PNL: „Conducerea Casei Naţională de Asigurări de Sănătate, condusă de Andrei Baciu – PNL, a direcţionat banii în favoarea spitalelor particulare”

Un deputat PSD îl acuză pe șeful Casei Naţională de Asigurări de Sănătate, Andrei Baciu – PNL, fost fotomodel, că a direcţionat banii în favoarea spitalelor particulare şi astfel a epuizat banii care ar fi asigurat decontarea medicamentelor compensate si susţinerea programelor naţionale.

Peste trei milioane şi jumătate de români care suferă de boli cronice şi care până acum primeau medicaţia şi beneficiau de terapii în cadrul unor programe naţionale au rămas fără tratament. Situaţia este una alarmantă, iar bolnavii au anunţat deja un miting de amploare la începutul lunii octombrie. Social-democraţii dau asigurări că problema va fi remediată în cel mai scurt timp, ordonanţa de urgenţă fiind deja pregătită.

„Asistăm la încă un exemplu de proastă prioritizare a plăţilor făcute. Conducerea Casei Naţională de Asigurări de Sănătate, condusă de Andrei Baciu – PNL, a direcţionat banii în favoarea spitalelor particulare. Am ajuns astfel la această situaţie, în contextul decalării rectificării bugetului de stat. Ministerul Sănătăţii cunoaşte situaţia, deja a acţionat şi a pregătit un proiect de act normativ – o OUG – care să asigure cel târziu săptămâna viitoare finanţarea necesară ”, a subliniat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Distinct de faptul că actuala conducere a CNAS a plătit cu prioritate facturile spitalelor private şi astfel a epuizat banii care ar fi asigurat decontarea medicamentelor compensate si susţinerea programelor naţionale, trebuie spus şi că ministerul Finanţelor, condus tot de un reprezentant al PNL –Marcel Boloş, a rămas inert şi n-a răspuns solicitărilor, n-a transferat minime resurse financiare în bugetul CNAS ca problemele să nu se acutizeze.

„Colectarea CASS se face de către ministerul Finanţelor, care mai apoi face transferurile necesare către CNAS. Liberalii nu au ţinut cont de priorităţile reale din sistemul de sănătate şi, astfel, s-a ajuns la această situaţie ingrată pentru milioane de bolnavi din România. Rezolvarea este simplă şi colegii mei din PSD lucrează deja la ea. Bolnavii cronici din România nu rămân fără medicamente şi terapii!”, a mai adăugat Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.”, se arată în declarația de presă a deputatului Gheorghe Șimon, deputat PSD de Maramureş.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă. Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Next Post

23/24 septembrie 1944, în satul clujean Gădălin, soldați unguri au împușcat doi localnici români

sâm sept. 23 , 2023
La 23/24 septembrie 1944, în satul clujean Gădălin, soldați unguri au împușcat doi localnici români. Armata română le-a descoperit cadavrele dezbrăcate și înhumate pe islazul comunei. Odată cu schimbarea cursului războiului și puși în fața faptului că Germania nazistă începuse să piardă teren atât pe frontul de Est cât și […]
23/24 septembrie 1944, în satul clujean Gădălin, soldați unguri au împușcat doi localnici români

Poate vă place și:

libris.ro