În dimineața zilei de 5 octombrie 1940 sosea în gara din Curtici un tren venind din Ungaria, compus din 7 vagoane de marfă închise, în fiecare vagon fiind îngrămădite laolaltă câte 40 de persoane. Erau intelectuali români din Oradea, în frunte cu episcopul Nicolae Popoviciu.
În dosarul nr. 37/1940 al Serviciului Special de Informații (n.r. serviciu secret de informații al României), după ce pomenește că la Oradea prăvăliile românești au fost închise și sigilate de către autoritățile ungare și la pachet a fost spânzurat agentul român de poliție Mălaiu, la 4 octombrie 1940 autorităţile militare de ocupaţie au început, în întregul teritoriu cotropit, o mare acţiune de expulzare a intelectualităţii româneşti.
„În câteva zile, numărul celor expulzaţi a fost de 11.519 persoane, numai din rândurile intelectualilor şi al familiilor lor. în aceste împrejurări, a fost expulzat şi episcopul Nicolae Popovici al Oradiei.”, relata conf. univ. Mihai Fătu într-un articol din ziarul Cuvântul Liber din 25 septembrie 2019
La 4 octombrie 1940 au fost arestați aproape toți intelectualii români din Oradea; au fost bătuți, schingiuiți, insultați și apoi urcați în vagoane de vite, care au fost plumbuite și expediate în România
Iată ce reieșea din raportul întocmit de Serviciul Special de Informații în dosarul nr. 37/1940:
„În dimineața de 5 octombrie 1940 a sosit în Curtici un tren venind din Ungaria, compus din 7 vagoane de marfă închise, în fiecare vagon fiind îngrămădite laolaltă câte 40 de persoane. Ancheta făcută la fața locului de către Primul Procuror al Tribunalului Arad și de autorități, a stabilit că aceștia sunt intelectuali români din Oradea și împrejurimi, în frunte cu episcopul Popovici (n.r. Popoviciu). Toți au declarat că, fără niciun preaviz, au fost ridicați de acasă de autoritățile ungurești, așa cum se găseau, îmbrăcați sumar și duși direct în vagoane, nepermițându-li-se pe tot parcursul trenului să coboare nici pentru necesități, pe care au fost nevoiți să le facă în vagoane” (SSI; 37/1940 I,7)
Urmăriți Glasul.info și pe Google NewsEpiscopul martir Nicolae Popoviciu a fost arestat la 4 octombrie 1940 de autorităţile horthyste şi expulzat peste graniţă
Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei
Episcopul martir Nicolae Popoviciu a fost arestat la 4 octombrie 1940 de către autorităţile horthyste şi expulzat peste graniţă, împreună cu un grup de 283 de intelectuali şi fruntaşi români, înbarcaţi în şapte vagoane de marfă.
„NICOLAE POPOVICIU la data de 4 octombrie 1940 (din Oradea) este expulzat în teritoriul românesc împreună cu 283 de intelectuali români în șapte vagoane de marfă de către autoritățile horthyste, ceea ce îl determină să se stabilească în Beiuş, unde aduce şi cancelaria episcopală, rămânând aici până în 1945.„
Iată ce relatează episcopul Nicolae Popoviciu:
„În ziua de 4 octombrie 1940, pe la orele 11 1/2 s-a prezentat la domiciliul meu un agent secret, însoţit de un plutonier major de jandarmi, înarmat, care m-a somat, în numele legii, să-l însoţesc, la închisoarea Tribunalului, i-am cerut un răgaz de câtăva vreme, pentru a putea lua contact cu jurisconsultul şi Consilierii Eparhiei, ceea ce mi s-a încuviinţat. După o scurtă întrevedere cu aceştia, am dat urmare somaţiunii ce mi s-a făcut, atrăgând atenţia celor doi agenţi unguri că e de prisos să fiu condus sub baionete, deoarece înţeleg să merg de bunăvoie la închisoare (…). Am fost condus la închisoare. Aici, după ce mi s-au luat datele personale, am fost dat pe mâna gardienilor, cărora li s-au dat instrucţiuni să fiu închis separat într-o celulă (…). Am stat în această celulă până la ora 20.30. Arestările au continuat până în faptul serii. Tot timpul cât am stat închişi, majoritatea gardienilor civili şi militari au avut numai cuvinte de ocară şi batjocură la adresa noastră. Aici am asistat la scene de un dramatism sfâşietor, căci se auzeau plânsetele copiilor români înspăimântaţi de groaza închisorii şi a celor întâmplate în timpul zilei. Ostentativ şi în scop de a ne batjocori şi a ne face insuportabilă situaţiunea în închisoare, au pestilenţiat aerul cu golirea hârdaielor WC portative, din întreg penitenciarul (…). Pe la ora 20.30 s-a dat ordin ca toată lumea să iasă în curtea penitenciarului. Femeile au fost scoase în prima curte a penitenciarului, bărbaţii, în alta, alăturată, aşezându-i pe trei rânduri, lângă un zid lung al penitenciarului. Acestui grup am fost ataşaţi şi noi, în faţă era postată o companie de soldaţi, comandată de un locotenent, care, provocator, dădea următoarele ordine:«Drepţi, stânga împrejur! Arma la mână! încărcaţi». Aceste comenzi erau de natură să ne înspăimânte şi au produs panică în rândul femeilor care, auzind că e vorba de executare în masă, au început a ţipa şi unele au leşinat. Ordinele locotenentului continuau: «Controlaţi încărcătura încărcate?». Fiecare şef de pluton a raportat în parte executarea planului dat, repetând comanda: «Gata de tragere!». Aproape toţi eram convinşi că vom fi împuşcaţi, toată regizarea acestor demonstraţiiera aceea să ne insufle această credinţă. S-a dat ordine soldaţilor să ne înconjoare. Abia în acest moment ni s-a comunicat că vom merge la gară să îmbarcăm pentru o destinaţie necunoscută. Am ieşit din penitenciar, urmând convoiul femeilor, înconjuraţi de un foarte puternic cordon de soldaţi, sub comanda locotenentului (…). Ne-a stârnit o mare nelinişte şi surprindere faptul că am găsit în lungul Bulevardului Regele Ferdinand, artera principală a oraşului, înşirate tancuri, motociclete şi camioane, împreună cu soldaţi înarmaţi. Mulţi dintre noi am fost brutalizaţi în cursul drumului până la gară… Aici, după aproximativ jumătate de oră de aşteptare, înghesuiţi într-o curte strâmtă, locotenentul a crezut că e necesar să ne atragă atenţiunea că, datorită unui regim de favoare, se îngăduie membrilor aceloraşi familii să plece împreună. Când am fost chemat să mă urc în vagonul de marfă, nu am fost scutit de cuvintele triviale ale câtorva soldaţi şi observărilor ironice ale unui funcţionar superior din gară, care a strigat: «Domnul episcop urcă în vagonul de dormit». După ce am fost introduşi într-un asemenea vagon, în număr de 40 de persoane, uşa a fost închisă şi plumbuită, fără să mai fie deschisă decât peste 13 ore în staţia de frontieră, la Lokoshaza. Menţionez că în vagon nu era nici un scaun sau vreun alt articol de confort, care să ne facă suportabilă această penibilă călătorie. Toată noaptea ne-am chinuit în picioare, fără a avea posibilitatea de a închide ochii. De asemenea, aerul era complet confinat din cauza faptului că vagonul nu era aerisit şi a faptului că fiecare îşi făcea necesităţile corporale în vagon”.”
Glasul.info
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Istoria ilustrata a Transilvaniei
By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop
Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures
By: Silvestru Moldovan
Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria
By: Silvestru Moldovan
Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat
By: Corvin Lupu
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
