„Zilele Rezistenței”. Alexandru Costache, despre luptătorii anticomuniști: O generație întemnițată într-o închisoare a memoriei

Generația luptătorilor anticomuniști este încă întemnițată într-o închisoare a memoriei, vina acestei generații de eroi fiind, de fapt, neputința noastră, a spus, duminică, la „Zilele Rezistenței”, Alexandru Constache, notează Monitorul de Făgăraș.

„Mă bucură prezența foștilor deținuți politici în frunte cu domnul Octav Bjoza. Poate că n-ar trebui să rostim cuvinte doar să-i privim în ochi și asta ar fi cel mai puternic discurs. E un mare dar de la Dumnezeu că mai sunt încă printre noi, pentru că dacă nu i-am mai avea pe oamenii aceștia ne-ar rămâne doar cărțile.

Uitându-ne și în societate am putea crede că acea generație eroică nu a existat, atât de mare cred că este distanța dintre ei și noi. Dacă Ion Gavrilă Ogoranu s-ar fi născut evreu, englez, francez sau american, astăzi ar fi fost sărbătoare internațională, învățam despre el la toate disciplinele, inclusiv cele care nu au legătură cu istoria, îi vedeam chipul în toate librăriile, în magazine, în filme, dar s-a născut român, iar românii nu știu încă să prețuiască acea generație, o generație martirizată în 3 dictaturi, sub Carol, sub Antonescu, sub comuniști, o generație care acum este întemnițată într-o închisoare a memoriei.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Care este vina, neajunsul și păcatul acestei generații de eroi de a fi veșnic cu statutul de deținut, fie și simbolic, fie și al memoriei? Cred că vina lor este neputința noastră. Gândiți-vă ce s-a făcut cu așa zisul proces al comunismului de 30 de ani? Ce a rămas din procesul comunismului? Nimic. A rămas o instituție și o așa zisă acuzație de colaborator al securității care nu mai folosește memoriei  celor din închisori, mai folosește doar ca armă politică  folosită, culmea, tot de securiști între ei când vor să-și invalideze câte un concurent politic. Cu asta am rămas din procesul comunismului”, a spus Alexandru Costache.


MAGAZIN CRITIC – Nihil Sine Deo / Știri ALESE cu GRIJĂ de suflet

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Redacția MAGAZIN CRITIC

Lasă un răspuns

Next Post

Înalta trădare, trăsătura lui Iohannis

mar iul. 23 , 2024
“De luna trecută am criticat cu vehemenţă înalta trădare făcută de Iohannis, PNL şi PSD, prin donarea criminală a unui sistem de rachete Patriot, prin care subminau apărarea României, dar şi economia pentru că înlocuirea sistemului se făcea prin noi investiţii, cu alţi bani ai românilor. Iohannis şi Guvernul ne-au […]
Klaus Iohannis

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News