12 Octombrie 1903 – Preoți și învățători români băgați la închisoare pentru că purtau fir tricolor pe haine!

Peste tot pe unde stăpâneau ungurii, românii ardeleni erau lipsiți de cele mai elementare drepturi. Pe lângă faptul că au fost deposedați abuziv de pământuri, păduri și au fost scoși din casele lor, din vetrele lor, românilor li se interzicea să-și construiască biserici durabile din piatră, li se interziceau cărțile și orice scrieri în limba română, li se interzicea accederea la funcții în administrație, precum și simbolurile identitare românești precum tricolorul românesc.

Începând cu a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX românii ardeleni curajoşi sfidau interdicţiile privind simbolurile noastre naţionale: „Tricolorul” şi „Deşteaptă-te, române!”. Însă plăteau foarte scump pentru asta. Dacă erau norocoși și scăpau cu viața, îi aștepta închisoarea, cele mai infame închisori în care ajungeau cu predilecție românii fiind Gherla, Seghedin sau Vac (Vaț), sau niște amenzi pecuniare usturătoare, adesea prohibitive, pe care românii le plăteau cu greu.

Sânnicolau Mare pe harta Iosefină a Banatului

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

La 12 octombrie 1903, în localitatea Sânnicolaul Mare din Torontal (n.r. județul Timiș, Banat), preoţii T. Oprescu şi Ioan Petrovici, Dr. N. Oprean şi învăţătorul I. Lipovan sunt pedepsțti cu câte 2 zile de închisoare și cu câte 100 coroane amendă de fiecare pentru că “au purtat tricolor la chiotoare”.

12 Octombrie 1903 - Pedepsiți cu câte 2 zile închisoare și câte 100 coroane amendă pentru un fir de tricolor românesc
12 Octombrie 1903 – Pedepsiți cu câte 2 zile închisoare și câte 100 coroane amendă pentru un fir de tricolor românesc

Cu alte cuvinte, doar pentru că purtai un fir de tricolor, o panglică de tricolor sau o cocardă cu tricolor românesc, riscai să ajungi în temnițele reci și umede de la Gherla, Seghedin sau Vac. Exemplele sunt foarte numeroase și se întind pe o perioadă începând cu mijlocul secolului XIX până la începutul Primului Război Mondial.

Atât de mult au suferit românii ardeleni sub cel mai feroce opresor “european”, încât generații întregi ale elitelor intelectuale românești din Transilvania au luat calea închisorilor ungurești, din care unii nu se mai întorceau, iar cei care se întorceau veneau cu boli foarte grave care le scurtau viața, pneumonii, bronșite și alte boli respiratorii, reumatism, etc.

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânismContact: redactie@glasul.info

Lasă un răspuns

Next Post

EEF, FIC și APE – o echipă pentru o educație europeană!

sâm oct. 12 , 2024
Zeci de proiecte Erasmus+, cu o agenție de presă UJIR și zeci de organizații partenere, EEF, FIC și APE este o echipă pentru o educație europeană! Donează pentru Glasul.info! În conturile de la Banca Transilvania: RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro) Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo. Abonează-te acum la […]

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News