Invitație la lectură (ep. 1) / Facem un film?

Puține știam/știu despre viața Sfîntului Nectarie din Eghina, deși drumurile noastre se mai intersectaseră. Cu filmul despre el, revăzut recent, e altă poveste. Urmărind ,,Omul lui Dumnezeu”, mă minunez de fiecare dată cu cîtă răbdare și iubire a răbdat Sfîntul toate nedreptățile și prigonirile. E dragoste la prima vedere. Atît prima dată, cît și de fiecare dată. Nu am cum să nu-l îndrăgesc pe Sfîntul Nectarie, vizionînd această ecranizare reușită a vieții sale zbuciumate.

Am prăznuit acum o săptămînă (09.11) ziua sa de adormire în Domnul. Cum ,,nimic nu e întîmplător, ci totul e proniator” (vorba Pr. Galeriu), am dat recent, navigînd cu alt scop pe internet, de o carte numită ,,Pe mine m-a operat Sfântul Nectarie. Mărturii despre vindecarea minunată a unui copil bolnav” (volum coordonat de Danion Vasile, ediția a doua, îngrijită de Ciprian Voicilă, Editura Meteor Publishing, Editura Areopag, București, 2018). Probabil căutasem cărți de Danion, un teolog drag sufletului meu (la fel cu Laurențiu Dumitru sau pr. Savatie Baștovoi etc.), cînd am dat de această carte. Deși credeam că șțiu opera sa, iată-mă surprins de acest volum, de existența căruia habar nu aveam. Ca o paranteză, citiți și Ciprian Voicilă, mărturia sa despre evadarea din iadul beției e uluitoare. Revenind la cartea cu Sf. Nectarie, deși mă străduiesc să rezist ,,ispitei” de a tot comanda cărți, mi-am urmat gîndul de atunci și am comandat-o. Aveam să nu regret ulterior și să înțeleg de unde mi-a venit acel gînd. (Citisem recent și altă întîmplare frumoasă cu Sfîntul în ,,Cerșetorul de albastru”, a pr. Crin-Triandafil Theodorescu. O, cum se leagă toate! Dumnezeu e maestru în asamblarea unor piese de puzzle aparent fără nici o legătură între ele.)

Am citit-o și aș vrea să vă povestesc cîte ceva despre ea. Îmi place mult că 10% din încasări se donează Asociației Mia’s Children. Sunt frumoase și cuvintele de început ale Gherontissei Teodosia, Stareța Mănăstirii ,,Sfânta Treime” din Eghina, despre minunea vindecării lui Ioan Casian Fărcaș din Târgu Mureș, protagonistul cărții. Din nota editorului aș vrea să reținem:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

<<Suferința este și rămâne o taină, indiferent de modul în care ne raportăm la ea. Până la urmă, rostul ei este de a ne învăța să zicem, în orice moment: ,,Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră…”>>

Cartea începe cu mărturia copilașului, Ioan Casian:

,,Într-o dimineață m-a durut burta tare, și n-am mâncat nimic. N-am vrut să mănânc nimic. Peste o oră, am vărsat sânge. Da’ nu m-am speriat. Am chemat-o pe buni, și a văzut, a sunat-o pe mami, a venit de la lucru și m-a dus la spital. (…)” Ce calvar avea să urmeze nimeni nu bănuia măcar.

Avem apoi mărturia mamei, urmată de cea a tatălui, Ioan Fărcaș. Părintele Nectarie de la Mănăstirea Recea ne mărturisește că el a crezut din prima minunea operării copilului în chip minunat de Sf. Nectarie. În schimb, pr. Vasile Tobias de la Crăciunești zice că nu le venea să creadă. Părintele Ioan Tutecean de la parohia Mureșeni afirmă faptul: ,,cartea e o dovadă, e un document”. Preotul Florin Țifrea de la capela Spitalului Județean ne îndeamnă ,,să ne rugăm, să insistăm, să batem”. Urmează mărturia lui O.H., prietenă de familie și cîteva anexe: Scrisoare către Sfântul Nectarie, Minunile Sfântului Nectarie, Nectaria s-a născut printr-o minune!, de Preoteasa Maria Oprea (din Sibiu. Minunea aceasta incredibilă cu o sarcină extrauterină o știam demult, dintr-un pliant ,,provita”, din anii mei de pionierat în lupta anti-avort.). Avem apoi în carte În loc de postfață, de Danion Vasile și Acatistul Sf. Ierarh Nectarie din Eghina, la final.

Cum cochetam cu ajutorul la realizarea unui film de folos, după ce citisem ,,Scrum”, de Sergiu Ciocârlan, văzînd faptul că Danion dorea să ecranizeze cartea, i-am scris. Am vorbit ulterior și iată-ne pe acest drum (detalii pe https://asociatiadart.org/sfantulnectarie/).

De praznicul Sfîntului, am tipărit și primul număr al foii ortodoxe ,,Potecă spre cer” (https://potecasprecer.wordpress.com/), dedicat… Sfîntului Nectarie.

,,Minunea pe care SfântuI Ierarh Nectarie a săvârșit-o cu micuțul Ioan Casian Fărcaș este una autentică. Ea depășește cu mult categoria întâmplărilor vieții în care putem descifra ajutorul dumnezeiesc incontestabil, dar, totuși, comun, cotidian. Din ea putem extrage mai multe învățături despre legile care guvernează viața duhovnicească, concluzii foarte utile pentru mântuirea fiecăruia dintre noi: Bunul Dumnezeu ne trimite încercările pentru a ne descoperi limitele omenești și a înțelege, prin propria experiență, că fără de El nu vom reuși nimic; Domnul ascultă și răspunde rugăciunilor pe care le înalță credincioșii, cei care se adună și nădăjduiesc în numele Lui. O a treia concluzie ne umple inima de nădejde: în ciuda aparențelor dezolante, Dumnezeu rămâne veșnic-viu în viețile noastre, întinzându-ne mâna sa izbăvitoare chiar în clipa în care alunecăm cu întreaga ființă spre adâncul prăpastiei, al eșecului existențial.” – Danion Vasile (meteorpress.ro)

Vă îndemn să citiți cartea și să donați, să ne ajutați să facem filmul. Vă mulțumesc!

P.S.: Pentru cei din Tg-Jiu, cartea e disponibilă și la biblioteca stradală din Parcul Central, în foișorul din apropierea Porții Sărutului. Lectură cu folos sufletesc!

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 13 Books

Istoria ilustrata a Transilvaniei

By: Ioan Bolovan, Ioan-Aurel Pop

O istorie generală a unei țări, a unei provincii sau a unei regiuni are obligația să recompună prezentul oamenilor care au trăit în trecut în funcție de rolul jucat de fiecare entitate, grupare, etnie, confesiune componentă.Dar, ca toate celelalte istorii, nici aceasta nu poate răspunde tuturor problemelor spinoase ale trecutului și prezentului Transilvaniei. Totuși, încearcă să explice, din perspectiva întregii

Ardealul. Tinuturile de pe Olt. Tinuturile de pe Mures

By: Silvestru Moldovan

Silvestru Moldovan face parte din acele generatii de romani ardeleni care stiau totul: vorbeau, citeau si scriau in romana, maghiara si germana, ceea ce le-a creat libertatea de a se misca in orice regiune a Principatului, de a sta de vorba cu oricine in limba aceluia si de a cunoaste cel putin trei culturi. Asemenea intelectuali au rasarit din pamantul

Dictionarul numirilor de localitati cu poporatiune romana din Ungaria

By: Silvestru Moldovan

Aceasta carte face parte din colectia Infoteca a editurii Scripta si reprezinta o reeditare dupa un secol a unui instrument lexicografic de baza pentru cultura romaneasca. Practic, este o imensa arhiva ordonata, care ofera informatie de prim interes in compartimente definitorii ale Transilvaniei istorice: populatie, asezaminte de cult, denumirea localitatilor in expresie romaneasca, maghiara si germana.

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas
12


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Lasă un răspuns

Poate vă place și:

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Breaking News