RSS
TwitterFacebookPinterest

Category Archives: Petitii

Spune NU DESFIINȚĂRII specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice!

Aproape că nu trece săptămână să nu te trezești cu propuneri legislative care mai de care mai trăznite, ca de pildă aceasta cu desființarea specializării ÎNVĂȚĂTOR de la liceele și colegiile pedagogice. Și mai uimit rămân că după 33 de ani de la revoluție am avut cei mai mulți miniștrii ai educației, unul mai reformator ca…

Read more

Am reînceput campania pentru soluționarea proiectului de „pensionare a personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei”.

Așa cum am promis, am reînceput campania la îndemnul unor profesori care în repetate rânduri mi-au cerut să revenim cu această propunere legislativă sau O.U.G.. Solicitarea noastră a fost în ton cu „cerințele vremii”, specifice unei societăți democratice „multilateral dezvoltată”. Ca să fiu sincer, o democrație, indiferent de ce natură, nu poate rezolva nici o…

Read more

Sa vezi si sa nu crezi! Petitii cu mii de semnaturi pentru demiterea Monicai Macovei din Parlamentul European

Sa vezi si sa nu crezi! Petitii cu mii de semnaturi pentru demiterea Monicai Macovei din Parlamentul European Circul pe care il face Monica Macovei impreuna cu ciracii sai din plenul Parlamentului European a starnit furia si oprobriul românilor care o vor indepartata pe mama controversatei Legi 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, ale carei…

Read more

Continutul articolelor exprima punctele de vedere ale autorului, iar Glasul.info nu isi asuma raspunderea pentru aceste idei exprimate de catre autor, exceptie facand doar notele sau materialele publicate exclusiv de catre redactia Glasul.info