Cultura politică, adică atitudinile, valorile, şi comportamentele legate de sfera politicului se modifică foarte greu în timp. „Societatea românească este puternic marcată de o cultură tradiţională, derivată într-o mare măsură din izolarea din perioada comunistă”.[1] Cultura politică românească poate fi evaluată din perspectiva comportamentelor politice pe care le generează scoţând la iveală superficialitatea ei. Fiind una din componentele culturii politice comportamentul politic desemnează latura activă, pragmatică, vizibilă şi măsurată a fenomenului care ne preocupă în acest studiu.[2]

       Afirmaţia conform căreia pentru România nu există alternativă la schimbare trebuie examinată cu atenţie. Adaptarea la ambientul politic este cheia stabilităţii oricărei guvernări, ceea ce presupune capacitatea de a opera modificări tactice ale diferitelor politici sectoriale.[3] Departe de a fi o excepţie, schimbarea este o caracteristică permanentă a sistemelor politice funcţionale. Schimbare de echilibru sau schimbare de structură, transformarea spaţiului politic nu e posibilă fără intermedierea, subtilă, dar necesară culturii. Cultura politică prin modul în care acţionează asupra tipului de participare politică, prin amprenta pe care şi-o pune asupra atitudinilor, este o componentă fără de care nu pot fi explicate relaţiile politice specifice unei societăţi. Fiecare comunitate politică cunoaşte o formă de cultură politică, interpretează şi se raportează la faptul politic în funcţie de valorile dominante. Supunerea sau nesupunerea, toleranţa sau intoleranţe sunt atitudini politice condiţionate cultural.[4]

      Diferenţele de cultură politică între grupuri şi inadecvarea modelului propus de clasa politică cu credinţele şi comportamentele politice ale societăţii globale creează dereglări în funcţionarea sistemului politic. Pentru o acomodare a diferitelor subculturi politice cu scopurile politicii reformatoare este nevoie de o schimbare graduală, mediată prin aculturaţie şi socializare. Cum însă gradul de adeziune la modelele tradiţionale este foarte crescut pe măsură ce se coboară scara socială, şi cum modernitatea pentru România a rămas un pariu de câştigat, o „schimbare a imaginarului”[5], este doar una din alternativele posibile.[6] Rolul religiilor în formarea culturii politice este indiscutabil. Chiar dacă între politic şi religios a apărut o separare, sacrul fiind transferat în domeniul cultului, principiul ordinii face posibile împrumuturile. Convingerile religioase au influenţat, în anumite domenii, spaţiul deciziei politice. Condiţionarea dintre „ethos-ul” economic modern şi credinţă a fost analizată, în cazul protestantismului de Max Weber, care considera capitalismul ca pe o expresie a practicilor şi tradiţiilor religioase.[7] Legătura dintre religie şi cultura politică este facilitată de existenţa setului de credinţe şi de scopuri prin care cea dintâi influenţează politicul. Credinţa religioasă dă conţinut sentimentului că raţiunea nu rezolvă satisfăcător raportarea individului la umanitate şi la univers. Politica, înţeleasă ca luptă pentru influenţarea şi cucerirea puterii, spaţiul controlat de norme şi tradiţii raţionaliste, apare unora dintre contemporanii noştri ca nesatisfăcătoare.[8] Rolul şi locul culturii politice în instituţionalizarea democratică în România postcomunistă nu poate fi neglijată. Schimbarea culturală intervine în perioade lungi, uneori de câteva generaţii.[9] Lipsa unei ideologii a contestării, absenţa capacităţilor politice şi financiare de a mobiliza indivizii spre o implicare civică activă duc la persistenţa unei culturi politice ne- sau pre- democratice. Mişcările de protest, grevele, implicarea în diverse forme de campanii, reprezintă forme ale acţiunii politice democratice. Dar numărul redus şi mai ales manipularea lor de către grupuri de presiune dovedeşte că în România formele de contestare au fost distorsionate. Cultura politică din România de astăzi este „dominată de o mentalitate etatistă”, în ciuda dezastrului produs de centralizare şi planificare.[10] Din perspectiva valorilor, credinţelor şi atitudinilor cetăţeneşti faţă de sistemul politic, „populaţia din România post-comunistă părând a fi speriată de schimbare decât de status-quo-ul trecutului”.[11]

     Instabilitatea politică este dovedită inclusiv la alegerile prezidenţiale din 11.12.2000 când a fost ales ex-comunistul Ion Iliescu care s-a mai aflat la conducerea statului în perioada 1990-1996 [în turul al doilea de scrutin l-a avut ca adversar pe Corneliu-Vadim Tudor(PRM); prim-ministru este Adrian Năstase (PDSR)].[12] Pentru ca o societate democratică să funcţioneze, dincolo de aspecte precum existenţa economiei de piaţă, a unei clase de mijloc importantă numericeşte, a profesionalizării elitei politice, este nevoie şi de o componentă culturală, numită de unii „componentă civilizatoare”, care devine o condiţie necesară a integrării în lumea contemporană. În această perspectivă, perioada comunistă în România a fost o formă de „incompetenţă civilizatoare”, blocând o tendinţă naturală de adaptare a societăţii la normele pe care globalizarea vieţii politice şi sociale din secolul XX le-a impus.[13] În ce priveşte România, analiza culturii politice, modul de formare al culturii civice, sunt elemente care pot contribui la adaptarea deciziei politice la specificul comportamentului şi atitudinilor politice româneşti în dinamica lor. Orice decizie politică reformistă ce se doreşte, pe termen lung, eficientă, trebuie corelată cu tipul dominant de cultură politică nu în sensul subordonării, ci pentru depăşirea în cunoştinţă de cauză a crizelor de adaptare la noile forme de organizare.[14] Afirmaţia conform căreia pentru România nu există alternativă la schimbare trebuie examinată cu atenţie. Adaptarea la ambientul politic este cheia stabilităţii oricărei guvernări, ceea ce presupune capacitatea de a opera modificări tactice ale diferitelor politici sectoriale. Preluat din antropologie, conceptul de cultură, aplicat spaţiului politic, desemnează setul de convingeri şi sentimente ce determină atitudini şi comportamente caracteristice unei comunităţi umane, în raport cu  care se poate evalua eficacitatea unor iniţiative politice şi gradul de „loialitate partizană” a cetăţenilor[15]. Chiar dacă, în general, cultura politică este privită ca o componentă unitară a unei comunităţi statale, se pot face diferenţieri între diferite tipuri de subculturi, ca acelea ale elitei şi ale maselor, sau ale grupurilor etnice, religioase, care pot evalua, în funcţie de contexte, fie spre contraculturi politice, fie la intersecţia cu orizontul doctrinar se pot transforma în familii politice. Distincţia între cele două ar fi mai degrabă una de organizare instituţională, decât una de conţinut. Contraculturile însă, pot genera fenomene marginale cu un pronunţat caracter antisistemic. Rolul elitei politice ca agent al schimbării este acela de a adapta exigenţele transformării sociale şi economice la sistemul de valori. (…)

 Ionel Cioabă, 4 martie 2014

[1] Dumitru Sandu, Spaţiul social al tranziţiei, Polirom, Iaşi, 1999, pag  45

[2] Cristian Pîrvulescu, op.cit, pag 97-99

[3] Ibidem, pag 106-107

[4] Ibidem,

[5] Ion Petru Culianu, Eros şi magie în Renaştere, Bucureşti, Nemira,, 1994, pag 19

[6] Cristian Pîrvulescu, Op.cit.,

[7] Max Weber, Etica protestantă şi spiritual capitalismului,  Ed. Humanitas, Bucureşti 1993, pag 17

[8] Ibidem, pag 109-110

[9] Ibidem, pag 99

[10] Ibidem, pag, 100

[11] Ibidem, apud Bădescu Sum Uslaner, Civil Society development and democratic values in Romania and Moldova East European Politics and Societies, No. 18, 2004,pag. 98

[12] Bernd Legath, Ulrich Meer…, Istoria lumii în date,  trad, prefaţă şi completări de Dr. Leonard Gavriliu, Ed. Niculescu, Bucureşti 2003, pag 504

[13] Cristian Pîrvulescu, Op.cit., pag.112

[14] Ibidem, pag. 115

[15] Cristian Pîrvulescu, Politici şi instituţii politice, Ed Trei, Bucureşti 2002, pag 106, apud Gabriel Almond, Cultura Civică, Bucureşti1997,pag 44

Articolul CULTURA POLITICĂ ROMÂNEASCĂ DUPĂ 1989 apare prima dată în Glasul.info.

Joi, 7 noiembrie 2019,  premierul Ludovic Orban a participat la Simpozionul “Căderea Zidului Berlinului şi Revoluţia română din decembrie 1989”. La 9 noiembrie 1989 barierele dintre Germania de Est și cea de Vest au fost deschise.

Cu ocazia aniversării a celei de a 30-a aniversare a “revoluției pașnice” din 9 noiembrie 1989, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat vineri, 8 noiembrie 2019, la Bruxelles, următoarele:

“Atunci când oamenii au ieșit pe străzi în toamna anului 1989, ei și-au riscat propria libertate pentru libertatea tuturor. Curajul lor a dărâmat ziduri, coeziunea lor a inspirat Europa și întreaga lume, iar revoluția pașnică a schimbat cursul istoriei, închizând rănile acestui continent divizat de război și reconciliindu-i istoria cu geografia. În loc să îndure istoria, popoarele au făcut istorie.

Ca urmare, o întreagă generație de tineri europeni, femei și bărbați, cunosc acum doar pacea și libertatea – o Europă în care putem călători, trăi și ne putem îndrăgosti dincolo de frontiere. Pentru mine personal, 9 noiembrie este o dată pe care nu o voi uita niciodată. În urma unui grav accident de circulație și a trei săptămâni de comă, m-am trezit la 9 noiembrie 1989 văzând la televizor imaginile cu căderea Zidului Berlinului. Sentimentul a fost de nedescris: era un punct de răscruce pentru politica mondială și începutul unui nou capitol, atât pentru continentul european, cât și pentru mine.

Această dată, 9 noiembrie 1989, rămâne un moment decisiv în istoria europeană. Astăzi, nouă ne revine misiunea de a apăra, cu aceeași hotărâre cu care au făcut-o atunci oamenii, o societate liberă și democratică în Europa.”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker

După cum putem vedea din declarația președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, continuă șarada cu “revoluția pașnică” de la 9 noiembrie 1989 din Germania și căderea Zidului Berlinului.

Până și Google aniversează azi 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, de la o așa zisă “revoluție pașnică” despre care azi știm cu toții că nu a fost o revoluție germană, așa cum nici lovitura de stat din decembrie 1989 din România nu a fost o revoluție română, ci niște evenimente pregătite în laboratoare externe.

În timp ce în Germania occidentul și răsăritul și-au dat mâna pentru punerea în scenă a unei șarade lacrimogene, denumită apoi “revoluție pașnică” sau dărâmarea Zidului Berlinului, în România aceiași regizori au pus în scenă peste doar o lună de zile mai târziu în iarna aceluiași an niște masacre odioase, cu peste o mie de victime umane.

Nota noastră: De ce oare germanilor li s-a permis și pus la cale atât prin eforturile Estului cât și ale Vestului o “revoluție pașnică” și totodată o reunificare a germanilor, iar românilor le-a fost planificată de către aceiași regizori o “revoluție” spălată în sânge, continuată de ani la rând de asasinate în care a dispărut mare parte dintre elita culturală și politică unionistă din România și din Republica Moldova? De ce contrastul acesta atât de mare între două popoare care au trecut prin situații similare?

Articolul Juncker vorbind despre o “revoluție” anunțată și sprijinită atât de Est cât și de Vest: “M-am trezit la 9 noiembrie 1989 văzând la televizor imaginile cu căderea Zidului Berlinului” apare prima dată în Glasul.info.

Tartorii din spatele loviturii de stat sărbătoresc cucerirea României? Chiar dacă moneda este emisă de către o companie privată sub pretextul comemorării “revoluției” din 1989, prezența vulturului imperial german pe una dintre fețele monedei ne prezintă o realitate cruntă, tristă pentru poporul român: cei care au stat în spatele crimelor și ororilor din decembrie 1989, ne arată acum prin diverse semnale mai mult sau mai puțin indirecte, cine este cu adevărat șeful în colonia numită (n.r. încă!?) România.

Trăind în epoca informației, cu acces atât de ușor la informație, este greu de crezut că moneda aceasta este doar o eroare de proiectare / concepție. Mai curând intuim că este vorba de o sfidare pe față a suveranității poporului român asupra teritoriului României actuale.

Revine așadar în actualitate “Declaraţia de la Budapesta”, un adevărat act de trădare națională, cu implicații nebănuite încă la nivel internațional.

707 zile sub cultura pumnului german

Curios este și faptul că în vreme ce despre o emisiune numismatică a BNR cu tema 75 de ani de la eliberarea Ardealului de Nord, având pe reversul monedei imaginea Monumentului ostașului român de la Carei, inscripţia în arc de cerc „ELIBERAREA ARDEALULUI DE NORD” și data la care a fost eliberat ultimul teritoriu ocupat din Transilvania ,,25 octombrie 1944”, nu au știut nici măcar locuitorii orașului Carei, în schimb pentru această monedă cu vulturul imperial german pe ea se face o reclamă agresivă pe toate mijloacele posibile de informare. Chestia de priorități, până la urmă?

Articolul Stăpânii coloniei numită România și-au pus stema pe o monedă care sărbătorește lovitura de stat din 1989 apare prima dată în Glasul.info.

După îndepărtarea de la șefia DNA-ului a Laurei Codruței Kovesi și chiar punerea acesteia sub urmărire penală, nori negri se adună și deasupra Procurorului General al României, Augustin Lazăr.

După dezvăluirile din presa românească, Asociația „21 Decembrie 1989” solicită demisia lui Augustin Lazăr.

“Dezvăluiri luju.ro: Procurorul Augustin Lazăr a avut grijă ca adversarii lui Ceaușescu să înfunde pușcăria”, scrie cotidianul.ro

“În urmă dezvăluirilor din media de azi 31.03.2019, Asociația „ 21 Decembrie 1989 ” solicită imperativ demisia Procurorului General Augustin Lazăr.
Totodată solicităm ca Augustin Lazăr să prezinte scuze public Președintelui României, Domnului Klaus Iohannis și tuturor românilor. Consiliul Director al Asociației „ 21 Decembrie 1989 ””, se arată într-un comunicat al asociației

Articolul Asociația „21 Decembrie 1989” solicită demisia lui Augustin Lazăr apare prima dată în Glasul.info.

Pe model aproape identic cu cel românesc cu evenimentele dedicate “Revoluției” din decembrie 1989, ucrainenii au sărbătorit și ei în 2018 “Revoluția” lor înecată în sânge și în suferință. Dar iată că începe treptat să iasă la iveală adevărul despre aceste așa zise revoluții sângeroase din estul Europei.

Într-un articol din Jerusalem Post  intitulat “E timpul pentru a spune adevărul despre Ucraina”(n.r. It Is Time To Say The Truth About Ukraine), jurnaliștii aduc argumente despre cum de fapt prin desfășurarea evenimentelor din timpul Revoluției ucraineane din 2013-2014 a fost repetat complet scenariul “Revoluției Române” din 1989.

Analogia directă între cele două așa zise revoluții din România și din Ucraina este una izbitoare: cu ajutorul dezinformării, s-a creat în mod intenționat în țară o atmosferă de psihoză totală, fapt care a condus la acțiuni violente haotice și ordine militare contradictorii.

Jurnalista ucraineancă Myroslava Berdnyk concluzionează pe baza articolului din Jerusalem Post că “Revoluția demnității” (n.r. așa cum a mai fost numit Maidanul din Ucraina) a fost folosită pentru a capturarea puterii şi a organizării unei persecuţii politice totale a celor din opoziție şi a concurenţilor politici.

“Referindu-se la investigaţiile colegilor europeni şi americani, autorii articolului susţin că organizatorii revoluţiei din 2014 au pus în scenă împuşcarea protestatarilor şi a forţelor de ordine pentru a discredita puterea.”, scrie jurnalista ucraineancă
Myroslava Berdnyk

În mărturiile și interviurile acordate de către fostul președinte ucrainean Leonid Kravciuk, acesta confirmă că în februarie 2014 era conștient de “Planul Ceaușescu” prin care se urmărea asasinarea lui Ianukovici pe modelul implementat în 1989 în România.

Numai că, autorii loviturii de stat din Ucraina, care au ajuns la putere în urma îndepărtări lui Ianukovici, au acționat într-un mod puțin mai sofisticat decât “colegii” lor din România.

Concluzii? Acum priviți și imaginile alese pentru ilustrarea acestui articol, măcar pentru impactul vizual…

Vasile Morari

Articolul Presa ucraineană: Revoluția ucraineană din 2013-2014 a repetat complet scenariul “Revoluției Române” din 1989 apare prima dată în Glasul.info.

Un revolutionar din 1989: ” Nu aş fi crezut niciodată că românii se vor plia atât de repede pe acest caracter de sclav supus şi de nepăsare faţă de ceilalţi semeni ai săi”.

Unul dintre cititorii blogului profesorului Ion Coja a postat sub pseudonimul de Dulau Batran, un comentariu extrem de interesant legat de un articol de pe blog, intitulat “Septembrie 1989: „Lipsește puțin ca să fie bine!”, in care este portretizata starea de spirit a unora dintre romani cu privire la situatia de la acel moment din Romania. Il publicam si noi, in mod principal pentru a oferi o imagine complet diferita fata de propaganda actuala progresista care ridica in slavi “realizarile” postdecembriste ale mafiei care a distrus Romania in ultimele trei decenii:

“…  a fost şi mintea mea inoculată cu propaganda posturilor de radio ale mafiei mondiale finanţist bancare înainte de 1989.

Drept urmare aveam o ură intrisecă, impusă de propagandă pe sistemul comunist. Logic că am fost printre cei care au participat cu entuziasm în 21 decembrie 1989 la demolarea comunismului. Fiind rănit prin împuşcare am fost operat în Italia, unde am stat cam şase luni. Plăcerea personală m-a pus să învăţ limba italiană din acele cursuri fără profesor din pură pasiune în timpul comunismului.”

Un revolutionar din 1989: ” Nu aş fi crezut niciodată că românii se vor plia atât de repede pe acest caracter de sclav supus şi de nepăsare faţă de ceilalţi semeni ai săi”

“Prima dată când am realizat că nu trebuie să fiu mândru că am participat la demolarea comunismului, a fost când am văzut ce înseamnă capitalismul. Rafturile pline nu compensau lipsa relaţiilor interumane cu care eram învăţat în comunism. Poate de aia am refuzat cu încăpăţânare să emigrez.

Şi acum observ că aceiaşi mentalitate a dezbinării oamenilor începe să funcţioneze din plin în România.

[warning]Nu aş fi crezut niciodată că românii se vor plia atât de repede pe acest caracter de sclav supus şi de nepăsare faţă de ceilalţi semeni ai săi.[/warning]

Se observă şi prin exprimarea românilor de la Vlădică la Opincă, atunci când e vorba despre politică, programe şi alte alea, românul se raportează la persoana care a spus aia sau ailaltă, nicidecum la ideile exprimate.

Românii au avut de-a lungul întregii istorii, începând cu Burebista până acum, înclinarea de a fi o turmă ce urmează un cioban. Dovada este că întotdeauna când turma românească a avut un cioban, l-a urmat orbeşte. Nenorocirea este că toţi românii ajunşi în fruntea turmei nu au încercat să inoculeze în turma că ea este importantă şi membri ei. Fiecare român cocoţat în frunte a dorit şi doreşte doar să fie conducător de turmă.

Dacă vreo oaie behăie, imediat este dusă la abator. Exemplele se văd prin partidele politice, unde dacă cineva contrazice sau are vreo idee mai bună ca ciobanul, imediat este mătrăşit. Şi nenorocirea cea mai mare este aia că dacă tu din turmă încerci să ai idei, înainte de a te lua la şuturi ciobanul, vor exista oi din turma ta care se vor repezi să te muşte şi să te elimine din turmă, înainte de a o face ciobanul. Sunt convins că aţi trecut prin astfel de experimente, când nu a fost nevoie să vă apostrofeze vreun cioban, că oile din turma lui s-au repezit la beregata dumneavoastră înainte.”

Articolul Un revolutionar din 1989: ” Nu aş fi crezut niciodată că românii se vor plia atât de repede pe acest caracter de sclav supus şi de nepăsare faţă de ceilalţi semeni ai săi” apare prima dată în Glasul.info.

Am fi putut reintregi Romania daca dupa 1989 reveneam la monarhie? In istoria invatata in scoala in perioada comunista s-a evitat pe cat de mult a fost posibil sa se pomeneasca faptul ca Regina Maria a fost arma secreta a Romaniei in timpul negocierilor de dupa primul razboi mondial din timpul conferintei de pace de la Paris, ea reusind prin charisma si legaturile ei externe sa elimine o mare parte dintre dificultatile intampinate de I.C. Bratianu la negocieri, Antanta nemaidorind sa-si respecte angajamentele privind Transilvania, Bucovina si Banatul. Putem astfel spune fara nici un dubiu, ca Regina Maria este unul dintre suveranii cu cea mare contributie la desavarsirea Romaniei Mari, tara noastra avand pana in anul 1940 aproape toti etnicii romani in interiorul propriilor granite.

“Macar ca prin campania militara a Romaniei impotriva bolșevismului maghiar Romania binemerita recunoștința intregii Europe!… Prin ințelegerile cu Franța și Anglia, hotarul de Vest trebuia sa fie pe Tisa, Banatul intreg era un Banat romanesc și se cuvenea sa fie cuprins ca atare in Romania de dupa 1918! Mare, e drept, dar nu atat de mare cat s-ar fi cuvenit. Și asta din pricina aliaților noștri, care ne-au cam tradat la Versailles! Ei, nu noi!”, scrie Ion Coja.

Am fi putut reintregi Romania daca dupa 1989 reveneam la monarhie?

La fel de adevarat este insa si faptul ca negocierile separate de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial facute de catre tanarul si naivul rege Mihai pe de o parte, iar pe de cealalta de catre maresalul Ion Antonescu, au dat ocazia rusilor de a scinda Romania in bucati si de a obtine chiar mai mult decat acestia isi propusesera.

Exista in Romania voci ale unor personalitati marcante ale societatii romanesti, care desi nu sunt auzite prea des si nici promovate, ele sunt promotoarele ideii potrivit careia Romania ar fi putut fi reintregita imediat dupa 1989 daca in loc de “capitalismul salbatic” implementat de catre fostii comunisti, s-ar fi revenit la monarhia constitutionala.

In ceea ce priveste politica externa a Romaniei, intr-adevar tara noastra a avut foarte mult de suferit, politicienii postdecembristi distrugand in mare parte chiar si relatiile diplomatice foarte bune existente pana la acel moment. Cat despre o viziune clara si pe termen lung cu privire la o geopolitica in interesul national, aceasta a lipsit cu desavarsire pentru multa vreme din Romania.

Articolul Am fi putut reintregi Romania daca dupa 1989 reveneam la monarhie? apare prima dată în Glasul.info.

Inca o marturie clara despre ce a fost pe 22 decembrie in fața CC al PCR.Un mesaj primit din Germania, de la un fost student, il descopar cu intarziere. Se ratacise, dar nu s-a pierdut. Ar fi fost pacat.Mesajul, un comentariu la cateva texte aparute pe site, despre „evenimentele din decembrie”, suna cam așa:

“vedeti ca pe 22 Decembrie 89 eram si eu in fata CC-ului si intr-adevar acolo era numai „lume buna”, cel putin cam acolo unde este astazi statuia lui Maniu. Iar aceea lume „buna” striga intr-una „judecat! judecat!” si atät!

vlahos”

Vlahos este cognomenul pe care i l-am dat armanului venit din Grecia, pe la inceputul anilor 1980, sa urmeze cursurile de Litere la București! L-am remarcat imediat și ne-a fost de folos la amandoi sa adancim legatura noastra. Un ins cu o conversație interesanta, care știe sa puna intrebari „lamuritoare”, le-aș numi chiar „elocvente”!

Un neastampar genetic l-a facut ca in zilele „acelea” sa umble prin tot Bucureștiul, sa priceapa ce se intampla. Are multe de povestit despre ce a vazut și auzit in decembrie 1989. Consider ca este de datoria sa s-o faca, fara sa mai aștepte alți 25 de ani! Site-ul nostru ii sta la dispoziție. Deja ne-a scris cateva texte interesante, in primul rand cel despre adevarata purtare a soldaților romani fața de Iisus, episodul cu „oțetul” și „pusca”! Așteptam amintirile sale „decembriste”!

Mesajul trimis acum pe E mail este foarte important, caci confirma un lucru pe care istoricii oficiali ai evenimentelor incearca sa-l ascunda, sa-l mistifice: adunarea spontana a bucureștenilor in dimineața de 22 decembrie 1989 in fața Comitetului Central al PCR nu a avut un caracter violent, nu a urmarit „forțarea ușilor” de la CC!

Eu, plecat de acasa ca sa ridic de la Policlinica Dorobanți o rețeta pentru fiul meu, șocat de pustietatea din oraș, m-am indreptat destul de temator spre Piața Palatului. Am apucat sa vad cum se retrageau tancurile și taburile Armatei. M-am mirat ca dispar așa de neașteptat și lasain urma piața pustie… Mult mai tarziu am priceput ca acela a fost momentul cand ARMATA A TRADAT. Și-a abandonat conducatorul…

Apoi lumea a inceput sa se adune, fiecare venit de capul sau, nicicum in „grup organizat”.

La un moment dat a aparut un elicopter care a lansat, destul de anemic, cateva sute de fluturași, cu un text batut la mașina, de susținere a regimului. Nu am avut inspirația sa pastrez vreunul. Cred ca din pricina mostrei perfecte a „limbajului de lemn”.

In urma cu cateva zile, intr-o discuție cu domnul academician Grigore Brancuș am aflat ca și domnia sa se afla la fața locului, manat de aceeași curiozitate. Mi-a confirmat ca lumea din preajma sa manifesta prin aplauze sau fluieraturi, nicio violența, nicio pornire „revoluționara”. In Piața Palatului am stat de vorba, comentand evenimentele, cu Mircea Ciobanu, scriitorul. S-au mai aflat in piața, așa cum au povestit mai tarziu, soții Ana Blandiana și Romulus Rusan. Vorba lui VLAHOS, adica Nikita Vancea al nostru: tot „lume buna”! Țiganii inca nu aparusera!

A urmat momentul al doilea al tradarii, cand SECURITATEA A TRADAT!… Armata avea misiunea sa apere in afara cladirii Comitetului Central. Iar Securitatea trebuia sa asigure …securitatea conducatorului iubit in interiorul cladirii. Or, la un moment dat, fara ca nimeni din piața sa impinga vreo ușa, poarta cladirii dinspre strada Onești s-a deschis ca prin farmec, invitandu-i pe „revoluționarii” sosiți cu cateva minute mai inainte cu niște camioane sa acționeze, sa-și intre in rol!…

Sa rezumam, de ce este importanta marturia mult prea concisa a domnului Vlahos: se confirma astfel caracterul relativ pașnic al mulțimii adunate la acea ora in fața CC-ului: Lume buna, bucureșteni curioși, veniți fiecare de capul sau, sa vada ce se intampla, cum reacționeaza autoritațile la cele petrecute in zilele dinainte!… Iar autoritațile nu mai aveau la dispoziție nici macar stația de amplificare. Cine o demontase, de a ieșit bietul Ceaușescu cu o porta voce in mana, incercand sa ni se adreseze, celor din piața?! Daca ar fi avut la dispoziție stația de amplificare și ar fi apucat sa mai vorbeasca o data liber, azi cu siguranța ca am fi avut raspunsul la o mulțime de intrebari cu care ne framantam creierii de 25 de ani…

De asemenea, marturia lui Vlahos confirma și ce-și dorea lumea din piața și din toata țara:Ceaușescu judecat! Slogan care a capatat in cateva ore forma definitiva: Ceaușescu judecat Pentru sangele varsat!… Cei 60.000 de romani uciși la Timișoara! Așa cum ne informase Europa Libera…

Așadar, sa fie clar pentru ISTORIE: dinlauntrul cladirii CC al PCR cineva a dat ordinul ca lumea din piața sa fie literalmente invitata sa intre in cladirea „sacrosancta” a Comitetului Central, intr-un moment cand cei doi Ceaușescu se mai aflau in cladire, erau in liftul care-i ducea spre terasa cu elicopterul. Se pare ca elicoptrul acela a sosit mai devreme decat trebuia sau poarta s-a deschis cu o intarziere de cateva minute! Altminteri se producea linșajul soților Ceaușesu, conform planului de baza…

Nota bene: nu a existat nicio presiune exercitata din piața, de catre cei prezenți, asupra ușilor care s-au deschis pe neașteptate pentru noi, cei din piața! Nimeni nu a impins sau zgalțait poarta, poarta de fier, greu de dislocat și cu tancul daca cei dinlauntru ar fi vrut sa reziste vreunui atac. Dar n-au vrut! Cine n-a vrut? Cine a dat ordin?

Ion Coja

PS În ultima clipă primesc și acest comentariu de la același VLAHOS:

“„Linșajul” este un text foarte bun si mai ales totalmente rational. Daca adevarul nu se poate deocamdata proba, argumentatia pare cel putzin verosimila, de crezut, asa cum judecatorii uneori, din lipsa probelor concludente, judeca dupa indicii, daca ele sunt, ca-n acest caz, fara echivoc.

Dupa mine, dupa ce am citit articolul, aici se ascunde si ratzionamentul a tot ceea ce a urmat; totala confuzie, ba chiar panica in reactziile „emanatiilor”, deh!, ratasera o ocazie unica de genul „prinde orbul, scoate-i ochii”. Dupa sansa irosita, cine putea sa-si mai asume responsabilitatea a tot ceea ce urma sa se intimple, mai ales ca timpul ar fi lucrat contra criminalilor, cäci, oricat de buimaciti ar fi fost romanii, tot ar fi inceput sa-sai puna anumite intrebari…

Tocmai de aceea, se prea poate, ar fi aparut shi fenomenul „teroristilor”, care, in orice caz, s-a vazut ca a fost conceput „pe picior”, in mare graba sai dezordine, precum reactzioneaza o fiara turbata dupa ce-i a scapat prada, in cazul nostru chiar oferita pe „tava”.

Asha se poate explica sai destinul Elenei Ceausescu, caci, daca prin absurd am accepta ca tot rechizitoriu acuzarii in cadrul „procesului” ar fi fost adevarat SI PROBAT cu argumente irefutabile, cu ce putea ea sa fie incriminata intr-un mod serios, din punct de vedere juridic, afara de faptul ca era „nevasta”?

Nu sustine oare Udrea ca habar n-avea ce invartea barba-su? Si procurorii, desi au de a face cu un caz comandat „de sus”, n-au ce sa-i faca, decat s-o prinda pentru „peanuts”, la fel ca-n cazul lui Al Capone…

Totusai, cine putea fi acela care ar fi avut puterea sa sprijine logistic toata povestea, afara de ministrul de interne de atunci, mai ales ca este vorba de cladirea CC-ului?

Era, poate, un individ „santajabil”?  Puteti afla cum o duce familia sa astazi? Caci de Gorbagiov s-a aflat ca „pretzul” sau a fost 51% din actziunile la „pizza Hut” care apartin oficial lui ginere-su…

Noroc!

6 martie 2015”

Articolul Inca o marturie clara despre ce a fost pe 22 decembrie 1989 in fața CC al PCR apare prima dată în Glasul.info.

Despre ce s-a intamplat cu adevarat in decembrie 1989 sunt nenumarate afirmatii atat in mass media cat si in memoriile publicate de catre unele persoane implicate direct in evenimentele de atunci care dovedesc ca a fost vorba de o lovitura de stat pusa la cale de niste jigodii tradatoare de tara, aceleasi jigodii care au distrus pana acum Romania din toate punctele de vedere si inca ne mai conduc si acum.

Ofiteri in rezerva si alte persoane care au asistat la celebra scena a plecarii cu elicopterul a sotilor Ceausescu, au dezvaluit ca Ceausescu a fost batut si urcat cu forta in elicopter ca sa para ca voia sa fuga! Indivizi care nu aveau ce cauta in sediul Comitetului Central au fost introdusi de cineva din interior, li s-au dat legitimatii de acces, li s-au pus  brasarde pe brate, indivizi care faceau de fapt  parte din tagma conspiratorilor, a celor care s-au declarat castigatorii asa zisei revolutii din 1989.

Lovitura de stat din 1989 confirmata! Ceausescu a fost batut si urcat cu forta in elicopter ca sa para ca voia sa fuga!

Ceausescu nu a vrut sa fuga! Ceausescu voia sa vorbeasca cu oamenii! De fapt chiar asta a si spus Ceausescu in timpul acelui simulacru de proces, ca el nu a fugit si nici nu a incercat sa fuga.

Ceausescu a fost batut, lovit chiar pana si in testicule, si apoi urcat fortat in elicopter pentru ca sa para ca voia sa fuga!

Urmariti in clipul video de mai jos, incepand de la momentul 1:28:00 ( o ora si 28 de minute), dezvaluirile uluitoare ale colonelului in rezerva Vasile Zarnescu, in care descoperim cum a fost batut Ceausescu si fortat sa urce in elicopter, ca sa para ca a fugit:

Articolul Lovitura de stat din 1989 confirmata! Ceausescu a fost batut si urcat cu forta in elicopter ca sa para ca voia sa fuga! apare prima dată în Glasul.info.

În atenția domnului Marius Mioc, care a cercetat acest subiect: prezența agenților stăini, sovietici în primul rând, la „revoluția” din decembrie 1989 și a ajuns la concluzia că nu au existat celebrii „turiști sovietici”!

1.Deunăzi, de Sfîntul Ion, m-a sunat un bun prietn, profesorul Mușat Radu Soare, fost coleg de liceu și de studenție.  Se mai uită din când în când și pe site-ul nostru. Și mi-a povestit următoarele:

În 1989, promoția lor, promoția 1964, de absolvenți ai IEFS, au decis să serbeze la Poiana Brasov împlinirea a 25 de ani de la absolvire. Încă din vară au tocmit pentru data de 25-26 octombrie cazarea și masa festivă la unul din marile hoteluri din Poiană. Cu câteva zile înainte de data respectivă li s-a comunicat că toată Poiana este ocupată de turiști străini, mai precis, de turiști sovietici, și că nu mai pot să-și țină acolo întâlnirea! Cu chiu cu vai, apelându-se la toate pilele posibile, au putut fi cazați, dar nu toți la un loc, ci âmprăștiați prin toate hotelurile în care mai rămăsese o mameră liberă!…

În octombrie 1989, la Poiana Brașov hotelurile erau pline de turiști sovietici!

În sear banchetului au avut ocazia să vadă la restaurant că erau și câteva „celavece”.

Oricum, în istoria Poianei, era prima oară când, la sfârșit de octombrie, se aflau așa de mulți turiști!… Mulți și toți din aceeași țară!

Garantez pentru acuratețea acestei informații! Domnul Marius Mioc o poate verifica, în beneficiul adevărului, pe care îl căutăm cu toții!

2. În elicopterul militar care s-a prăbușit în decemrie 1989, cu cei doi generali care se întorceau de la Timișoara, la vremea aceea s-a spus că ei aduceau la București documente și probe privind echipele care au vandalizat Timișoara în ziua de 16 decembrie 1989. Pentru această informație nu garantez că ar corespunde adevărului, faptelor petrecute. Sigur adevărat este că a circulat acest zvon!

Ion Coja

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul În octombrie 1989, la Poiana Brașov hotelurile erau pline de turiști sovietici! apare prima dată în Glasul.info.