În fiecare an, la 15 ianuarie, România își pleacă fruntea în fața celui care a dat limbii române una dintre cele mai înalte expresii artistice ale sale. Mihai Eminescu nu este doar un poet, ci un reper identitar, un canon cultural, un simbol al continuității spirituale românești. Ziua Culturii Naționale nu este o simplă dată din calendar, ci un moment de reafirmare a respectului pentru patrimoniul nostru material și imaterial.

Cu atât mai mult, monumentele dedicate lui Eminescu trebuie tratate cu rigoare profesională, cu respect istoric și cu responsabilitate administrativă. Acest lucru nu se întâmplă însă și la Cluj, acolo unde un kitsch monstruos a luat locul semnăturii olografe a lui Mihai Eminescu pe marmura albă, o semnătură olografă legendară pe care autoritățile locale au înlocuit-o cu o chinezărie ieftină, o placă oxidată și murdară cu numele lui Eminescu de îți este și rușine să te uiți la ea.

Monumentele nu sunt simple obiecte urbane

Statuia lui Mihai Eminescu din fața Teatrului Național din Cluj-Napoca, inaugurată în 1976, a reprezentat decenii la rând un reper cultural al orașului. Amplasarea ei în proximitatea unei instituții teatrale majore nu este întâmplătoare: ea exprimă legătura organică dintre literatură, artă și spațiul public.

Orice intervenție asupra unui monument de for public, fie că este vorba despre reamplasare, restaurare sau înlocuirea unor elemente, trebuie să respecte:

• principiile conservării patrimoniului;
• coerența estetică a ansamblului;
• documentația istorică originală;
• demnitatea personalității comemorate.

O placă memorială nu este un detaliu decorativ. Ea este componentă constitutivă a monumentului. Numele, anii de viață și, în cazul de față, semnătura olografă sculptată în marmură, au valoare simbolică și artistică. Înlocuirea unui asemenea element cu un suport precar, nepotrivit din punct de vedere material sau estetic, creează o disonanță vizuală și conceptuală.

Respectul pentru patrimoniu este o obligație legală și morală

Legea privind protejarea monumentelor istorice și reglementările privind intervențiile în spațiul public impun standarde clare de calitate și avizare. Restaurarea sau refacerea unor componente trebuie realizată cu materiale durabile, compatibile cu ansamblul original și aprobate de specialiști.

Dincolo de aspectul juridic, există o dimensiune morală: felul în care o comunitate își tratează simbolurile culturale reflectă maturitatea sa civică.

Cluj-Napoca este un oraș universitar, multicultural, cu o tradiție culturală solidă. Tocmai de aceea, exigența trebuie să fie mai mare, nu mai mică. Monumentele românești, maghiare sau aparținând altor comunități trebuie tratate egal, profesionist și fără improvizații.

Eminescu, dincolo de dispute

Eminescu nu aparține unui partid, unei administrații sau unei generații. El aparține patrimoniului cultural universal. Opera sa este studiată, tradusă și valorizată dincolo de granițe. În spațiul public românesc, el rămâne un reper fondator al modernității literare.

A cere ca numele său să fie inscripționat demn, durabil și estetic adecvat nu este un gest politic. Este un act de normalitate culturală.

Ce este de făcut?

1. Evaluarea oficială a situației plăcii existente de către specialiști în restaurare.
2. Refacerea elementului memorial în materiale nobile (piatră naturală, marmură sau bronz patinat), în concordanță cu proiectul original.
3. Transparentizarea procesului administrativ și consultarea comunității academice locale.
4. Tratarea unitară și coerentă a tuturor monumentelor din zona centrală.

Patrimoniul nu trebuie administrat în logica improvizației, ci în logica durabilității.

A ne respecta valorile culturale înseamnă a ne respecta pe noi înșine. Eminescu nu are nevoie de lozinci; are nevoie de demnitate urbană și de coerență administrativă.

Iar Clujul trebuie să rămână un oraș al culturii, al universităților și al dialogului, pentru că are toate resursele pentru a face lucrurile corect. Nu un oraș în care să se dea în stambă un pitic cu coasa în mână, cu povești depre metrou și alte baliverne PDL-iste.

Articolul Nu ne lepădăm de Eminescu! Ai auzit Clujule? Să pui placa lui Eminescu la loc, oraș smintit și mancurtizat! apare prima dată în Glasul.info.

La 15 ianuarie 1850, la Botoșani, prin voința divină a răsărit MIHAI EMINESCU, Luceafărul Poeziei Românești ‒ Poetul Național ‒ „Românul Absolutˮ ‒ „sumă lirică de Voievoziˮ, (Petre Țuțea). La Eminescu, fiecare dintre cititorii săi se raportează cu lumina pe care o are în suflet:

„La zidirea soarelui, se știe,

Cerul a muncit o veșnicie,

Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu…

Ne-am ales cu domnul Eminescu.”.

Acesta este un fragment din fermecătoarea poezie Eminescu, a excepționalului poet basarabean, român, naționalist, Grigore Vieru; această poezie a devenit un emblematic cântec în interpretarea magistrală a lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici și a fiului acestora, Cristofor Aldea-Teodorovici.  

Simion Mehedinți apreciază că opera lui Mihai Eminescu se relevă ca „unitatea de măsură a tuturor valorilor noastre ca națiune”, Nicolae Iorga afirmă despre Eminescu că este „expresia integrală a națiunii româneˮ, „cel mai strălucit reprezentant al minții românești creatoare” iar Tudor Arghezi subliniază că: „Fiind foarte român, Eminescu e universal”.

Prima propunere de realizarea unui bust pentru Eminescu a fost făcută de studentul botoșănean Corneliu Botez, la congresul studențesc de la Ploiești din 1889, iar acesta a fost sculptat de Ioan Geogescu și dezvelit în 10 septembrie 1890, în fața școlii Marchian din Botoșani. El a fost realizat prin colectă publică, prin grija studenților din București și Iași iar pe suportul de marmură are inscripționat mesajul: «Poetului Mihail Eminescu 1850-1889. Studenții universitari români din București-Iași. Omagiu și admirațiune». Numeroase alte orașe au omagiat astfel Poetul Național – Mihai Eminescu.

La 11 octombrie 1925, la Sânnicolau Mare, cu ocazia dezvelirii în Transilvania a primului bust al poetului Mihai Eminescu, operă a sculptorului Dimitrie Bârlad, poetul Octavian Goga, în calitate de ministru al culturii, într-un discurs magistral, afirma: „O graniță se păzește sau cu un corp de armată sau cu statuia unui poet legată de inimile tuturoraˮ. Tocmai de aceea este necesară o astfel de statuie chiar la Brașov, în centrul Țării. În cele ce urmează vom detalia considerentele pentru existența unui monument public al lui Eminescu la Brașov.

Mihai Eminescu în dorința sa de a cunoaște întraga Țară, «de la Nistru pânʼ la Tisa» a ajuns și la Brașov, de mai multe ori. Prima oară (când avea 14 ani), între 1 iulie și 21 septembrie 1864 pentru reprezentații, cu trupa de teatru a lui Fanny Tardini-Vlădicescu, în sala festivă a Școlilor Centrale Române (actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”), cu mai multe piese printre care și Răzvan și Vidra (autor Bogdan Petriceicu Hașdeu) în care a jucat rolul Ciobanului.

A doua oară între 7 iunie și 19 iulie 1865, cu aceeași trupă de teatru pentru spectacole în Sala Reduta. Scrie acum, la Brașov, poezia Învia-vor voievozii dedicată Junilor brașoveni.

A treia oară în stagiunea 1867-1868, cu trupa lui Mihai Pascali, pentru spectacole în Sala Reduta. În 1869 Eminescu scrie poezia Mureșianu, dedicată lui Andrei Mureșanu.

A patra oară în 1 noiembrie 1883, în drum spre Viena, face un scurt popas la Brașov, fiind așteptat de  doctorul Constantin Popazu, pe care îl întâmpină cu profeticul îndemn: «Trăiască România Unită!».

Ținând seama de numeroase și importante considerente naționale, istorice, biografice și morale, reliefate și cuprinse și în romanticul și entuziastul omagiu adus de Eminescu patrioților brașoveni prin afirmația: «Arătaţi-mi un oraş mai patriotic ca Braşovul!», societatea culturală «Despărțământul ASTRA “Frații Popeea” Săcele – Brașov», cu sprijinul financiar al firmei Electroprecizia–Săcele și al municipalității au realizat și au amplasat un bust al lui Eminescu în Parcul „Electroprecizia”-Săcele, în 13 iunie 2003. Tot astfel, în 15 ianuarie 2021, în curtea Inspectoratului Județean de Jandarmi Brașov a fost dezvelit primul bust din municipiul Brașov, al lui Eminescu.

Sunt meritorii astfel de fapte. Tocmai de aceea, noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorind nașterea lui Eminescu ne exprimăm dorința ca o statuie a Românului Absolut să se regăsească în fiecare localitate, deoarece Eminescu ne luminează sufletele cu Limba Română și ne unește național și spiritual. Prin urmare credem că este absolut necesară unirea tuturor românilor, locuitori ai Cetății, a tuturor forțelor culturale și a autorităților publice responsabile, pentru a ridica public și aici la  Brașov o impunătoare statuie clasică lui Mihai Eminescu.

                          Partidul Glasul Neamului – Brașov – 15 Ianuarie 2025

prof. Cornel Vlad

Președinte, Organizația Județeană Brașov

Partidul Glasul Neamului

Articolul MIHAI EMINESCU – etern prezent printre noi apare prima dată în Glasul.info.

 Un activ economic încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puţin îi pasă de soarta lucrătorului. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde altuia afacerea.   

În această privinţă Mihai Eminescu explică: “Capitalul, cel puţin cel imobiliar, avea înainte un caracter istoric, tradiţional şi personal.  Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, care neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi îngăduit să i se exploateze ţăranii de către slugile lui. Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche (în sens larg un activ, indiferent de natura lui: productivă, comercială etc. n.n.) încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puţin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde sau arendă altuia moşia. Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii şi Basmangii (alcătuite din elemente neromâneşti n.n.) lipsa de simţ istoric şi naţional, ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizaţia (organizarea socială n.n.) s-a făcut (a fost făcută n.n.) în favorul străinilor, pentru a le face traiul cât mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma (denumirea-i n.n) mai e a noastră. Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat.  Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai (care sunt – cu toatele, indubitabil şi aproape în exclusivitate – apanajul elementelor de origine străină n.n.) să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din  Egipt. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană”*

Aşadar, să fim bine înţeleşi: “Nu oprim pe nimeni de a fi ori de a se pretinde român. Răul e, însă, că elemente prea proaspete  (al căror timp scurs de la stabilirea pe teritoriul ţării este insuficient pentru armonizarea lor deplină, psiho-mentală şi afectiv-atitudinală, cu locuitorii lui de spiţă autohtonă n.n.), în loc de a fi determinate de caracterul statornic al poporului, sunt, din contră, determinante pentru viaţa ţării. Neavând nici tradiţii, nici patrie hotărâtă, ele urăsc trecutul, au rupto cu tradiţiile (manifestă aversiune faţă de tradiţii n.n.), au prefăcut ţara în mlaştină de scurgere pentru toate elementele nesănătoase ale străinătăţii”**

Astfel, chiar dacă “celula constitutivă a vechilor state române este republica ţărănească – precum s-au păstrat, mult timp, la Câmpulung-Bucovina şi la Vrancea – o republică eminamente aristocratică”***astăzi, graţie (consecinţă a n.n.) liberalismului, au izbutit a face din România o nouă Americă, un teren pentru colonii (favorabil coloniştilor în detrimentul băştinaşilor n.n.), pe când elementul românesc se stinge prin simplificarea (unilateralizarea şi, dacă se poate spune aşa, rudimentarizarea n.n.) muncii, prin pierderea pieţei în care s ă şi-o ofere, prin mizeria cauzată de mulţimea dărilor, prin sărăcirea provocată de introducerea unor costisitoare forme goale, fără nici un cuprins real. Astăzi, ca niciodată, putem vorbi de o plebe de sus şi de un popor de jos”****; „care, ca rasă, ca inteligenţă, ca inimă, este superior păturii de parveniţi şi de scursuri din câteşipatru unghiurile lumii, care s-au aşezat deasupra lui”*****

 „A trebuit să se dărâme toate îngrădirile cu care se înconjuraseră (apărau n.n.) clasele vechii Românii, – fie tagme spirituale, fie bresle economice, fie avere imobiliară; a trebuit ca în locul tuturor acelor prejudicii (semnificaţia termenului este, evident, peiorativă n.n.) din evul mediu, naţionale, să se puie drept măsuratoare banul cosmopolit, pentru a deosebi om de om; a trebuit ca ideile marii revoluţii franceze să se introducă pe deplin în organizarea noastră socială, pentru ca, în virtutea acelor principii admise şi aplaudate de noi, de demagogia mare şi mică, să ajungem a ni se impune din afară, prin străini, legi organice pentru ţara noastră proprie; a trebuit un guvern liberal, pentru ca, prin tratate internaţionale, să ni se dicteze cu (de-a n.n.) sila, lucruri pe care nu ni le-a dictat Baiazid Ilderim, învingătorul creştinătăţii; a trebuit ca libera cugetare să fie cult erijat în public şi apărat, de guvern şi de organele lui, în contra unei Biserici, ce domneşte, de-o mie de ani, pe pământul nostru; a trebuit ca organul de pe strada Doamnei (în sens strict, ziarul Românul; în accepţiune extinsă, presa din ţară n.n.) să numească mincinos pe un arhipăstor al Bisericii: pentru ca ultima consecinţă a descompunerii spiritului public să fie americanismul, teoria de om şi om, fără deosebire de rasă, origine şi limbă; statul naţional al mizeriilor şi ambiţiilor personale, în locul statului naţional şi natural,  în locul societăţii naţionale, răsărite pe baze istorice, în locul limbei romanice şi a originei traco-latine”(1)… Pe spatele nefericitului popor românesc, apatic de suferinţe şi ameţit de fraze, se formează un popor nou, de venetici, de-o naţionalitate nehotărâtă încă, o nouă rasă americană, în (sub n.n.) ochii căreia vechiul popor al lui Mircea şi Basarab dispare şi emigrează”(2)

“Dar în capul unui stat român nu se cade să vedem aproape numai oameni străini, incapabili de-a pricepe geniul poporului nostru şi, până la un grad oarecare, incapabili de-a-l iubi şi de a-l cruţa. Şi când vorbim de poporul român, ştim foarte bine de cine vorbim. Nu de amestecături, nu de oameni veniţi de       ieri-alaltăieri  în una din provinciile Daciei lui Traian, ci de acel element etnic ieşit (rezultat n.n.) din încrucişarea romanilor cu dacii, de rasa română(3). Aceasta a fost în trecutul ţărilor noastre rasa formatoare de stat, cea orânduitoare, cea istorică; aceasta trebuie să şi rămâie de-acum înainte”(4)

Însă, pentru aceasta, “noi nu cerem şi nu voim exterminarea(;) elementelor hibride. Ceea ce pretindem e ca asemenea elemente să nu fie determinante, dominatoare, în statul român. Nu ne opunem dacă ele se vor hrăni prin muncă proprie, iar nu exploatând munca altora… La noi cestiunea socială e o cestiune de parazitism. Clasele muncitoare trebuie scăpate de paraziţi; paraziţii însăşi trebuie, printr-o riguroasă organizare, siliţi la munca la care se pricep… O reorganizare socială, având drept principiu apărarea şi încurajarea muncii, înlăturarea feneanţilor şi paraziţilor din viaţa publică, iată ceea ce e de neapărată necesitate”(5)

Totodată, străinii: „numai vorbind în familie limba românească, numai încrucişându-se prin căsătorii cu românii, vor putea deveni, cu vremea, ajutători întru purtarea sarcinii de cultură a  ţării româneşti; şi numai atunci vor intra în conmembraţiunea socială a românilor şi se vor preface în trup din trupul nostru”.

* Mihai Eminescu, Economiştii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol.  XII, pag. 238, 239

** pag. 238, 239 1277 idem, Nu ne îndoim că distingerea…, Timpul, 1 august 1881, în Opere, vol. XII, 

***idem, Erodot al <<Românului>> continuă…, Timpul, 25 ianuarie 1881, în Opere vol. XII, pag. 44 

**** idem, Mâine, duminică, e ziua hotărâtă…, Timpul, 8 octombrie 1878, în Opere, vol. X, pag. 136 

*****idem, Să discutăm cu <<Românul>>…, Timpul, 6 mai 1881, în Opere, vol. XII, pag. 160 

(1)idem, Trei zile de-a rândul…, în Timpul, 20 februarie 1879, în Opere, vol. X, pag. 192

(2) idem, Programul nostru zicea…, Timpul, 22 iulie 1880, în Opere, vol. XI, pag. 259 

(3) care, anatomic, este un popor de ciobani, idem, Din abecedarul economic, în Opere, vol. X, pag. 28 

(4)idem, Din nefericire…, Timpul, 3 septembrie 1881, pag. 324 

(5)ibidem, pag. 323, 324 

(6)idem, Evreii şi Conferinţa, Curierul de Iaşi, 9 ianuarie 1877, în Opere, vol. IX, pag. 303   

Pentru o presă independentă, fără cenzură, sprijiniți-ne cu o donație. Vă mulțumim!

MAGAZIN CRITIC – ziar online cultural, conservator. Nihil Sine Deo

Articolul Riscuri ale penetraţiei străine apare prima dată în Glasul.info.

La 8 mai 1882 la Budapesta era emisă circulara ministrului de interne regal maghiar, prin care prefecţii transilvăneni sunt informaţi că la Ploieşti a luat fiinţă Comitetul “Iredenta”, cerându-se urmărirea eventualilor agenţi ce ar veni din România, unde activează Societatea “Carpaţilor” care a chemat pe toţi românii aflaţi sub stăpânire maghiară să i se alăture.

Începuturile societății secrete “România Iridentă” sau “Iridența” așa cum a fost numită la început sub patronajul lui C. A. Rosetti pornesc de la data de 10 mai 1881. La începutul anului următor, la 24 ianuarie 1882, de Ziua Unirii Principatelor, s-a înființat în mod “oficial”, la București, societatea “Iridența Română” (n.r. “Iredenta Română“), care, din 1883, s-a numit “Societatea Carpații”. A fost fondată de tineri studenți români din Transilvania, conduși de George Ocășanu și George Secășanu, cu sprijinul tacit al lui C.A. Rosetti, Slavici și Eminescu.

Societatea a militat pentru ajutorarea românilor transilvăneni, Iredenta Română, a jucat un rol special în campania anti-ungară.

Mihai Eminescu și-a dat seama că numele societății “România Iridentă” este prea provocator, stârnind prea multă atenție din partea dușamnilor, mai ales din partea Austro-Ungariei, așa că decide să-i schimbe numele în 1883 în “Societatea Carpații”.

Însă după cum vedem din circularele guvernului de la Budapesta, Ungaria intrase în alertă încă de la fondarea oficială la București a societății secrete “România Iridentă”. Prin circulara ministrului de interne regal maghiar de la Budapesta, prefecților transilvăneni li se trasa sarcina de identifica și de a vâna pe oricine avea legătură cu “România Iridentă” sau “Iridența Română”, semn că deja Ungaria tremura din toate încheieturile cu privire la urzelile românilor care își propuneau nici mai puțin decât refacerea Daciei Mari, adică a întregului spațiului etnic louit de către români.

De aici pornesc o serie întregi de măsuri antiromânești de o ferocitate și de o barbarie nemaiîtâlnită la adresa neamului românesc din Transilvania. Mihai Eminescu și alți reprezentanți de marcă ai culturii românești sunt vânați și spionați prin tot felul de “prieteni”, colaboratori sau apropiați. Mulți dintre cei vizați ajung să moară, inclusiv Eminescu, în niște condiții destul de nenaturale…

Articolul 8 Mai 1882 –  Cum tremura Ungaria la auzul înființării Comitetului  “România Iredentă” devenită mai apoi Societatea Carpații apare prima dată în Glasul.info.

Gică Manole este un istoric și eseist român născut la Tătărășeni, în județul Botoșani. A obținut titlul de doctor în istorie cu calificativul Magna Cum Laudae la  Facultătea de Istorie din Iași, în cadrul Universității „Al. I. Cuza”.

Din calitatea de profesor și doctor în istorie, domnul Gică Manole a avut o carieră publicistică foarte prolifică, publicând până acum zeci de volume de cărți.

Cartea “Mihai Eminescu despre Bucovina și Basarabia”, de Gică Manole, tratează unele dintre cele mai dureroase subiecte ale istoriei poporului român. Pierderea sau răpirea samavolnică a două teritorii istorice românești, Basarabia și Bucovina.

“Bucovinean prin origine, Mihai Eminescu a scris mult despre nedreptațile istorice la care au fost supuși românii bucovineni la ei acasă.
Analizând toate articolele scrise de Mihai Eminescu despre tragedia Bucovinei, anexată prin hoție și fraudă de către Austria la 1775, m-am convins încă o dată de marea dragoste cu care poetul național i-a îmbrățișat pe românii de pretutindeni, apărându-le cauza lor dreaptă.
Veți vedea în carte cum a reacționat Mihai Eminescu, la 1878, când România fusese obligată să cedeze Rusiei cele trei ținuturi din sudul Basarabiei, ca urmare a hotărârii Congresului de pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), cât de vehement s-a manifestat poetul național, scriind cum că de bunăvoia sa România nu va da Rusiei nimic. Nu-i cerem nimic, și nici nu-i dăm nimic Rusiei! Dacă ea ne ia cu forța sfântul nostru pământ  basarabean, să o facă, căci e în măsură. Dar noi, românii, scria Eminescu, niciodată nu vom fi de acord să-i dăm de bunăvoie sau de frică pământul nostru sfânt.” (Gică Manole)

Articolul O carte pe care trebuie s-o aveți în bibliotecă: “Mihai Eminescu despre Bucovina și Basarabia”, de Gică Manole apare prima dată în Glasul.info.

Data de 31 august a fost legiferată ca zi festivă prin legea 53 din  2013 pentru a sărbători Ziua Limbii Române în numele celor 28 de milioane de vorbitori de limba română din toata lumea dar  şi  pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române,  pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională.

Limba Română este fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite.

Gândim, vorbim, simțim românește, iar dulcele grai, cu toată frumusețea și bogăția lui, este transmis din generație în generație.

Vă oferim spre lectură  gânduri despre limba română exprimate de câteva personalități marcante.

Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.”

Nichita Stănescu

Cuvintele sunt trupurile moarte ale ce­lor care n-au murit. Adică al tuturor îna­intaşilor noştri.

Cuvintele sunt umbra de aur în conşti­inţă a materiei.

Limba română este maica mea.

Naşterea unei limbi este un mister al sentimentelor. Cuvintele sunt revederi dureroase ale sentimentelor.

Patria mea este limba română.

/

Octavian Goga

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt,
Şi-atâta jale-n casă.
Privighetori din alte ţări
Vin doina să ne-asculte;
La noi sunt cântece şi flori
Şi lacrimi multe, multe… (NOI poezie – de Octavian Goga)

.
…. Fraţi buni ai frunzelor din codru,
Copii ai mândrei bolţi albastre,
Sfinţiţi cu roua suferinţii
Ţărâna plaiurilor noastre!
Din casa voastră, unde-n umbră
Plâng doinele şi râde hora,
Va străluci odată vremii
Norocul nostru,-al tuturora…( PLUGARII poezie – de Octavian Goga)

.

 MIHAI EMINESCU

Limba noastră, cum ea există obiectiv, toată lumea o va recunoaşte de frumoasă şi dulce.

 Nu avem să ne facem limba, ci să ne-o iubim şi să cinstim pe cei ce au plăsmuit-o atât de frumoasă şi de înţeleaptă cum o avem.

Măsurariul civilizaţiei unui popor în ziua de azi e o limbă sonoră şi aptă de a exprima prin sunete noţiuni, prin şir şi accent etic – sentimente.

Limba şi împreună cu ea mintea se cu­răţă şi se lămureşte, căci numai o limbă în care cuvintele sunt împreunate c-un înţe­les hotărât de veacuri este clară, şi numai o cugetare, care se serveşte de o asemenea limbă, e limpede şi cu temeiu.

Numai în limba sa omul îşi percepe ini­ma pe deplin.

Lmba şi naţionalitatea românească vor peri odată cu românul material, cu stinge­rea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin deznaţionalizare şi renegaţiune.

Cine ne alungă limba din biserică şi din instrucţia educativă (a şcoalelor elemen­tare şi secundare), cine nu ne lasă să fim ceea ce suntem, a rupt-o cu conştiinţa noastră naţională şi cu simpatiile noastre intime…

În realitate orice lucru temeinic şi să­nătos se face numai pe baza unei naţiona­lităţi certe, a unei limbi certe.

Unitatea actuală a limbii vorbite, deşi este în parte un merit special al epocii lui Matei Basarab, dovedeşte totuşi că şi în această privire erau elemente cu totul omogene, preexistente limbii bisericeşti, care înclinau a căpăta o singură formă scrisă. Organografic vorbind, limba era aceeaşi: numai termenii, materialul de vorbire diferea pe ici, pe colo. O unita­te atât de pronunţată a limbii dovedeşte însă o unitate de origine etnică.

 În privinţa limbii româneşti, Diez are meritul de a fi nimicit pe cale ştiinţifică toate basmele despre originea slavă a lim­bii româneşti, precum acele erau susţinute cu patimă de filologi de şcoală veche slavo­nă şi combătute în acelaşi mod nedibaci de şcoala veche a filologiei româneşti.

Dar ceea ce voiesc românii să aibă e liber­tatea spiritului şi conştiinţa lor în deplinul înţeles al cuvântului. Şi fiindcă spiritul şi limba sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionali­tatea, dar aceasta o vrea pe deplin…

Limba, alegerea şi cursivitatea expresiei – unii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii. Din vorbirea (sau fiindcă această atârnă adesea de predare întâmplătoare), din scrierea unui om se poate cunoaşte gradul său de cultură.

Limba noastră nu e nouă, ci din contra veche şi staţionară. Ea e pe deplin forma­tă în toate părţile ei, ea nu mai dă muguri şi ramuri nouă şi a o sălnici să pro­ducă ceea ce nu mai e în stare, înseamnă a abuza de dânsa şi a o strica. Pe de altă parte, veche fiind, ea e şi bogată pentru cel ce o cunoaşte, nu în cuvinte, în locu­ţiuni. Căci la urma urmelor e indiferent care sunt apucăturile de care se slujeşte o limbă, numai să poată deosebi din fir în fir gândire de gândire.

Și limba strămoşească e o muzică şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut po­porul şi una limba.

Această parte intraductibilă a unei limbi formează adevărata ei zestre de la mo- şi-strămoşi, pe când partea traductibilă e£te comună gândirii omeneşti în genere. Precum într-un stat ne bucurăm toti de oarecare bunuri care sunt a tuturor şi a nimănui – uliţi, grădini, peţe – tot astfel şi în republica limbilor sunt drumuri bă­tute care sunt a tuturor – adevărata avere proprie însă o are cineva acasă la sine; iar acasă la dânsa limba românească e£te o bună gospodină şi are multe de toate.

Studiul principal al unei şcoli rurale sau primare e limba…; ea este totodată orga­nul, prin care neamul îşi cunoaşte fiinţa sa proprie, organul prin care acest neam moşteneşte avutul intelectual şi istoric al strămoşilor lui.

Limba noastră e singura în Europa care se vorbeşte aproape în acelaşi chip în toa­te părţile locuite de români.

 Cei mai mulţi oameni nu sunt meniţi de a-şi apropia rezultatele supreme ale ştiin­ţei, nu de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un razăm moral într-o lume a mizeriei, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene. In limba sa numai i se lipesc de suflet preceptele bă­trâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi.

Chiar dacă o limbă n-ar avea dezvolta­rea necesară pentru abstracţiunile supre­me ale minţii omeneşti, niciuna însă nu e lipsită de expresia concretă a simţirii şi numai în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin.

Varlaam a făcut ca limba noastră să fie aceeaşi una şi nedespărţită în palat, în co­libă.

Limba, alegerea şi cursivitatea expresiunii în expunerea vorbită sau scrisă e un element esenţial, ba chiar un criteriu al culturii. Din vorbirea (sau fiindcă aceasta atârnă adesea de predarea întâmplătoa­re), din scrierea unui om se poate cunoaş­te gradul său de cultură.

Norma limbii scrise trebuie să fie cea care există obiectiv şi în realitate în gura poporului de jos.

Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră. Precum într-un sanc­tuar reconstituim, pas cu pas, ce-a fost înainte – nu după fantezia sau imagina­ţia noastră momentană, ci după ideea în genere, şi după amănunte – care a pre­dominat la zidirea sanctuarului – astfel trebuie să ne purtăm cu limba noastră românească.

O adevărată literatură trainică, care să ne placă nouă şi să fie originală pentru al­ţii, nu se poate întemeia decât pe graiul viu al poporului nostru propriu, pe tradi­ţiile, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui.

Dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar ca­racterul unui popor, dacă el n-ar zice oa­recum prin ea: „aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel” oare s-ar fi născut atâtea limbi pe pământ? Prin urmare, simplul fapt că noi, Românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, „una singură” ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare străine, ce ne înconjoară, e dovadă destulă că aşa voim să fim noi şi nu altfel.

 E în zadar să vorbeşti celui ce nu te as­cultă.

Limba cronicarilor şi a legendelor e pe alocurea de o rară frumuseţe. Multe texte şi bisericeşti şi laice au un ritm atât de sonor în înşirarea cuvintelor, încât e pes­te putinţă ca frumuseţea stilului lor să se atribuie întâmplării şi nu talentului scrii­torilor şi dezvoltării limbii.

Idealul românilor din toate părţile Da­ciei  este menţinerea unităţii reale a limbii strămoşeşti şi a bisericii na­ţionale. Este o Dacie ideală aceasta, dar ea se realizează pe zi ce merge.

Și limba strămoşească e o muzică şi ea ne atmosferizează cu alte timpuri mai vrednice şi mai mari decât ticăloşia de azi, cu timpuri în care unul s-au făcut po­porul şi una limba.

Buletin de Carei

Articolul Ziua Limbii Române cu Nichita Stănescu, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri și Octavian Goga apare prima dată în Glasul.info.

Primăria Cluj Napoca a luat-o pe urmele Primăriei Carei cu conducere exclusiv UDMR și nu se mai deranjează să emită comunicate de presă pentru acțiunile de pe domeniul public! Nu doar că s-a permis înlăturarea plăcilor din fața statuilor românilor dar bătaia de joc continuă cu amplasarea unor plăci kitschoase tocmai la Mihai Eminescu și Lucian Blaga.

Încăpățânarea lui Emil Boc de a nu reda demnitatea titanilor culturii române, Mihai Eminescu și Lucian Blaga frizează deja penibilul și denotă că nu el este conducătorul de facto al municipiului Cluj Napoca.

Presa sa aservită anunța azi cu surle și trâmbițe că ,,s-a făcut dreptate,, și că s-au repus plăcile la statuile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga. Patrioții de carton au depus armele în fața generoaselor subvenții de la primăria păstorită de Boc din Răchițele.

Spre deosebire de statuile românești cedate de Boc celor care nu le apreciază, cele ale comunității maghiare sunt intangibile și bine puse  în evidență. Faceți discriminare  primare Boc? V-ați inspirat de la primarul UDMR din Carei? Nu vă mai place egalitatea în drepturi a românilor cu maghiarii? Am văzut că ați fost pe scenă la zilele maghiarilor și ați fost prezentat ca primar dar fără eșarfa tricoloră. V-ați și maimuțărit vorbind limbi străine  pe care nu le stăpâniți…poate din dorința de a vă arăta slugărnicia în speranța că veți mai câștiga ceva voturi. Nicio șansă. Slugile sunt percepute tot ca slugi de fiecare nație.

Sperăm să se găsească vreun clujean cu pregătire juridică care să facă plângere penală pentru vandalizarea statuilor românilor din Cluj Napoca și să se termine cu asaltul asupra a tot ce e simbol românesc. Legea monumentelor istorice este încă în vigoare și trebuie aplicată!

Felicitări regizorului Emanuel Petran pentru atitudine!

Daniela Ciută

Articolul Kitschuri marca Emil Boc la statuile lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga. Niciun comunicat oficial din partea Primăriei apare prima dată în Glasul.info.

𝐒𝐮𝐛𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐨𝐜 𝐬̦𝐢 𝐆𝐡𝐞𝐛𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐜𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢, 𝐢̂𝐦𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐚 𝐥𝐮𝐢 𝐄𝐦𝐢𝐧𝐞𝐬𝐜𝐮

“O plăcuță cu numele lui Mihai Eminescu și anii în care a trăit a fost amplasată de Primăria Cluj-Napoca la  baza statuii poetului din fața Teatrului Național.Plăcuța este dintr-un aliaj de alamă cu bronz și o înlocuiește pe cea din marmură, care conținea semnătura olografă a lui Eminescu…”, scrie cluj24.ro

La Cluj-Napoca se petrec adevărate crime împotriva patrimoniului cultural: o plăcuță kitschioasă, o “chinezărie”, în locul semnăturii olografe a lui Mihai Eminescu!

După acțiunea celor doi români care au pus care au pus cartoane cu numele și anii între care au trăit Mihai Eminescu și Lucian Blaga la statuile lor din Cluj-Napoca, a apărut o plăcuță cu numele lui Mihai Eminescu, amplasată de Primăria Cluj-Napoca la statuia poetului din fața Teatrului Național.

În locul celei din din marmură, care conținea semnătura olografă a lui Eminescu, Primăria Cluj a montat acum o plăcuță kitschioasă, o “chinezărie” din acelea pe care le găsești pe ușile birourilor din instituiții sau din firme.

𝙊 𝙛𝙞 𝙧𝙖̆𝙢𝙖𝙨 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙖̆𝙧𝙞𝙖 𝘾𝙡𝙪𝙟 𝙖 𝙡𝙪𝙞 𝘽𝙤𝙘 𝙛𝙖̆𝙧𝙖̆ 𝙗𝙪𝙜𝙚𝙩 𝙙𝙪𝙥𝙖̆ 𝙐𝙣𝙩𝙤𝙡𝙙 𝙨̦𝙞 𝙙𝙚 𝙖𝙨𝙩𝙖 𝙖𝙪 𝙫𝙚𝙣𝙞𝙩 𝙖𝙣𝙜𝙖𝙟𝙖𝙩̦𝙞𝙞 𝙥𝙧𝙞𝙢𝙖̆𝙧𝙞𝙚𝙞 𝙘𝙪 𝙤 𝙨𝙤𝙡𝙪𝙩̦𝙞𝙚 𝙠𝙞𝙩𝙨𝙘𝙝𝙞𝙤𝙖𝙨𝙖̆ 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙨𝙩𝙖𝙩𝙪𝙞𝙖 𝙡𝙪𝙞 𝙀𝙢𝙞𝙣𝙚𝙨𝙘𝙪?

Dacă ar fi să ne dăm cu presupusul, pare că un angajat din primărie a dat comandă de un asemenea kitsch pentru a închide gura târgului. Sau poate că Primăria Cluj a terminat bugetul dându-se peste cap să-l pună în valoare la Untold pe domnul Gheboasă, într-un efort neortodox de a promova subcultura și vulgaritatea excesivă.

În primul rând trebuie identificați cei care se fac vinovați de vandalizarea statuilor lui Mihai Eminescu și Lucian Blaga de la Cluj-Napoca, care au spart plăcile cu numele celor doi reprezentanți de seamă ai culturii românești, care au vandalizat și distrus marmura cu semnătura olografă a lui Mihai Eminescu, și vin acum cu un asemenea kitsch, o adevărată insultă la adresa personalității și valorii culturale universale a lui Mihai Eminescu.

Ce au făcut cei de la Cluj împotriva acestor două statui reprezintă do adevărată crimă împotriva patrimoniului cultural al poporului român! Este rușinoasă și condamnabilă, reprobabilă, o asemenea atitudine la adresa patrimoniului cultural al neamului românesc!

Dacă nu ești în stare să faci ceva mai bun, atunci măcar lasă în aceeași stare ceea ce au făcut înaintașii tăi, cu trudă și cu o deosebită considerație pentru valorile culturale ale neamului românesc.

RUȘINE BOC! RUȘINE CLUJ! RUȘINE celui care a redus valoarea lui Mihai Eminescu la nivelul unui kitsch adus de la “Dragonul Roșu”!

Articolul La Cluj-Napoca se petrec adevărate crime împotriva patrimoniului cultural: o plăcuță kitschioasă, o “chinezărie”, în locul semnăturii olografe a lui Mihai Eminescu! apare prima dată în Glasul.info.

Peter Manu, fervent acuzator al istoriei românești prin maculatură execrabilă la adresa reperelor identitare românești

Publicația bolșevică (n.r. pe filieră comunistă franceză) RFI: “Un profesor american de medicină îi cere Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit”

Avem și noi românii din păcate o grămadă de epigoni care nu fac altceva decât să arunce cu lături în înaintașii noștri. Unul dintre aceștia este Peter Manu, mereu un Gică Contra care este un fervent acuzator al multora dintre personalitățile interbelice din variate domenii, dar mai nou și împotriva unor figuri sacre ale literaturii autohtone, precum luceafărul poeziei românești, poetul național Mihai Eminescu.

Nevoia acestui Gică Contra (n.r. a se citi Peter Manu) de a arunca cu rahat în ventilator împotriva unor mari personalități românești este atât de mare, încât se aventurează să arunce cu fel și fel de acuzații care de care mai aiurite la adresa unor români care în pofida vremurilor tulburi prin care au trecut și-au adus o contribuție extraordinară în folosul neamului românesc.

După ce l-a denigrat împreună cu Horia Bozdoghină pe marele savant Nicolae Păulescu într-o maculatură infectă intitulată “Polemică Paulescu: știință, politică, memorie” spre deliciul major al unui altui mare antiromân fervent, William Totok, Peter Manu ridică ștacheta sărind de această undeva chiar și mai sus, adică împotriva imaginii titanului Eminescu, un geniu al neamului românesc de care dușmanii acestui popor se tem până și după moartea sa.

Închipuiți-vă acum că acest individ, Peter Manu, face ceva ce depășește până și parșivenia regimului comunist din România: solicită public abandonarea lui Mihai Eminescu, renunțarea la ceea ce înseamnă Eminescu pentru neamul românesc. Ei bine, potrivit publicației bolșevice (n.r. pe filieră comunistă franceză) RFI:

“Un profesor american de medicină îi cere Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit”

Rând pe rând, până și cei care ar trebui să fie apărătorii culturii românești cedează la acest asalt îngrozitor împotriva reperelor identitare românești și lasă valorile identitare românești să fie călcate în picioare de aceste bande de “acuzatori de serviciu”.

După ce scriu oarecare cărți din care să reiasă o anumită etichetare împotriva unei personalități istorice sau culturale românești, aceste bande de impostori recurg la un adevărat linșaj mediatic împotriva respectivei personalități. Cumva reușesc să mobilizeze o întreagă mașinărie infernală de propagandă și s-o țină zile întregi în direcția dorită, una vădit antiromânească… Din păcate le și merge, pentru că presa noastră este una jalnică, aservită, plină de gunoaie umane, de specimene lipsite de cultură identitară și de caracter.

Până și președintele Academiei Române a fost presat pentru a se “dispensa” / lepăda de savantul Nicolae Păulescu

La presiuni de același tip, președintele Academiei Române Ioan Aurel Pop s-a “dispensat” de o personalitate românească precum savantul Nicolae Păulescu, în onoarea căruia urma să se organizeze la București o conferință dedicată centenarului descoperirii insulinei, atribuită lui Paulescu.

Așa cum Iuda l-a trădat pe Iisus, iar Petru s-a lepădat de Iisus, la fel și președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, s-a lepădat de savantul Nicolae Păulescu, la presiunea acestor papițoi care ne cer să scuipăm pe mormintele strămoșilor noștri, pe memoria lor, pe realizările lor, doar să se simtă ei bine și să-și justifice antiromânismul prin tot felul de pretexte…

Potrivit publicației cu aromă securistică G4media, Ioan Aurel Pop a cedat tocmai în urma unui protest al aceluiași Peter Manu:

“Ioan Aurel Pop – întoarcere de 180 de grade în privința lui Paulescu: “Nu va avea loc în acest an, la Academia Română sau sub egida Academiei, nicio conferință despre descoperirea insulinei””, a scris G4media

G4media

În numai câteva zile, Ioan Aurel Pop s-a dezis de savantul român și a început să joace după i-a cântat Gică Contra… Halal președinte al Academiei Române, halal apărător al reperelor identitare românești. Păcat că nu mai avem încă un Eminescu care să-și folosească din nou condeiul său într-un mod la fel de caustic precum o făcea în perioada sa. Mare nevoie ar fi de Eminescu!

Articolul Acuzatorii de serviciu împotriva lui Eminescu: Peter Manu îi cere din SUA Martei Petreu să retragă afirmația că Mihai Eminescu nu a fost antisemit apare prima dată în Glasul.info.

E adevărat că Ana Blandiana e tartorul care a anulat conferința dedicată lui Eminescu la Sighet, din rațiuni politico-ideologice?

“La steaua care-a răsărit / E-o cale-atât de lungă, / Că mii de ani i-au trebuit / Luminii să ne-ajungă.”. Mii de kilometri ne-au trebuit și nouă celor interesați de Conferința tema: ”Mihai Eminescu – Martir al spiritualității”, organizată miercuri, 26 ianuarie 2022, să ajungem în municipiul Sighetu Marmației.

Anunțul inițial care adresa invitația către iubitorii lui Eminescu și ai operei lui Eminescu pentru a veni la Sighet și a participa la acest eveniment cultural, suna cam așa:

Dosarele de interdictie ale lui Mihai Eminescu. Facsimil si transcriere – Miruna Lepus

“Miercuri, 26 ianuarie 2022, de la orele 16:00, la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din municipiul Sighetu Marmaţiei, cu sprijinul doamnei Ana Blandiana, va avea loc conferința cu tema: Mihai Eminescu – Martir al spiritualității, inițiată de dr. Vasile Bodnar și Laurian Stănchescu, poet, istoric literar, jurnalist.

Conferința se dorește a fi un proces public în Maramureș și lansări de carte, privind viața și moartea lui Mihai Eminescu. Deschidem juridic și un Dosar de moarte suspectă pe numele Poetului. Am inițiat demersul și la Procuratura Generală a României. Scriitori, jurnaliști, medici, avocați, preoți, profesori, iubitori de Eminescu și-au anunțat participarea. Vom prezenta documentele vremii începând din anul 1869-1870 de când Poetului i s-a deschis Dosar Polițienesc de Urmărire, de parcă Voievodul Culturii și Limbii Române era tâlharul secolului la 20 ani. Vom evoca patriotismul Poetului și asumarea sacrificiului de Țară. (Laurian Stănchescu)“

Evenimentul se anunța a fi unul extrem de interesant, mai ales prin prisma faptului că ar fi avut loc un “proces public”, privind viața și moartea lui Mihai Eminescu:

“Omagiere – Mihai Eminescu – Martir al spiritualității!Miercuri – 26 Ianuarie – ora 16,00!Memorialul Durerii – Sighet!

Grație doamnei Ana Blandiana – Preşedintele fondator al Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din municipiul Sighetu Marmaţiei!

Proces public în Maramureș și lansări de carte … privind viața și moartea lui Mihai Eminescu!…. Deschidem juridic și un Dosar de moarte suspectă pe numele Poetului! Am inițiat demersul și la Procuratura Generală a României! Scriitori, jurnaliști, medici, avocați, preoți, profesori, iubitori de Eminescu… și-au anunțat participarea! Vom prezenta documentele vremii… începând din anul 1869-1870…. de când Poetului i s-a deschis Dosar Polițienesc de Urmărire! De parcă Voievodul Culturii și Limbii Române… era tâlharul secolului la 20 ani! Vom evoca patriotismul Poetului și asumarea sacrificiului de Țară!

Inițiatori: Vasile Bodnar – medic savant!

Laurian Stănchescu – poet, istoric literar, jurnalist”, scria poetul și jurnalistul Laurian Stănchescu pe contul său de facebook

Evenimentul respectiv ar fi trebuit să aibă loc la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetu Marmaţiei. El nu a mai avut loc, pretextul oficial fiind cel al pandemiei, conferința fiind “amânată din motive pandemice”, așa cum a relatat Sighet TV. Neoficial, pe surse, nouă ne-au ajuns la urechi cu totul și cu totul alte motive pentru interzicerea lui Mihai Eminescu la Sighet.

E adevărat că Ana Blandiana e tartorul care a anulat conferința dedicată lui Eminescu la Sighet, din rațiuni politico-ideologice? Noi avem surse care spun că adevăratul motiv pentru care acest eveniment cultural dedicat lui Eminescu nu a mai avut loc, este ordinul Anei Blandiana, ofuscată din motive politico-ideologice de venirea la eveniment a unei senatoare, și nicidecum din “motive pandemice”. Lămuriri asupra acestui incident poate aduce doar Ana Blandiana. Este așa cum ne zic românii din Sighet, ori ba?

Articolul Mihai Eminescu abandonat la Sighet sub o perdea de minciuni: implicații politico-ideologice pentru anularea unei conferințe dedicate lui Eminescu apare prima dată în Glasul.info.