Schimbarea fundamentală de pe scena politică din România n-a trecut neobservată în afara granițelor oficiale ale țării. Românii din Serbia își exprimă îngrijorarea și indignarea față de rezultatele alegerilor europarlamentare din România.

“Din calitatea de vicepreședinte al Federatiei Românești din Serbia, reprezentând cea de-a treia forță românească din țara vecină care unește zeci de organizații românești din Banatul sârbesc, Belgrad si Serbia de răsărit, și care a dobândit 15% din voturile românilor din Serbia, doresc să exprim indignarea și ingrijorarea mea profundă față de rezultatele alegerilor europarlamentare care au avut loc în Țara noastră mamă, și dezgustul meu profund față de așa zisa diaspora.

Creșterea forțelor întunericului, celor distrugătoare liberalo-progresiste, poate avea consecințe catastrofale asupra stabilității tarii noastre și românilor care traiesc în jurul ei. Acest Guvern care a lucrat pentru binele țării și românilor din jurul granițelor este acuma în pericol să fie răsturnat și că inamicii românilor, cei care denigrează istoria valorile și credința românilor să preia România.

Banatul secret, intre Romania, Serbia, Ungaria si Austria. Volumul XXIX

Noi românii din Serbia nu vrem să fim aruncați în același coș cu cei care sunt de fapt emigranți economici din occident. Noi mereu am fost fideli țării noastre mamă România și niciodată n-am susținut progresiștii și sataniștii care vor destrămarea României. Deșteaptă-te române, sperăm ca acest episod urât și ingrijorător nu va fi repeat la alegerile prezidențiale și parlamentare și că România nu va alege calea haosului și dezintegrarii precum a făcut-o fosta Iugoslavie.”, a scris pe facebook Alexandru Bălan, vicepreședintele Federatiei Românești din Serbia

Articolul Românii din Serbia își exprimă îngrijorarea și indignarea față de rezultatele alegerilor europarlamentare din România apare prima dată în Glasul.info.

Romanii din Valea Timocului infiinteaza Școala Neamului Rumanesc din Serbia de Rasarit „Sfinții Martiri Brancoveni”, scoala care va functiona pe langa manastirile si bisericile din cadrul Protopopiatului Ortodox Roman al Daciei Ripensis. Anunțul a fost facut de parintele protopop Boian Alexandrovici, scrie infoprut.ro.

Romanii din Serbia infiinteaza Școala Neamului Rumânesc din Serbia de Răsărit „Sfinții Martiri Brâncoveni”

La acest moment, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru romanii de pretutindeni in cooperare cu Protopopiatul Ortodox Român al Daciei Ripensis, organizeaza cursuri de limba, cultura, spiritualitate si istorie romaneasca, avand drept scop conservarea si promovarea identitatii lingvistice, etnice si culturale in randul tinerilor din comunitatea romaneasca din Serbia de Rasarit.

Programul se desfașoara sub forma unor cursuri saptamanale, de cunoastere si aprofundare a elementelor definitorii ale limbii, culturii, spiritualitatii si istoriei romanesti, organizate in cadrul parohiilor romanesti din localitatile Bor – Brezonic, Gorneana (Gornjane), Metonita (Metovnita), Negotin, Malainita, Bobovo si Golubat (Golubac).

Sursa: infoprut.ro

Articolul Romanii din Serbia infiinteaza Școala Neamului Rumânesc din Serbia de Răsărit „Sfinții Martiri Brâncoveni” apare prima dată în Glasul.info.

Romanii din jurul granitelor Romaniei sunt extrem de dezamagiti de faptul ca parlamentarii romani nu au votat legea prin care romanii din afara granitelor tarii noastre puteau obtine mai usor cetatenia romana si ii considera pe acestia tradatori de tara si antiromani aflati la conducerea Romaniei, adversari ai poporului roman ce au cauzat pana acum prin actiunile lor raspandirea fortata de conditiile social-economice a neamului romanesc prin toata lumea. Romanii din Serbia vorbesc de nereguli majore legate de finantarea proiectelor culturale de catre Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), de spalare de bani si de favorizarea unor practici imorale si ilegale de catre directorii de pana acum ai acestui departament.

Mesaj din partea romanilor din jurul granitelor Romaniei pentru parlamentarii romani!

O alta problema este legata de ceea ce s-a intamplat la recentele inundatii din Serbia. Comunitatea romanilor din Serbia afectata de inundatii a fost lasata de izbeliste de catre autoritatile sarbe, fiind lipsita chiar si apa potabila:

“Colegii mei de munca din Austria, romani din valea Timocului exact acelasi lucru mi-au povestit. Restrictii din toate punctele de vedere, religios, educativ, social, toate le-au suportat familiile de vlahi din vale incepand de la batranii lor si pana in prezent. Un exemplu graitor..la recentele inundatii din Serbia, comunitati intregi de romani au fost lasate de izbeliste, in timp ce sarbii primeau ajutoare, lor le-a fost refuzat pana si dreptul esential la apa potabila, asta in timp ce tiruri pline cu ajutoare soseau chiar din Romania pentru,prietenii, nostri sarbi. Hilar,nu?”, ne-a relatat Cristina Olteanu

Ca sa va faceti o idee despre cat de dezamagiti sunt acum romanii din jurul granitelor Romaniei am redat o postare plina de naduf si de suparare a unui roman din Valea Timocului din Serbia:

“Mesajul pentru parlamentarii romani care au votat ca romanii din Serbia, Bulgaria, Macedonia, Grecia si Albania sa nu obtina cetatenia romana:

Sa va creasca doar flori negre pe morminte, sa aveti parte numai de tristete eterna, sa nu vi se nasca pruncii si sa ramaneti pustii, sa fiti mereu jigniti si tratati la fel ca noi din Timoc, limba-n gura s-o uitati, sa va lase picioarele-n drum, sa tot muriti dar sa fiti vii, privindu-va cum va chinuiti, tradatori imputiti!

In numele Tataului, Fiului si al Sfantului Duh,

In numele lui Mircea, Mihai, Vlad si Stefan,

In numele lui Horea si lui Cristea Sandu Timoc,

In numele alu Petru alu Gheorghe alu Ion al Marii, alu Rumanu Rumanului alu Rumanu Rumanului.

Acum si pururea si in vecii vecilor,

Amin”, autor: Christian Ruţanu Wagner

Sursa: Glasul.info

[tp_product id=”194126300″ feed=”396″]

Articolul Mesaj din partea romanilor din jurul granitelor Romaniei pentru parlamentarii romani! apare prima dată în Glasul.info.

România este un caz aparte de stat care investește imens în minoritățile aflate pe teritoriul său, dar i-a abandonat aproape cu totul pe românii aflați în comunitățile istorice. Într-un an, România a alocat mai puțin de 100.000 de euro pentru cei 300.000 de români din Serbia, dar a cheltuit 1 milion de euro pentru activitățile cultural ale celor 30.000 de etnici sârbi din România (în afară de învățământ sau culte). Și-a uitat statul român neamul?

Discriminam pozitiv minoritatile de pe teritoriul Romaniei si negativ românii aflați în comunitățile istorice?

Prezența părintelui Boian Aleksandrovici din Valea Timocului la București într-o conferință de presă ținută la Parlament a fost momentul în care am putut să evidențiem în mod oficial o realitatea tragică: românii din Valea Timocului nu au voie să se roage în limba lor maternă, româna.

Acest lucru se întâmplă într-o țară care are pretenția să adere la Uniunea Europeană și căreia statul român i-a promis sprijinul său în acest sens. Ca răsplată, Serbia îi amenință cu închisoarea și cu închiderea bisericirilor pe etnicii români de pe teritoriul său.

România este singurul stat european care permite ca etnicii săi să fie marginalizați, hăituiți și în cele din urmă desființați în statele vecine. Și nu pentru că ne-am simți vinovați cu ceva. Dimpotrivă, statele care îi prigonesc pe românii de pe teritoriul lor sunt foarte atente ce facem noi cu minoritățile lor în România. Iar noi facem: școli, centre, le retrocedăm și ce merită și ce n-au avut, le dăm parlamentari și bani grei pentru activități culturale de menținere a identității.

CE primesc românii în schimb, și nu doar în Serbia, ci și în Ungaria, Bulgaria sau Ucraina: închiderea școlilor, negarea existenței, ocazional amenințări, inventarea de alte identități pentru a li se pierde urma (promovarea identităților false istoric de ”vlah” în Serbia și de ”moldovean” în Ucraina reprezintă exact aceeași metodă de a reduce numărul real al membrilor comunității românești din aceste țări).

Pe de o parte, ne întrebăm dacă statul român și-a uitat neamul aflat, nu din vina lui, în afara granițelor, și de aceea ajută statele din preajmă să le șteargă urma din istorie. Pe de altă parte, de unde atâta ură și dorință de anihilare a identității românești de la toate țările cu care ne învecinăm, când comunitățile românești nu au ridicat niciodată pretenții de autonomie sau separatism?

De unde deducem că, în relația dintre state, toleranța și deschiderea reprezintă forme de slăbiciune și de prostie. Să o spunem deschis: România este tratată ca o țară proastă pentru că dă la toată lumea, împarte tot ce are, dar ea nu are pretenții să primească nimic în schimb, nici respect, nici protecție pentru etnicii români, și, în general, nici o formă de reciprocitate!

De Bogdan Diaconu

Sursa:

[1] FrontPress

Articolul Discriminam pozitiv minoritatile de pe teritoriul Romaniei si negativ românii aflați în comunitățile istorice? apare prima dată în Glasul.info.

„Nu avem nici măcar dreptul să ştim că suntem români“

Îşi strigă amarul de multă vreme întocmai ca un copil despărţit de mamă fără voia lui, dar care, ani la rând, nu a încetat vreodată să suspine după glasul ei duios, după chipul şi mângâierea maternă. Sunt românii din Timoc, peste 250.000 la număr, cărora le-a fost interzis să studieze limba română în şcoală, li s-a interzis să ridice biserici sau să participe la slujbe şi chiar să vorbească limba strămoşească într-un alt cadru decât acela din sânul familiei.

Cum sunt discriminati romanii din Timoc, Serbia

Timp de aproape 200 de ani, românilor din Valea Timocului li s-a spus că, de fapt, ei nici n-ar fi români. N-au avut voie nici să studieze limba română şi istoria neamului în şcoală, nici să se roage în limba maternă.

„Cu multe greutăţi ne-am confruntat până în zilele de azi, fără şcoală, fără biserică, sub o asimilaţie foarte agresivă, prin care ni se spunea că noi nu suntem români, că românii şi România sunt un neam şi o ţară vecină şi nimic mai mult“, ne spune Zavişa Jurj, preşedintele Asociaţiei pentru cultura românilor din Serbia – „Ariadnae Filum“.

„Du-te la munte, pază oile!“

Şi totuşi, românii de aici au strâns din pumni şi n-au încetat să spere că, la un moment dat, Ţara-mamă îşi va întoarce faţa şi către ei. Generaţii întregi şi-au păstrat identitatea naţională datorită femeilor care şi-au legănat copiii gândindu-se la Dunărea ce-i desparte de fraţi, le-au cântat copiilor dorul în limba strămoşească românească şi au păstrat aproape intacte tradiţiile româneşti.

Cu aceste „arme“ s-a reuşit, bineînţeles cu măsuri diferite, de la un loc la altul, neînclinarea faţă de o strategie agresivă de asimilare purtată de statul sârb. Astăzi însă, Biserica Ortodoxă Română, prin preoţii care slujesc aici, reprezintă scutul în jurul căruia s-a adunat rezistenţa timocenilor, iar glasul lor parcă se aude tot mai tare.

„Atunci când prima dată părintele Boian Alexandrovici a oficiat în limba română Sfânta Liturghie şi a arătat că se poate, atunci a dat românilor speranţa că în viitor şi copiii lor vor învăţa limba maternă. Iar acest lucru nu se întâmplă numai la sate. Ni s-a spus des, în dispreţ, «du-te la munte, pază oile!», dar şi la oraş s-a trezit conştiinţa naţională în inima românilor“,

mai spune preşedintele celei mai importante asociaţii româneşti din Timoc, care subliniază că există câteva asociaţii şi un partid politic ai căror reprezentanţi mai reuşesc să facă câte ceva, în contextul în care

„în această perioadă avem de-a face cu cea mai agresivă asimilare şi propagandă antiromânească dusă de instituţiile statului sârb şi Biserica Sârbă“.

„E ca şi cum cineva ar bate un copil în văzul lumii, iar mama lui stă pe margine şi se uită fără a interveni“

Cu toate acestea, românii din Timoc sunt dezamăgiţi că autorităţile din ţară nu-i sprijină îndeajuns, toate promisiunile rămânând la nivelul unor vorbe, multe, dar goale. „Comunitatea noastră înregistrează un progres evident, în ciuda eforturilor statului sârb de a ne distruge.

Şi mă refer aici la încercarea de micşorare a românilor declaraţi la recensământ, ne încurcă atunci când dorim să construim biserici sau ne pun piedici la predarea limbii române în şcoli (n.r. – cele două ore pe săptămână sunt programate seara târziu, când copiii sunt şi obosiţi, şi găsesc greu mijloace de transport pentru întoarcerea acasă). Pe scurt, poartă o campanie de intimidare a comunităţii.

De 15 ani se vorbeşte de formarea unor centre cultural-informative ca prime instituţii româneşti în afară de Biserică, însă rămânem tot la vorbe. Ca să nu mai vorbesc de lipsa de implicare a consulului de la Zaicear, care mai mult lucrează împotriva noastră“, îşi spune năduful unul dintre românii care n-au încetat să lupte pentru drepturile ce li se cuvin.

Soluţia pentru sprijinirea comunităţii românilor de pe Valea Timocului, spune domnul Jurj, este reprezentată de o mai mare implicare a diplomaţiei române pentru a obţine drepturile garantate celorlalte etnii, dar şi de derularea unor proiecte serioase.

Într-un mod destul de plastic, acesta a caracterizat astfel poziţia României faţă de românii din Timoc: „E ca şi cum cineva ar bate un copil în văzul lumii, iar mama lui stă pe margine şi se uită fără a interveni în vreun fel“.

Românii din Timoc şi-au păstrat credinţa şi obiceiurile strămoşeşti

Cei mai mulţi au rămas loiali unei vieţi duse în vatra satului, în armonie cu pământul şi animalele care le oferă în cele mai multe cazuri traiul de zi cu zi. Există însă şi fii ai acestei comunităţi care, pentru a oferi copiilor un trai mai bun, muncesc fie în oraşe, fie chiar în străinătate.

Însă întotdeauna, la marile sărbători şi praznice, aceştia se adună, demonstrând, iată, că, în ciuda faptului că nu au studiat limba română în şcoală, nu au fost sprijiniţi, şi-au păstrat graiul, cultura şi obiceiurile străbune.

„Românii din Timoc care ştiu să vorbească, dar nu ştiu să scrie şi să citească în limba maternă şi-au păstrat totuşi credinţa, obiceiurile şi cântecele strămoşeşti, dovadă stând sărbătorile pe care le ţinem (Colindreţu – în seara de Ajun, Moaşâli – obicei de ridicare la grindă a copiilor pentru sănătate, Praznicul – hramul casei, dar şi Pomana, cu întregul cult al morţilor, care este cel mai bine păstrat). Apoi am organizat festivaluri, concerte şi seri etno, ca şi evenimente de primă mână, precum conferinţe, mese rotunde, expoziţii sau simpozioane despre limbă, cultură, religie, drepturile omului, la care au participat oameni de seamă, profesori universitari, specialişti în diferite domenii, artişti. Prin primele evenimente culturale amintite păstrăm şi promovăm moştenirea culturală de la strămoşii noştri, iar prin celelalte învăţăm despre limbă, cultură, istorie, religia poporului român şi a Ţării-mamă“, conchide Zavişa Jurj.

Fără credinţă, fără tradiţiile şi obiceiurile strămoşilor, fraţii de la sud de Dunăre nu ar fi rezistat şi nici nu ar fi reuşit să se ridice din nou.

Vlahii nu sunt altceva decât români

„nu are nici un drept, chiar nici acela să ştie că sunt români, ci vlahi, după cum susţin sârbii“.

„Numărul oficial este un număr atât de fals, încât este de necrezut. De la an la an, de la un recensământ la altul tot ne-au împuţinat.Este foarte important cine face recensământul şi dacă numărul românilor este bun sau nu pentru autorităţile de la Belgrad. Acestor peste 250 de mii de români li se adaugă alţi peste 30 de mii care lucrează în străinătate“, ne explică domnul Jurj fenomenul.

„Pe lângă aceste oraşe înconjurate de sate româneşti, românii/vlahii trăiesc şi în alte oraşe mai mari din jur. De aproape două secole, mare parte se mai identifică cu denumirea de vlah, aşa cum ne spun sârbii şi cum este scris oficial, însă vlahii nu sunt altceva decât români, chiar dacă alţii spun că nu ar fi aşa“, subliniază Zavişa Jurj.

În bisericile construite în ultimii zece ani se slujeşte în limba română

„Avem, mulţumită părintelui Boian, biserici noi, construite în ultimii zece ani, în satele Malainiţa (comuna Negotin), Isacovo (comuna Ciupria) şi Busur (comuna Petrovaţ), o a patra de curând construită în oraşul Negotin, în curtea Protopopiatului Daciei Ripensis, două paraclise în satele Metovniţa (comuna Bor) şi Bobovo (comuna Svilainaţ) şi alte câteva biserici în construcţie“, explică domnul Jurj.

Sursa:

[1] ioncoja.ro

Articolul Cum sunt discriminati romanii din Timoc, Serbia apare prima dată în Glasul.info.

Comunitatea românească din Serbia trăieşte în două regiuni, în Voivodina şi în Serbia de nord-est, în zona cunoscută generic ca Valea Timocului.

În Voivodina etnicii români locuiesc în special în districtul Banatul de Sud, în comunele Alibunar, Vârşeţ, Biserica Albă, Panciova, Plandiste, Cuvin, Covăciţa. În Valea Timocului, elementul românesc este prezent în districtele Branicevo (comunele Veliko Gradişte, Golubac, Zabari, Zagubica, Kucevo, Malo Crnoce, Petrovac na mlavi, Pojarevac), Pomoravlje (comunele Despotovac, Jagodina, Svilajnac, Ciuprija), Born (comunele Bor, Kladovo, Majdanpek, Negotin) şi Zajecear (comunele Boljevac, Zajecear).

Cele mai vechi organizaţii cu caracter românesc, după momentul înfiinţării, sunt: Societatea de Limba Română – SLR (anul 1962) şi Comunitatea Românilor din Serbia (CRS, fostă CRI), în 1990, pentru Voivodina, respectiv Mişcarea Democrată a Românilor din Serbia – MDRS (1991) şi Forumul pentru Cultura „Vlahilor” (1992).

Cu ce se confrunta comunitatea românească din Serbia

Comunitatea Românilor din Serbia a fost prima organizaţie cu caracter socio-cultural a românilor din Voivodina şi din Serbia, având, iniţial, şi filiale în Timoc. În Serbia de nord-est procesul de afirmare a identităţii românilor/„vlahilor” este susţinut de Mişcarea Democrată a Românilor din Serbia, Asociaţia culturală „Ariadnae Filum”,

Asociaţia culturală „Curcubeul”, Federaţia Rumânilor din Sârbie – FRS (înfiinţată în 2005), Asociaţia Românilor Ortodocşi de la Malainiţa. În regiune se manifestă viziuni diferite asupra identităţii asumate – român, „vlah-rumân” – care sau accentuat după crearea Consiliului Naţional „Vlah” (CNV), în anul 2006.

Principalele probleme cu care se confruntă comunitatea românească din Serbia:

•  Separarea artificială dintre români şi vlahi şi neacordarea drepturilor specifice minorităţilor naţionale pentru românii din Valea Timocului
•  Statutul Bisericii Ortodoxe Române (nerecunoscută prin Legea cultelor din Serbia);
•  Libertatea religioasă în Valea Timocului;
•  Lipsa cadrului legal care să permită retrocedarea bunurilor care au aparţinut comunităţii româneşti;
•  Situaţia dificilă a învăţământului în limba română;
•  Disputa între asociaţiile româneşti;
• Discrepanţa dintre cadrul legal în domeniu şi aplicarea sa efectivă de către autorităţi. 

Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării a efectuat o vizită de lucru în Serbia de Sud-Est, Valea Timocului, în vederea stabilirii unui dialog cu reprezentanţii comunităţii româneşti din această zonă. Agenda vizitei a cuprins întrevederi cu membrii comunităţii româneşti din oraşul Bor, precum şi întâlniri de lucru la Consulatul General al României la Zajecar, Protopopiatul Ortodox Român al „Daciei Ripensis” din Negotin, Biserica Ortodoxă Română cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Malainiţa şi Primăria oraşului Negotin.

Ministerul Afacerilor Externe consideră că românii de peste hotare sunt parte integrantă a poporului şi spiritualităţii române. În perioada următoare, relaţia cu statul înrudit trebuie să treacă la o etapă superioară, prin întărirea comunicării şi a parteneriatelor atât cu comunităţile românilor/vlahilor/aromânilor din ţările vecine şi Balcani, cât şi cu românii din emigraţie şi originarii din România.

Strategia are la bază principiul identificării unor soluţii specifice la problemele particulare existente în fiecare comunitate românească din afara graniţelor. Principiile fundamentale care au stat la baza creări prezentei strategii sunt: principiul suveranităţii naţionale, principiul bunei vecinătăţi, principiul pacta sunt servanda, principiul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi nediscriminării şi principiul reciprocităţii.

Strategia prevede, totodată, şi o metodologie de aplicare care presupune vizite în teren, colectarea directă şi indirectă de date, rapoarte financiare şi narative, precm şi analize preliminare şi finale de impact. Metodele de monitorizare vor fi adaptate conform necesităţilor şi eventualelor schimbări ale realităţilor din teren.

Sursa:

[1] cdep.ro

Articolul Cu ce se confrunta comunitatea românească din Serbia apare prima dată în Glasul.info.

In timp ce dobitocii inutili din fruntea statului roman fac coada in fata sediului DNA pentru ca au fost prinsi delapidând banii contribuabililor sau pentru alte matrapazlacuri ordinare, nedemne de functiile si statutul pe care il ocupa, tribunalul din Vârşeţ, Serbia, a stabilit executarea silită pentru achitarea datoriilor  de catre Comunitatea Românilor din Serbia.

Cate sume risipesc aiurea potlogarii din Parlamentul Romaniei sau de prin diferitele ministere, unele dintre ele adevarate ministere fantoma, care nu fac nimic altceva decat sa serveasca drept locuri caldute pentru diferiti sinecuristi si pupincuristi de partid?

Tribunalul din Vârşeţ a stabilit executarea silită pentru achitarea datoriilor  de catre Comunitatea Românilor din Serbia

Cati bani s-au cheltuit nejustificat de catre un individ inutil ca Valeriu Zgonea pentru ca acesta sa-si plimbe SPP-ista prin tot felul de tari exotice? Unde este Statul român? Unde este Departamentul pentru Românii de Pretutindeni? În deplasare, delapidând banii contribuabililor!

Cititi si : Indiferenta autoritatilor de la Bucuresti distruge cea mai veche organizatie romaneasca din Serbia

Tribunalul a stabilit executarea silită prin vânzarea imobilelor CRS. Din cauza promisiunilor neindeplinite ale Departamentului Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE, departament ce a fost condus pana de curand de catre actorul Bogdan Stanoevici, ce nu si-a indeplinit promisiunea de a achita datoriile organizatiei, Comunitatea Românilor din Serbia (CRS) a intrat in procesul de dizolvare si disparitia acestei organizatii este iminenta.

Cititi si :Romanian Global News, acuzatii grave: “DPRRP și diplomații români din Serbia încearcă distrugerea celei mai active organizații neguvernamentale din Timoc!”

Sursa / Note:

[1] comunitatea-romanilor.org.rs

Articolul Tribunalul din Vârşeţ a stabilit executarea silită pentru achitarea datoriilor de catre Comunitatea Românilor din Serbia apare prima dată în Glasul.info.

Acasă la românii timoceni, timpul curge din nou, în biserică, în limba română. Obiceiurile cele vechi se întorc, dimpreună cu graiul ce ador­mise în vechile cimitire.

Nu ne-am mai văzut de mult. Cam de pe vremea când, lucrând la acelaşi ziar, îl luam după mine prin satele Bacăului, în căutarea monumentelor vechi bisericeşti şi-a obiceiurilor încă nealterate… Eu puneam întrebări, el fotografia. Stăm acum pe un peron din Gara de Nord, între două trenuri, şi răsfoim un album de fotografii.

E albumul expoziţiei pe care a deschis-o de curând la Belgrad – Monumente vechi funerare din Valea Timocului. A coborât în Bucureşti din trenul care îl aducea din Serbia şi într-un ceas jumate pleacă la Bacău… Avem timp doar de-o poveste.

Semne și istorii ale românilor din Timoc

Mi-aş dori să rămână peste timp cât mai multe astfel de monumente”, îmi mai zice, în vreme ce eu privesc lung crucile de piatră din Valea Timocului, intrate-n pământ o dată cu legendele neamului.

„Monumentele funerare pe care le-am fotografiat în satele românilor timoceni sunt, fiecare luat în parte, o poveste întreagă. Putem spune, piatră cu piatră, povestea unei comunităţi, care e, din păcate, tratată cu dispreţ, cu neglijenţă şi de noi, şi de ei”…

Îmi arată, într-un cimitir, câteva cruci aşezate în linie, una lângă alta. „În cinci-şase cruci alăturate descoperi istoria unei familii. Aici e străbunicul, alături bunicul, tatăl, fiii…” Vorbesc despre o familie, dar şi despre o românitate perenă.

Pe românii timoceni, Daniel Muraru i-a descoperit acum patru veri. „Am fost invitat la ei de Duşan Pârvulovici, odată cu el am intrat între oamenii de acolo. Mi-am făcut prieteni. Mulţi îşi caută rădăcinile româneşti, dincolo de apă, pe malul drept al Dunării”, îmi spune.

„Mi-au dat câteva lecţii de istorie. Formidabile. Vor să ştie cine sunt, de unde vin. De ce li se zice când români, când vlahi, când sârbi… Lui Draghişa Davidovici, din Negotin, am promis că-i duc, când mă întorc, un dicţionar etimologic al limbii române”, îmi zice, povestindu-mi că Elena Ramona Potoroacă, de la Muzeul Astra din Sibiu, care a fost cu el pe coclaurii timoceni, le-a strâns într-o carte cântecele.

„E fantastic ce găseşti în baladele şi doinele lor. Sunt pomenite localităţi de pe la noi, de prin Muntenia, dar chiar şi din Moldova…” Transhumanţa, bat-o vina! – îi spun şi eu.

Îmi mai zice că, dacă eşti atent, te poţi înţelege lesne cu timocenii. „Vorbesc cam ca românii noştri de-acum două-trei sute de ani. Parcă citesc o carte veche… Eu sunt fotograf, ce ştiu eu despre istoria limbii?, dar simt cum lunecă dulce cuvintele…”

La Mălainiţa – de unde a plecat părintele Boian Alexandrovici, cel care a ridicat prima biserică, după 200 de ani, în care se ţin slujbe în limba română –, acolo se păstrează cel mai bine graiul românesc.

„În Mălainiţa, mulţi ştiu foarte bine limba română, o şi scriu. Graiul e apropiat de cel oltenesc. În vreme ce în satele aflate mai la nord, graiul pare să-i apropie de bănăţenii noştri.”

A bătut satele timocene cu padu şi Gruia. A îngheţat fluviul şi Radu a trecut dincolo, cu oile, dar după aceea s-a topit gheaţa şi nu s-a mai putut întoarce. Cei doi fraţi au întemeiat fiecare câte un sat, faţă în faţă, ăsta, de pe malul drept, s-a numit Raduevăţ.”

Îmi mai zice că tradiţia păstrează un nume şi mai vechi al satului – Decebalum – ceea ce-ar însemna că Radu a întemeiat satul pe o vatră mai veche, dacică. „N-ar fi de mirare să fie aşa. La Negotin, la Hotelul Kraina, se adună în fiecare sâmbătă pasionaţii de numismatică şi de arheologie. Arată fiecare ce-a mai găsit: monede, fibule de pe vremea romană, şi mai vechi.

Dacă ar vrea cineva, ar trebui să sape numai un pic şi ar da peste vestigii dacice şi romane. Dar sârbii n-au interes să se vadă că pe locul ăsta au fost strămoşi de-ai noştri… Dar nu depate e Felix Romuliana, asta se ştie.” E şi „tabula traiana” pe malul stâng…iciorul. Şi pe cele de la munte, şi pe cele de la câmpie. Unele sunt „clasice”, cu toate casele aşezate grămadă, cu uliţe largi.

Altele sunt aşezate „pe sălaşuri”, „casele şi le-a ridicat fiecare în mijlocul moşiei pe care o are”. I-a plăcut şi să adune poveşti de pe la oameni, nu doar imagini. „Pe malul drept al Dunării e un sat, Raduevăţ, care are un geamăn pe malul stâng, la noi, la români: Gruia. Se zice că odată, demult, erau doi fraţi ciobani,….

În Serbia, mulţi îşi caută „fraţii” de dincolo de apă. Mereu e câte un Radu care îl caută pe Gruia… „La Dupliana, am un prieten, Novita Neagoevici. A descoperit că are rude de sânge în Balta Verde, în România. De la el de pe sălaş se vede Balta Verde…”

Îl întreb când se mai întoarce printre timoceni. „Cred că pe 1 decembrie am să fiu cu ei”, îmi răspunde. „Poate şi de Crăciun…” A făcut într-un an Paştele la Mălainiţa. „Începe să vină tot mai multă lume la biserică… îşi regăsesc sufletul, spiritul…” Vreau să ştiu care sunt tradiţiile pe-acolo? „Nu mănâncă miel de Paşti, ca la noi.

La ei e mai mult carne de purcel pe masă”. De Crăciun, va fi numa’ bine… Apropo de miei – problema nu-i că nu au turme (se vede după cuşme că au!). Au chiar şi balade pastorale ca ale noastre. „Elena a găsit chiar şi o variantă a Mioriţei.” Cântecele lor vorbesc despre obiceiuri, dar şi despre o istorie comună. „E foarte fain!”, exclamă el. Şi-mi povesteşte cum a fost când au lăsat car

tea muzeografei de la Sibiu la biblioteca Academiei din Belgrad. „Manuscrisele lor erau în chirilice, dar nu era slavonă şi ei nu înţelegeau ce scrie acolo. Le-am dovedit că de fapt erau scrieri în limba română, scrise cu litere slavoneşti, folosind şi gramatica de acum două-trei sute de ani…

Găseşti în manuscrisele românilor timoceni, dar şi-n graiul lor de azi, o mulţime de arhaisme pe care cred că ar trebui să le studieze un lingvist.” Nu se aventurează să spună mai mult – „nu-i treaba mea să vorbesc despre limbă şi grai” – şi-apoi crede că o fotografie face cât o mie de cuvinte. Aşa că, dinaintea fotografiilor, descifrăm împreună numele româneşti, cu litere chirilice, săpate adânc în piatra care se afundă în pământul Timocului…

Letopiseţ în piatră

Oriunde în lume, monumentele funerare au şi o încărcătură istorică. La Dupliana, în Va­lea Timocului, povestea parcă e şi mai adânc săpată în piatră. „Satul are o particularita­te”, îmi zice Daniel Muraru, fotograful care a imortalizat timpul care s-a cuibărit în pia­tră.

„Dacă în alte localităţi cimitirul vechi este undeva retras, în câmp, în Dupliana, dacă găseşti un loc de veci al unei familii, ai toate şansele să găseşti toate crucile acelui neam, de la origine până în prezent. Cred că cea mai veche piatră este de la 1820, iar alături găseşti şi pietrele urmaşilor, până în zilele noastre.

Frapant este că dacă în 1820 pe pietre se scria, de exemplu, Ioan Gor­neac, în timp, familia Gorneac nu mai este Gorneac, ci are un «ici» la urmă. De aici am şi plecat în explorarea mea acum trei ani şi jumătate, de la momentul când am văzut prima oară pe pietre aceste nume rom­â­neşti: Mariana, Maria, Ion, Păun. Astăzi, numele de familie sunt puţin schimbate, dar şi prenumele.

În loc de Ion, Iovanovici, în loc de Marin, Marincovici, şi altele de genul ăsta. Aş putea să fac un letopiseţ întreg cu numele pe care le-am găsit…”­

Sursa:

[1] astraromana.wordpress.com

Articolul Semne și istorii ale românilor din Timoc apare prima dată în Glasul.info.

Prin “colinda”, noi romanii intelegem in general ca este un cantec sau o urare facuta in perioada cuprinsa intre sarbatorile de Craciun si Boboteaza. Dar tot “colinda” este numit si toiagul de lemn pe care colindatorii il folosesc atunci cand merg la colindat.

Colindatorii nu pleaca la colindat fara a avea fiecare toiagul sau, care prezinta o forma speciala, cu usoare variatii de la o zona la alta. De obicei, capatul superior al toiagului este bombat si are pe el crestat sau macar desenat semnul crucii sau este indoit sub forma de arc de cerc, asa cum arata carja.

De multe ori betele colindatorilor sunt colorate; cele ale copilasilor se vopsesc in rosu si alb si se mai numesc stupugan sau buzdugan. Se mai intalnesc denumiri ca mâcucă, miciucă, ţimugă (kolenda).

In perioada cuprinsa intre Craciun si Boboteaza, copiii sau tinerii mergeau la colindat. Nu se pleca la colindat inainte de cantarea cocosului. Copiii isi procurau o traista si un ciomag si strigau “Colinde tetă …colinde”. Nici un copil nu statea acasa, ci batea macar in portile vecinilor si ale rudelor anuntand colindele. In toate casele, in ajunul Craciunului, se asteapta cu placere si bucurie venirea colindatorilor, carora li se da in dar cate un colac, nuci, castane in semn de viitoare prosperitate.

In ziua de Craciun si in ajun aromanii din Albania de nord se salutau cu formula: “Iisus s-a nascut!”. Colindatorii erau primiti in toate casele.Daca nu erau primiti, colindatoriii rosteau formule de Discolindă, prin care erau blestemati cei care i-au refuzat.

Pe măsură ce străinii laudă tot mai mult comorile culturii populare vechi româneşti începe şi la noi să se schimbe felul în care sunt privite. Căluşul, de pildă, o tradiţie românească aproape cu totul pierdută şi preschimbată azi în spectacol folcloric, Căluşul, ei bine, a intrat pe lista UNESCO ca parte a tezaurului cultural fundamental al omenirii. Am cunoscut eu însumi, nu prin mijlocire, oameni ce îşi exprimau dispreţul pentru „ţopăiala cu beţele”, pentru ca, odată aflată aprecierea internaţională, să devină mari „apărători” şi chiar „exegeţi” ai Căluşului (de fiecare dată cu la fel de puţină pregătire în noua poziţie şi la fel de subiectivi ca şi în cea dinainte).

Colindul se află într-o foarte asemănătoare stare cu cea a Căluşului. An de an, tot mai puţini oameni deschid uşa apartamentului sau casei colindătorilor, chiar dacă ascultă, din moliciunea fotoliului, patului sau canapelei, „colindele” difuzate de aparatele radio şi tv. An de an, tot mai mult se uită ce a fost Colindul, parte a unui fel de viaţă deja legendar – în bine sau rău, după voia fiecăruia. Se stinge colindatul, sunt ucişi colindătorii, ucişi de împietrirea sufletească a mulţi, tot mai mulţi dependenţi de televizor, care au ajuns la confuzia între spectacol şi viaţă, au ajuns să trăiască prin corespondenţă, prin intermediul halucinanţilor eroi de pe sticla micului ecran. Iar viaţa şi lumina, amândouă adevărate, pe care Colindul le aducea în casele şi sufletele Românilor de altădate rămân străine fidelilor telespectatori ai unei realităţi care nu mai este atât virtuală cât mai ales ireală.

Surse:

[1] foaienationala.ro/despre-colinde-si-colindat.html

[2] Emil Tircomnicu, “Obiceiuri si credinte maceodoromane”

Articolul Obiceiuri de iarna: cum se colinda la vlahi, aromani si macedoromani apare prima dată în Glasul.info.

Daca la noi in Romania minoritatile sunt respectate si beneficiaza de multe drepturi pe care nici macar unele tari cu pretentii de mari democratii nu le acorda, in Serbia lucrurile stau cu totul altfel. Fratii nostri romani de pe Valea Timocului sau din alte parti ale Serbiei sunt intimidati, amenintati, impiedicati sa-si vorbeasca limba, sa tina slujbe religioase in limba materna sau sa aiba institutii de invatamant in limba romana.

Paradoxal, cu toate ca sunt mult mai putin minoritari sarbi pe teritoriul Romaniei decat minoritari romani pe teritoriul Serbiei, acestia au deja institutii de invatamant in limba materna in Romania. De curand, in timpul unui meci de baschet intre Partizan si Asesoft , echipe adversare in liga EuroCup, putinii suporteri romani prezenti au afisat un steag al Romaniei. Oamenii din fortele de securitate sarbe i-au fortat pe fanii romani sa indeparteze imediat steagul.

Roman obligat in Serbia sa dea jos steagul Romaniei

Sursa:

[1] Security ordered: Romanians had to hide the flag

Articolul Roman obligat in Serbia sa dea jos steagul Romaniei apare prima dată în Glasul.info.