21 Mai: Diferență între versiuni
Sari la navigare
Sari la căutare
1877 Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența - expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie
1936 Monumentul original al eroilor români din Primul Război Mondial de la Rezina, inaugurat la 21 mai 1936, a fost distrus de sovietici potrivit Primăriei Rezina, în anul 1945
1944 Datele deportării evreilor din Satu Mare au fost: 21 mai 1944 (3.300 persoane)
1961 A avut loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referință pentru dezvoltarea teatrului românesc
1971 A avut loc, la București, prima audiție a compoziției „Masa Tăcerii”, de Tiberiu Olah, lucrare ce încheie tripticul său brâncușian
1982 Constantin Dăscălescu este numit prim-ministru al României, succedându-i lui Ilie Verdeț. A demisionat la 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR
1990 La 21 mai 1990, săptămânalul francez “Le Point” reconstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte “complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara
2000 Ceremonia dezvelirii Monumentului Corneliu Coposu la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la nașterea fruntașului țărănist
2005 La Kiev, Ucraina, România, reprezentată de Luminița Anghel și trupa Sistem, s-a clasat pe locul trei la cea de-a cinzecea ediție Eurovision. Câștigătoarea ediției a fost Grecia
2015 Sfintirea troitei MONUMENTUL EROILOR DE LA COTUL DONULUI – TROITA DE LEMN LA MANASTIREA COMANA (jud Giurgiu)
2015 Un prim monument al celor 250,000 de români jertfiți la Cotul Donului în 1942 a fost inaugurat de Ziua Eroilor, pe 21 mai 2015
2015 FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE „GRIGORE VIERU”, Editia a VII-a, are loc la Chisinau – 20-21 mai 2015
2017 Iesenii au manifestat in fata sediului prefecturii in semn de solidaritate cu situatia doctoriței Camelia Smicala
2017 Mobilizare in mai multe orase din tara pentru sustinerea Cameliei Smicala
2019 Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul Constantin Codreanu, s-a deplasat personal la Cimitirul Internațional din Valea Uzului pentru a se convinge la fața locului de cele întâmplate dupa incidentul cu sacii menajeri pusi pe crucile romanesti
2019 Comemorarea eroilor la ,,Monumentul de la Vința” a avut loc în data de 21 mai 2019, manifestare organizată de Primăria și Consiliul Local al Comunei Lupșa împreună cu Asociația Fiii Satului ,,Cneazul Cândea” Lupșa pentru a marca răscoala țăranilor iobagi din Transilvania izbucnită în anul 1784
1881 Iosif Iser, pictor român (d. 1958)
1855 Constantin Dobrogeanu-Gherea, critic literar român (d. 1920)
1886 Mihail David, geograf și geolog român (d. 1954)
1887 Alexandru Borza, botanist român (d. 1971)
1887 Florica Musicescu, pianistă și profesoară română de pian, unul din fondatorii școlii române de pian (d. 1969)
1897 Smaranda Brăescu, aviatoare și parașutistă română (d. 1948)
1899 Constantin Bobescu, compozitor român (d. 1992)
1906 Profira Sadoveanu, prozatoare, fiica lui Mihail Sadoveanu (d. 2003)
1915 Mircea Petrescu–Dâmbovița, arheolog și istoric român (d. 2013)
1925 Lucia Dalia Aramă, istoric român (d. 2003)
1926 Constantin Arvinte, dirijor, compozitor și folclorist român (d. 2021)
1927 Se nastea la Botosani, Dan Lucinescu, scriitor și deținut politic român, coleg de celulă cu părintele Părintele Iustin Pârvu
1932 Ileana Vulpescu, prozatoare și traducătoare română (d. 2021)
- 21 Mai 1990 săptămânalul francez “Le Point” reconstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte “complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara
- 21 Mai 2015 Un prim monument al celor 250,000 de români jertfiți la Cotul Donului în 1942 a fost inaugurat de Ziua Eroilor
- 21 Mai 2015 Sfintirea troitei MONUMENTUL EROILOR DE LA COTUL DONULUI – TROITA DE LEMN LA MANASTIREA COMANA (jud Giurgiu)
- 21 Mai 2015 FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE „GRIGORE VIERU”, Editia a VII-a, are loc la Chisinau – 20-21 mai 2015, si la Iasi – 22-23 mai 2015
- 21 Mai 2017 Iesenii au manifestat in fata sediului prefecturii in semn de solidaritate cu situatia doctoriței Camelia Smicala
- 21 Mai 2017 Mobilizare in mai multe orase din tara pentru sustinerea Cameliei Smicala
- 21 Mai 2017 – Ziua Politiei Locale sarbatorita si la IASI
- 21 Mai 2018 Echipamente, arme, autospeciale și patrula călare vor fi prezentate la Iași pe 21 Mai de Ziua Poliției Locale
- 21 Mai 2019 deputatul Constantin Codreanu s-a deplasat personal la Cimitirul Internațional din Valea Uzului pentru a se convinge la fața locului de cele întâmplate
- 21 Mai 2019 Comemorarea eroilor la ,,Monumentul de la Vința” a avut loc în data de 21 mai 2019
(Nu s-au afișat 33 de versiuni intermediare efectuate de același utilizator) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
== Evenimente == | == Evenimente == | ||
* [[1821]] Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti. |

* [[1821]] [[Tudor Vladimirescu]], conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui [[Alexandru Ipsilanti]]

* [[1877]] [[Mihail Kogălniceanu]] a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența - expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie | |||
[[Fișier:Tudor-Arghezi-carte.jpg|right|thumb|Niciodata toamna. Jamais l’automne - Tudor Arghezi|link=https://event.2performant.com/events/click?ad_type=quicklink&aff_code=30254c874&unique=731158c82&redirect_to=https%253A//www.librariadelfin.ro/carte/niciodata-toamna-jamais-lautomne-tudor-arghezi--i141981]] | |||

* [[1906]] La 21 mai 1906, Iuliu Maniu a rostit primul său discurs în calitate de parlamentar, într-o atmosferă foarte ostilă, fiind întrerupt de aproape 50 de ori de deputaţii maghiari. El nu s-a lăsat intimidat şi a criticat cu energie sistemul de guvernare impus în 1867, caracterizându-l prin cuvintele: „dominaţiunea exclusivismului de rasă şi clasă”

* [[1936]] La Cluj în 1936 a fost ridicată o troiță în memoria lui Baba Novac, cu inscripția: „În acest loc a fost tras în țeapă Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazul, după ce a fost ars pe rug în Piața Clujului împreună cu duhovnicul său în ziua de 5 februarie 1601. Recucerind Ardealul, Voevodul Mihaiu a așezat aci între 11-16 august 1601 un steag în cinstea marelui și viteazului său slujitor. Ridicatu-s’a această troiță în Ziua Eroilor 21 Maiu 1936″

* [[1936]] Monumentul original al eroilor români din Primul Război Mondial de la Rezina, inaugurat la 21 mai 1936, a fost distrus de sovietici potrivit Primăriei Rezina, în anul 1945 | |||
* [[1944]] Datele deportării evreilor din Satu Mare au fost: 21 mai 1944 (3.300 persoane) | |||
* [[1961]] A avut loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui [[Liviu Ciulei]], la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu [[Clody Bertola]] în rolul Rosalindei, moment de referință pentru dezvoltarea teatrului românesc | |||
* [[1971]] A avut loc, la București, prima audiție a compoziției „Masa Tăcerii”, de [[Tiberiu Olah]], lucrare ce încheie tripticul său brâncușian | |||
* [[1982]] [[Constantin Dăscălescu]] este numit prim-ministru al României, succedându-i lui [[Ilie Verdeț]]. A demisionat la 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR | |||
* [[1990]] La 21 mai 1990, săptămânalul francez “Le Point” reconstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte “complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara | |||
* [[2000]] Ceremonia dezvelirii Monumentului [[Corneliu Coposu]] la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la nașterea fruntașului țărănist | |||
* [[2005]] La Kiev, Ucraina, România, reprezentată de [[Luminița Anghel]] și trupa Sistem, s-a clasat pe locul trei la cea de-a cinzecea ediție Eurovision. Câștigătoarea ediției a fost Grecia | |||
* [[2015]] Sfintirea troitei MONUMENTUL EROILOR DE LA COTUL DONULUI – TROITA DE LEMN LA MANASTIREA COMANA (jud Giurgiu) | |||
* [[2015]] Un prim monument al celor 250,000 de români jertfiți la Cotul Donului în 1942 a fost inaugurat de Ziua Eroilor, pe 21 mai 2015 | * [[2015]] Un prim monument al celor 250,000 de români jertfiți la Cotul Donului în 1942 a fost inaugurat de Ziua Eroilor, pe 21 mai 2015 | ||
* [[2015]] FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE „GRIGORE VIERU”, Editia a VII-a, are loc la Chisinau – 20-21 mai 2015 | * [[2015]] FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE „GRIGORE VIERU”, Editia a VII-a, are loc la Chisinau – 20-21 mai 2015 | ||
* [[2017]] Iesenii au manifestat in fata sediului prefecturii in semn de solidaritate cu situatia doctoriței [[Camelia Smicala]] | |||
* [[2017]] Mobilizare in mai multe orase din tara pentru sustinerea Cameliei Smicala | |||
* [[2019]] Președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputatul [[Constantin Codreanu]], s-a deplasat personal la Cimitirul Internațional din Valea Uzului pentru a se convinge la fața locului de cele întâmplate dupa incidentul cu sacii menajeri pusi pe crucile romanesti | |||
* [[2019]] Comemorarea eroilor la ,,[[Monumentul de la Vința]]” a avut loc în data de 21 mai 2019, manifestare organizată de Primăria și Consiliul Local al Comunei Lupșa împreună cu Asociația Fiii Satului ,,Cneazul Cândea” Lupșa pentru a marca răscoala țăranilor iobagi din Transilvania izbucnită în anul 1784 | |||
== Nașteri == | == Nașteri == | ||
* [[1880]] Se nastea [[Tudor Arghezi]], poet si scriitor român | * [[1826]] [[Karl Storck]], sculptor român de origine germană (d. 1887) | ||

* [[1880]] Se nastea [[Tudor Arghezi]], poet si scriitor român

* [[1881]] [[Iosif Iser]], pictor român (d. 1958) | |||
* [[1855]] [[Constantin Dobrogeanu-Gherea]], critic literar român (d. 1920) | |||
* [[1886]] [[Mihail David]], geograf și geolog român (d. 1954) | |||
* [[1887]] [[Alexandru Borza]], botanist român (d. 1971) | |||
* [[1887]] [[Florica Musicescu]], pianistă și profesoară română de pian, unul din fondatorii școlii române de pian (d. 1969) | |||
* [[1897]] [[Smaranda Brăescu]], aviatoare și parașutistă română (d. 1948) | |||
* [[1899]] [[Constantin Bobescu]], compozitor român (d. 1992) | |||
* [[1906]] [[Profira Sadoveanu]], prozatoare, fiica lui Mihail Sadoveanu (d. 2003) | |||
* [[1915]] [[Mircea Petrescu–Dâmbovița]], arheolog și istoric român (d. 2013) | |||
* [[1925]] [[Lucia Dalia Aramă]], istoric român (d. 2003) | |||
* [[1926]] [[Constantin Arvinte]], dirijor, compozitor și folclorist român (d. 2021) | |||
* [[1927]] Se nastea la Botosani, [[Dan Lucinescu]], scriitor și deținut politic român, coleg de celulă cu părintele Părintele [[Iustin Pârvu]] | |||
* [[1932]] [[Ileana Vulpescu]], prozatoare și traducătoare română (d. 2021) | |||
== Decese == | == Decese == | ||
* 1892 A murit la Iași geologul și paleontologul român [[Grigore Cobălcescu]] | * 1892 A murit la Iași geologul și paleontologul român [[Grigore Cobălcescu]] | ||
== Sărbători == | == Sărbători == | ||
* | * Ziua Poliției Locale | ||
* Calendarul ortodox și greco-catolic - Sfinții Împărați Constantin și Elena | |||
* Din 2001 - Ziua Constanței | |||
== Surse externe == | |||

* [https://glasul.info/2020/05/21/la-21-mai-1821-tudor-vladimirescu-este-prins-prin-tradare-si-predat-eteristilor/ - 21 mai 1821 Tudor Vladimirescu este prins prin trădare și predat eteriștilor]

[https://glasul.info/2024/05/21/la-21-mai-1936-a-fost-ridicata-la-cluj-o-troita-in-memoria-lui-baba-novac/ - La 21 Mai 1936 a fost ridicată la Cluj o troiță în memoria lui Baba Novac]

* [https://glasul.info/2024/05/21/21-mai-1906-iuliu-maniu-a-rostit-primul-sau-discurs-in-calitate-de-parlamentar-intr-o-atmosfera-foarte-ostila-fiind-intrerupt-de-aproape-50-de-ori-de-deputatii-maghiari/ - 21 Mai 1906 – Iuliu Maniu a rostit primul său discurs în calitate de parlamentar, într-o atmosferă foarte ostilă, fiind întrerupt de aproape 50 de ori de deputaţii maghiari]

* [https://glasul.info/2020/05/21/21-mai-1880-140-de-ani-de-la-nasterea-lui-tudor-arghezi/ - 21 mai 1880 – 141 de ani de la nașterea lui Tudor Arghezi]

* [https://glasul.info/2015/01/25/mizele-secrete-ale-regionalizarii-romaniei-dizlocarea-transilvaniei-doctrina-romanismului-agresiv-promovat-de-politica-ruso-maghiara/ - 21 Mai 1990 săptămânalul francez “Le Point” reconstituie, în liniile sale generale, ceea ce numeşte “complotul bicefal sovietio-maghiar” de la Timişoara] | |||
* [https://glasul.info/2015/05/19/un-prim-monument-al-celor-250000-de-romani-jertfiti-la-cotul-donului-in-1942-va-fi-inaugurat-de-ziua-eroilor-pe-21-mai-2015/ - 21 Mai 2015 Un prim monument al celor 250,000 de români jertfiți la Cotul Donului în 1942 a fost inaugurat de Ziua Eroilor] | |||
* [https://glasul.info/2015/04/22/initiativa-general-radu-theodoru-monumentul-eroilor-de-la-cotul-donului-troita-de-lemn-la-manastirea-comana/ - 21 Mai 2015 Sfintirea troitei MONUMENTUL EROILOR DE LA COTUL DONULUI – TROITA DE LEMN LA MANASTIREA COMANA (jud Giurgiu)] | |||
* [https://glasul.info/2015/05/20/festivalul-international-de-poezie-grigore-vieru-editia-a-vii-a-are-loc-la-chisinau-20-21-mai-2015-si-la-iasi-22-23-mai-2015/ - 21 Mai 2015 FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE „GRIGORE VIERU”, Editia a VII-a, are loc la Chisinau – 20-21 mai 2015, si la Iasi – 22-23 mai 2015] | |||
* [https://glasul.info/2017/05/21/iesenii-au-manifestat-semn-de-solidaritate-cu-situatia-doctoritei-camelia-smicala/ - 21 Mai 2017 Iesenii au manifestat in fata sediului prefecturii in semn de solidaritate cu situatia doctoriței Camelia Smicala] | |||
* [https://glasul.info/2017/05/20/mobilizare-mai-multe-orase-din-tara-pentru-sustinerea-cameliei-smicala/ - 21 Mai 2017 Mobilizare in mai multe orase din tara pentru sustinerea Cameliei Smicala] | |||
* [https://glasul.info/2017/05/21/21-mai-ziua-politiei-locale-sarbatorita-si-la-iasi/ - 21 Mai 2017 – Ziua Politiei Locale sarbatorita si la IASI] | |||
* [https://glasul.info/2018/05/18/echipamente-arme-autospeciale-si-patrula-calare-vor-fi-prezentate-la-iasi-pe-21-mai-de-ziua-politiei-locale/ - 21 Mai 2018 Echipamente, arme, autospeciale și patrula călare vor fi prezentate la Iași pe 21 Mai de Ziua Poliției Locale] | |||
* [https://glasul.info/2019/06/12/autoritatile-romane-se-pun-in-miscare-iata-hotararea-pe-care-trebuie-s-o-adopte-guvernul-cu-privire-la-cimitirul-de-la-valea-uzului/ - 21 Mai 2019 deputatul Constantin Codreanu s-a deplasat personal la Cimitirul Internațional din Valea Uzului pentru a se convinge la fața locului de cele întâmplate] | |||
* [https://glasul.info/2019/05/24/inca-un-monument-in-muntii-apuseni-in-memoria-eroilor-romani-monumentul-de-la-vinta/ - 21 Mai 2019 Comemorarea eroilor la ,,Monumentul de la Vința” a avut loc în data de 21 mai 2019] | |||
== | == Note == | ||

ALEGERILE PENTRU DIETA UNGARIEI DIN ANUL 1910 REFLECTATE ÎN SĂPTĂMÂNALUL FĂGĂRĂŞEAN „OLTEANUL” [https://www.margineni.ro/trecut/istoria.html]

Versiunea curentă din 21 mai 2024 05:52
Evenimente[modificare]
- 1821 Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti
- 1906 La 21 mai 1906, Iuliu Maniu a rostit primul său discurs în calitate de parlamentar, într-o atmosferă foarte ostilă, fiind întrerupt de aproape 50 de ori de deputaţii maghiari. El nu s-a lăsat intimidat şi a criticat cu energie sistemul de guvernare impus în 1867, caracterizându-l prin cuvintele: „dominaţiunea exclusivismului de rasă şi clasă”
- 1936 La Cluj în 1936 a fost ridicată o troiță în memoria lui Baba Novac, cu inscripția: „În acest loc a fost tras în țeapă Baba Novac, generalul lui Mihai Viteazul, după ce a fost ars pe rug în Piața Clujului împreună cu duhovnicul său în ziua de 5 februarie 1601. Recucerind Ardealul, Voevodul Mihaiu a așezat aci între 11-16 august 1601 un steag în cinstea marelui și viteazului său slujitor. Ridicatu-s’a această troiță în Ziua Eroilor 21 Maiu 1936″
Nașteri[modificare]
- 1826 Karl Storck, sculptor român de origine germană (d. 1887)
- 1880 Se nastea Tudor Arghezi, poet si scriitor român
Decese[modificare]
- 1892 A murit la Iași geologul și paleontologul român Grigore Cobălcescu
Sărbători[modificare]
- Ziua Poliției Locale
- Calendarul ortodox și greco-catolic - Sfinții Împărați Constantin și Elena
- Din 2001 - Ziua Constanței
Surse externe[modificare]
Note[modificare]
ALEGERILE PENTRU DIETA UNGARIEI DIN ANUL 1910 REFLECTATE ÎN SĂPTĂMÂNALUL FĂGĂRĂŞEAN „OLTEANUL” [1]