29 iulie

De la WikiGlasul
Sari la navigare Sari la căutare


Evenimente[modificare]

  • 1818 – A fost convocată ultima ședință a Comitetului provizoriu din Basarabia (entitatea administrativă creată după anexarea de către Imperiul Rus în 1812). După această întâlnire, documentele Comitetului au fost transmise Consiliului Suprem, marcând sfârșitul primei etape de guvernare provizorie rusă în teritoriu
  • 1848 Guvernul Porții Otomane a recunoscut Locotenența Domnească a Țării Românești drept legitimă. Sub presiunea Rusiei și la intervenția boierilor munteni va refuza confirmarea acestei recunoașteri
  • 1848 În parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în fața unei numeroase asistențe, după ce s-a citit noua Constituție, un grup de tineri, avându-l în frunte pe Anton Pann, a intonat pentru prima oară imnul Revoluției pașoptiste "Deșteaptă-te, române", devenit după Revoluția anticomunistă din 1989 imnul național al României.
  • 1857 A fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București
    • 1859 Convenţiunea încheiată între Principele Cuza şi Directoriul emigraţiunii kossuthiste
  • 1877 Carol I, principe (1866–1881) și rege (1881–1914) al României, a aprobat construcția unui pod de pontoane peste Dunare, în zona Siliștioara–Măgura
    • 1910 Apare in ziarul Tribuna, articolul lui Octavian Goga A murit un om: Ioan Slavici
  • 1924 După eşuarea Conferinţei de la Viena, în ziua de 29 iulie 1924, Biroul Politic al Partidului Comunist (bolşevic) al URSS a adoptat hotărîrea cu privire la crearea Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneşti, în cadrul Republicii Sovietice Socialiste Ucraina.
  • 1941 Ordin general al ministrului Apararii Nationale, generalul de corp de armata adjutant Iosif Iacobici, cu privire la interventiile facute de 23 ofiteri romani in favoarea evreilor mobilizati in detasamentele de munca obligatorie.
  • 1941 Nota a colonelului Dumitru Tudose, comandantul militar al municipiului Chisinau, catre Primaria orasului privind infiintarea si organizarea ghetoului evreiesc.
  • 1946 Începe Conferința de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al doilea război mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria (se va încheia la 15 octombrie același an)
  • 1947 Este dizolvat, printr-o hotărâre a Consiliului de Miniștri, Partidul Național Țărănesc. La 29 iulie 1947, regimul comunist interzice oficial PNȚ‑ul, unul din cele mai puternice partide politice interbelice, sub pretextul implicării în fuga liderilor săi în „afacerea de la Tămădău”. A fost un pas crucial spre instaurarea regimului de tip sovietic în România.
  • 1950 Este arestată de către autoritățile comuniste Ioana Hudiță, soția academicianului Dan Berindei. Dan Berindei a fost îndepărtat din cercetarea științifică imediat după arestarea soției sale
  • 1958 Vasile Motrescu a fost executat la 29 iulie 1958 în penitenciarul Botoșani.
  • 1984 – Debutul participării României la Jocurile Olimpice de la Los Angeles
  • 2012 – Referendum constituțional privind suspendarea președintelui Traian Băsescu. În data de 29 iulie 2012, românii au fost chemați la vot pentru un referendum de demitere a președintelui Traian Băsescu. Referendumul nu a fost validat din cauza absenței unui prag minim de participare.
  • Nașteri[modificare]

    Decese[modificare]

    • 1958 Vasile Motrescu este trădat, in cele din urma, este arestat de Securitate si executat, pe 29 iulie 1958, la doar 38 ani.a

    Link-uri[modificare]

    Librarie Librarie Librarie Librarie Librarie Librarie